Despăgubirile pentru tezaurul dacic furat de la Muzeul Drents ar putea să depindă de bunăvoința guvernului olandez. Un raport al Corpului de Control al Prim-Ministrului scoate la iveală erori flagrante ale părții române care pun în pericol obținerea despăgubirilor de 5,8 milioane de euro promise deja de autoritățile din Țările de Jos.
Un raport realizat de Corpul de Control al Prim-Ministrului (CCPM) scoate la iveală deficiențe grave la nivelul Ministerului Culturii (MC) și Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), în cazul spargerii de la Muzeul Darts, în urma căruia au fost furate trei brățări dacice și Coiful de la Coțofenești. Concluziile acțiunii arată indirect că șansele României de a primi despăgubiri de la partea olandeză sunt afectate în mod serios de gafele funcționarilor români.
Cea mai serioasă problemă este legată de faptul că România nu a deține o evaluare actualizată a obiectelor din tezaur furate, potrivit normelor în vigoare. Atât Coiful de la Coțofenești cât și brățările dacice trebuiau reevaluate la fiecare zece ani, obligație pe care MNIR nu a îndeplinit-o. De exemplu, coiful nu a mai fost evaluat de 14 ani, iar brățările Sarmisegetusa Regia, de 12 ani.
Conform legislației și practicilor internaționale, valoarea de despăgubire este bazată pe evaluarea oficială a pieselor, iar dacă aceasta este depășită, există riscul ca România să primească doar suma asigurată, sub valoarea reală sau simbolică a obiectelor.
O altă consecință este că partea olandeză poate contesta validitatea sumei asigurate. În cazul tezaurului de la Muzeul Drents, suma totală asigurată a fost de 30 de milioane de euro, iar obiectele furate au fost cotate la 5,8 milioane euro.
Doar că aceste valori au fost comunicate de MNIR fără o bază documentară actualizată, motiv pentru care firma de asigurări sau guvernul olandez pot contesta aceste valori.
Potrivit unor informații apărute în presa din Olanda, cu toate că Muzeul Drents a încheiat o poliță de asigurare pentru întreaga colecție, responsabilitatea financiară revine guvernului din Țările de Jos. Asta pentru că Ministerul Educației, Culturii și Științei din Olanda acoperă 30% din valoarea totală a expoziției, în cazul în care artefactele nu sunt recuperate.
Există aspecte care pot complica și mai mult sau întârzia obținerea unor eventualele despăgubiri. De exemplu, contractul de împrumut al bunurilor nu a fost vizat juridic nici de Ministerul Culturii, nici de MNIR, ceea ce pune sub semnul întrebării validitatea sa din perspectiva autorității publice române.
”Contractul de împrumut nr. 2987/14.05.2024, încheiat între MNIR și DM din Olanda nu este avizat pentru legalitate nici la nivelul MNIR, întrucât domnul avocat Adrian Ristea nu are astfel de competențe, acestea fiind exclusiv ale unui consilier juridic numit în funcție sau angajat cu contract de muncă într-o instituție publică și nici la nivelul Serviciului juridic și contencios din cadrul Ministerului Culturii”, se arată în raportul Corpului de Control.
De asemenea, documentul scoate la iveală o altă situație scandaloasă: la nivelul Ministerului Culturii, Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor și a Muzeului Național de Istorie nu există experți sau structuri capabile să să evalueze și să verifice îndeplinirea standardelor de securitate. În lipsa acestora, România nu poate face demersuri privind eficacitatea măsurilor propuse de partenerii externi, cu ocazia organizării exportului temporar de bunuri culturale mobile.
Cu alte cuvinte, România nu are capacitatea de a verifica dacă măsurile de securitate propuse de partea olandeză au fost corecte și legale.
Specialiștii consultați de FANATIK sunt de părere că Olanda ar putea invoca a culpă comună, cerând diminuarea compensației, invocând nerespectarea obligațiilor interne de evaluare și protecție (lipsa reevaluării obiectelor, absența experților de securitate, etc).
În dreptul civil și în relațiile internaționale, dacă partea păgubită nu a luat toate măsurile de protecție rezonabile, partea responsabilă (în acest caz, Olanda), poate cere diminuarea despăgubirii. În plus, neefectuarea evaluării legale poate fi interpretată drept o neglijență a proprietarului în gestionarea patrimoniului.
În fine, România nu poate ridica pretenții nici în relația cu societatea de asigurări care a încheiat un contract cu Muzeul Drents. Raportul Corpului de Control a scos la iveală faptul că cele două părți nu au menționat Muzeul Național de Istorie a României drept posibil beneficiar al despăgubirii.
Asta înseamnă că, într-un posibil litigiu, MNIR nu va avea calitate contractuală directă în raport cu firma de asigurări, deci nu poate cere despăgubirea în mod direct. De asemenea, litigiul s-ar judeca în Olanda, pentru că firma de asigurări (AON), nu este reprezentată în România, arată raportul CCPM.
Practic, România depinde de bunăvoința și acțiunea Muzeului Drents și a guvernului olandez pentru obținerea unor eventuale despăgubiri.
Trei brățări și un coif dacic au fost furate, în dimineața zilei de 25 ianuarie, de la Muzeul Drents din Assen, acolo unde se desfășura expoziția Dacia! Kingdom of Gold and Silver. Spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe unul dintre zidurile exterioare ale clădirii.
Expoziția de la Muzeul Drents a fost deschisă publicului din data de 7 iulie 2024 și urma să se închidă pe 26 ianuarie 2025. Peste 77.000 de persoane au vizitat expoziția care a inclus 673 de bunuri arheologice din metale prețioase provenind din Patrimoniul Cultural Național al României.
Până la sfârșitul lunii aprilie, autoritățile olandeze au arestat șapte suspecți în legătură cu furtul de la Muzeul Drents. Ancheta este coordonată de o echipă comună formată între România și Olanda, cu sprijinul Eurojust, dar până în prezent, bunurile nu au fost recuperate.
Directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Obarlander-Târnoveanu, este singura persoană care a plătit cu funcția pentru neregulile descoperite în acest caz.