Life

Testul suprem pentru al treilea cuplu eliminat de la Power Couple. „Durerea și îngrijorarea nu m-au părăsit niciodată”. Exclusiv

Monica și Leonard Doroftei sunt al treilea cuplu care a părăsit competiția Power Couple de la Antena 1. După mai bine de 30 de ani au descoperit lucruri noi unul despre celălalt.
06.02.2025 | 11:47
Testul suprem pentru al treilea cuplu eliminat de la Power Couple Durerea si ingrijorarea nu mau parasit niciodata Exclusiv
Monica și Leonard Doroftei, testul suprem al căsniciei. Sursa foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Monica și Leonard Doroftei s-au cunoscut acum 32 de ani. Pe vremea aceea, el avea părul creț și ochii verzi. Ea avea 16 ani și nu știa cu ce se ocupă viitorul ei soț. Amândoi recunosc că, din prima clipă în care s-au văzut, au simțit o atracție care nu a dispărut nici acum, deși au trecut prin multe împreună.

Monica și Leonard Doroftei, testul suprem

Al treilea cuplu eliminat de la Power Couple format din Monica și Leonard Doroftei au trecut de-a lungul anilor prin multe încercări. Am putea să spunem chiar teste pentru cuplu lor. După mai bine de 30 de ani, se pare că ei au câștigat toate probele vieții. Cu toate acestea, emisiunea de la Antena 1, prezentată de Dani Oțil, le-a unit relația și i-a făcut să înțeleagă lucruri pe care nu le știau unul despre altul.

ADVERTISEMENT

Povestea lor a început când Monica Doroftei a aflat că Leonard este campion la box. Atunci a decis să meargă la un meci să înțeleagă despre ce este vorba. Din acel moment sunt de nedespărțit. Pentru FANATIK, foștii concurenți de la Power Couple ne mărturisesc lucrurile care îi fac fericiți, dar și cele care îi emoționează, cu adevărat, pe fiecare în parte.

Lucrul, aparent minor, care o face fericită pe soția lui Leonard Doroftei?

În cei peste 30 de ani, viață nu a fost mereu ușoară pentru cuplul Monica și Leonard Doroftei. Însă, cele mai frumoase momente au fost nașterile celor trei copii ai lor, Alex, Adrian și Vanessa. Chiar dacă succesul lui Leonard Doroftei a adus și bani, Monica a fost întotdeauna fericită cu lucrurile simple.

ADVERTISEMENT

Pentru noi, cele mai frumoase momente din viață au fost reprezentate de nașterea copiilor noștri. Momentele dificile nu mai sunt importante acum. Monica este fericită cu lucruri simple. Atunci când ne adunăm cu toții la masă și își vede copiii fericiți”, ne spune Leonard Doroftei, în exclusivitate, pentru FANATIK.

„Protecția cu care ne înconjoară pe mine și pe copiii sunt cele mai importante”

Campion Mondial WBA, Leonard Doroftei a devenit celebru în toată lumea. Chiar dacă practică un sport de o duritate maximă, pe cunoscutul fost pugilist îl sensibilizează orice urmă de tristețe pe care o vede la familia lui. Despre calitățile lui vorbește, în cunoștință de cauza, chiar Monica, soția care îi este alături de peste 30 de ani.

ADVERTISEMENT

Soțul meu are multe calități. Pentru mine, curățenia sufletească și protecția cu care ne înconjoară pe mine și pe copiii sunt cele mai importante”, ne declară, în exclusivitate, pentru FANATIK, Monica Doroftei.

ADVERTISEMENT

„Durerea și îngrijorarea nu m-au părăsit niciodată”

Ani de zile Monica Doroftei a fost alături de soțul ei la meciuri, dar și după, când loviturile primite se vedeau cel mai bine. Recunoaște că durerea și îngrijorarea nu au părăsit-o, nici azi, la atâția ani de la retragerea marelui sportiv.

Rezistența am dobândit-o în timp, însă durerea și îngrijorarea nu m-au părăsit niciodată. Norocul meu era că Doru se proteja destul de bine și nu venea cu urme vizibile de la meciuri.

Curajul de a merge și de a privi meciurile lui a venit în urma faptului că îl însoțeam la antrenamente și vedeam cât de mult muncește, cu câtă pasiune se antrena. Așa știam că este pregătit pentru orice adversar și, chiar dacă se rănea, ne demonstra că merge mai departe” , mărturisește Monica Doroftei.