Sport
notix pixel id

TezAURUL din Moldova. Fanatik a fost acasă la campioanele olimpice Ancuța Bodnar și Simona Radiș. Poveștile din spatele poveștii de succes. Reportaj exclusiv

Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus singurul aur al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021. FANATIK a fost la Avrămeni și la Vatra Moldoviței, locurile de naștere ale celor două campioane, pentru poveștile din spatele poveștii lor de succes.
02.11.2021 | 21:39
TezAURUL din Moldova. Fanatik a fost acasă la campioanele olimpice Ancuța Bodnar și Simona Radiș. Poveștile din spatele poveștii de succes. Reportaj exclusiv
TezAURUL din Moldova. Fanatik a fost acasă la campioanele olimpice Ancuța Bodnar și Simona Radiș. Poveștile din spatele poveștii de succes. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ancuța Bodnar a împlinit 23 de ani pe 25 septembrie. Este din Vatra Moldoviței, județul Suceava, la 27 de kilometri de Câmpulung Moldovenesc. Simona Radiș s-a născut la Avrămeni, Botoșani, la 50 de kilometri de reședința de județ. Simona a împlinit 22 de ani pe 5 aprilie.

Ancuța Bodnar este de la Dinamo, Simona Radiș este de la Steaua. S-au întâlnit la lotul național de canotaj de la Snagov, iar din 2019 trag împreună la vâsle, în barca de dublu care ne-a adus bucuria maximă la Tokyo. Erau cotate cu prima șansă, ceea ce nu sună bine când e vorba de noi, românii, care iubim să fim challengeri de meserie. Ele au reușit! Sunt campioane olimpice, singurul nostru „imn” din Japonia.

TezAURUL din Moldova. Fanatik a fost acasă la campioanele olimpice Ancuța Bodnar și Simona Radiș. Poveștile din spatele poveștii de succes

FANATIK a fost în Moldova, acasă la cele două campioane. 160 de kilometri între Vatra Moldoviței și Avrămeni. Am vrut să aflăm ce au mâncat fetele astea ca să ajungă aici. Cum au fost crescute. Când și cum s-au apucat de canotaj. Acum știm.

ADVERTISEMENT

…Și nu e de mirare că atunci când muncești până ai palmele pline de bășici, chiar dacă trăiești într-o țară pentru care sportul nu contează, poți ajunge pe acoperișul lumii. Chiar și la 22 de ani, cât aveau amândouă în ziua de aur, 28 iulie 2021. Bravo, Ancuța! Felicitări, Simona!

Ancuta Bodnar si Simona Radis
Ancuța Bodnar și Simona Radiș savurează triumful de la JO de la Tokyo. Foto: hepta.ro
  • Motoul celor două campioane: „Până la capăt și cu încredere, pentru că pista are 2000 de metri”
  • 37 de ani au trecut de la cealaltă medalie olimpică de aur obținută de România în proba feminină de dublu vâsle. În 1984, la Los Angeles, au fost Elisabeta Lipă și Mărioara Popescu, în 2021, la Tokyo, a venit rândul perechii Ancuța Bodnar – Simona Radiș
  • 140.000 de euro a primit și Ancuța Bodnar, și Simona Radiș pentru aurul din Japonia. Premiile au fost dublate de Guvernul României după revenirea de la Tokyo
ADVERTISEMENT

Ancuța Bodnar: „Nu cred că a dormit cineva în Vatra Moldoviței în noaptea finalei. Tremurau toți!”

Ancuța Bodnar era la biserică atunci când ne îndreptam spre Vatra Moldoviței. Un eveniment în familie. Și-a lăsat părinții acolo și a venit să ne întâmpine. Să ne povestească, în liniștea casei natale, drumul de la fetița care stătea ascunsă după copacul din parcul comunei la campioana olimpică de azi.

Nouă ani de atunci pentru Ancuța, cea îndrăgostită de excursii și călătorii, dar care ajunsese doar peste deal, la Prislop, până să-și ia soarta în mâini și să traverseze țara spre Orșova. „Când am văzut Dunărea și sutele de adidași de toate culorile din căminul de acolo, am crezut că sunt în altă lume”, ne-a spus cu ochii lucind de încântare. Să o ascultăm cu mare atenție.

ADVERTISEMENT

„Am fost selectată într-o zi de Sărbătoare, de Sfinții Constantin și Elena”

Ancuța Bodnar își pune sufletul pe masă în tinda casei natale, povestind pentru FANATIK cum a ajuns campioană olimpică la Tokyo. A pornit din… spatele unui copac! Un copac din parcul de lângă școala din Vatra Moldoviței…

„Nu îmi plăcea un sport anume, dar îmi plăcea ora de educație fizică. Asta pentru că profesorul nostru, domnul Traian Pușcă, ne-a indus această plăcere. Nu exista scutire medicală, toți doream să fim la oră, să alergăm, să facem pasul piticului”

ADVERTISEMENT

„Canotajul l-am început pe 26 mai 2012, dar am fost selectată pe 21 mai… Țin minte pentru că era Sărbătoare, Sfinții Constantin și Elena, eram în parc, lângă școală, aici, în Vatra Moldoviței… Doamna Mariana Maleș, de la CS Orșova, a venit pentru selecție în Moldova și căuta copii înalți cu parametri specifici pentru canotaj…”

„Stăteam pe bancă, după un copac… Și acum am o nedumerire: cum m-a văzut doamna pe mine după copacul ăla… M-a întrebat ce înălțime am și ce greutate… I-am spus că nu știu… Noi, copii fiind, ne ocupam doar cu de-ale casei, cu fân, cu barabule, cu vitele la păscut…”

ADVERTISEMENT

„Tata m-a dus cu trenul la Orșova, vreo 18 ore, apoi s-a întors, săracul, singur acasă”

Ai ei nu prea erau de acord, Orșova era tare departe de Vatra Moldoviței, 578 de kilometri, România de la nord-est la sud-vest, 18 ore cu trenul… Factorul hotărâtor a fost tata…

„Doamna Mariana mi-a zis să mergem la director și m-am panicat imediat… Pe vremea aceea, ca să ajungi la director, însemna că ai făcut ceva foarte grav! Acolo doamna Mariana ne-a zis tuturor că ea are ochiul format și că sunt bună pentru canotaj!”

„Apoi am discutat și cu ai mei acasă, care nu prea erau de acord. Orșova este foarte departe, era dificil de luat o decizie. Dar tata a intervenit și a spus că e mai bine să merg, să văd cum e, să văd dacă-mi place, iar peste ani să nu vin să-i spun că nu m-a lăsat să ajung acolo sus unde vreau!”

„Așa am plecat eu la Orșova, la «Traian Lalescu» cum se numea pe vremea aceea, și m-am apucat de canotaj. M-a dus tata cu trenul, am făcut vreo 18 ore pe drum, apoi, săracul, s-a întors singur acasă după ce și-a lăsat fata la celălalt capăt al țării…”

Ancuta Bodnar cu parintii
Ancuta Bodnar și doi părinți fericiți

Povestea cursei de aur: „Aveam niște nervi când am plecat din block-start…”

La Tokyo n-au avut adversare numai bărcile concurente. Vântul și… japoneza care „stabiliza” destabilizând barca pe „linia” de start le-au fost obstacole ad-hoc. Au plecat în cursa vieții pline de… nervi!

„În cursa de la Tokyo am plecat cu nervi din start. Doamna care ne ținea barca nu știa să o facă și din cauza vântului aveam probleme. Nici nu puteam să plecăm din block-start. Aveam niște nervi… Oauuu! Dar după ce am plecat în cursă, am uitat de tot. Am condus tot timpul și ne-am dat seama abia în ultimii 200 de metri că nu mai putem fi ajunse. Există mereu o nesiguranță din cauza condițiilor meteo”

„La vreo două ore după cursă am vorbit cu ai mei… Venisem și de la testul anti-doping… Avem grupul nostru de family pe whats, mama a răspuns prima… Tremurau toți de bucurie, de fericire… Nu cred că a dormit cineva în Vatra Moldoviței în noaptea finalei mele! Mi-au trimis mesaje și înainte de cursă, ce să mai spun după ce am luat aurul…”

Ancuta Bodnar
Ancuța Bodnar bucurându-se de liniștea casei părintești și de medalia de aur de la JO de la Tokyo

„Iar când am venit acasă… Chiar nu mă așteptam să mă aștepte cu covor roșu, deși au spus că o s-o facă! Mi-ai scris «Bine ai venit!» peste tot, au lipit mesaje ca la nuntă, o nebunie! Aveam musafiri până la două noaptea în fiecare seară. Am fost primită incredibil de toată lumea, de autorități, de oamenii din sat, peste tot!”

Fratele care cânta la trompetă și se visa matematician face canotaj de 3 ani

Se băteau „parte-n parte”, cum se spune, când erau mici. Acum cariera ei a „deturnat-o” pe a lui. Fratele mai mic a plecat pe urmele ei la Orșova, știți unde… 578 de kilometri de „ acasă”, de Vatra Moldoviței, România de la nord-est la sud-vest, 18 ore cu trenul…

„Fratele meu s-a dus la canotaj acum trei ani. Tot la Orșova. Eram la Snagov, în cantonament, și mă sună tata să-mi spună că Marius merge la canotaj. Am rămas șocată! I-am spus că nu e 1 aprilie să mă păcălească…”

„Marius mi-a zis mereu că el nu vrea bătături în palmă, lua cursuri de trompetă, îi plăcea matematica, avea alte idei în cap… Așa că atunci când tata mi-a spus că Marius merge la Orșova, nu mi-a venit să cred. Are 17 ani și sunt tare mândră de el! Doamne, ce ne mai băteam când eram mici… Acum suntem cei mai buni prieteni!”

Și-a rupt mâna în clasa a VI-a, după ce a aruncat-o… calul din căruță!

Și-a frânt mâna stângă, dar nu a mai avut nicio problemă de atunci. Contractură la efort face doar la… mâna dreaptă!

„O întâmplare pe care lumea nu o prea știe despre mine este că mi-am rupt mâna în clasa a VI-a. Am mers cu părinții la adunat de fân. Trebuia să traversăm o apă. O doamnă spăla covoare colorate la râu. Iapa noastră, fiind mai tânără, s-a speriat de culori și s-a urcat pe o movilă mare de pietre. M-am speriat și eu, am sărit din căruță și am căzut pe mâna stângă….„

„Am avut ruptură și fisură, am stat cam o lună și trei săptămâni cu mâna în ghips. Nu am mai avut nicio problemă la stânga de atunci, dacă e să fac vreo contractură sau altceva, fac doar la mâna dreaptă”

„Colamonici a spus că de când ne-a văzut, în 2019, «Ăsta e dublul de aur!»”

Antrenorul coordonator al loturilor naţionale de canotaj, italianul Antonio Colamonici, a fost primul care a intuit potențialul imens al cuplului de aur de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Se întâmpla în 2019…

„Din 2019 am început să fac echipă cu Simona, în urma unei selecții în Italia. Ne cunoșteam, vorbeam, dar nu pot să spun că eram apropiate, că eram prietene… Nu stăteam în aceeași cameră”

„Domnul Colamonici a fost cel care a decis, cel a simțit că acesta e dublul câștigător, deși eu și Simona aveam niște strângeri de inimă. Dar are ochi, s-a văzut… A spus în 2019 că Bodnar – Radiș va fi dublul de aur și s-a dovedit că a avut dreptate!”

„Mă bucur că a venit în România să ne antreneze, pentru că avea și alte oferte. Dar domnul Colamonici i-a spus doamnei Lipă că acceptă provocarea România pentru că are cu cine să lucreze. Ne-a citit pe toți de la început!”

„Domnul Colamonici a schimbat radical fața canotajului românesc de când a venit. Iar acest lucru se vede cel mai bine la băieți, care au reușit să aducă două medalii olimpice după o secetă de peste 30 de ani. M-am bucurat enorm la medalia de la Tokyo și pentru domnul Colamonici, dar și pentru domnul Măstăcan, antrenorul nostru. I-am simțit atât de mândri pe amândoi când s-a terminat cursa”

„De când am plecat din țară spre Japonia, ni s-a repetat mereu că singura speranță a României la medalia de aur este barca de dublu vâsle, Bodnar – Radiș. Într-adevăr, a fost presiune pe noi, dar am reușit să o gestionăm. Ne dădeam seama că, dacă nu reușim, nu ne dezamăgim doar pe noi și familiile, ci dezamăgim o țară întreagă”

Ce o să facă acum cu banii câștigați pe apă fata care plângea de frică atunci când vedea apa pentru că nu știa să înoate…

„O problemă mare… de fapt cea mai mare problemă a mea, când am ajuns la Orșova, a fost că nu știam… să înot! Chiar mă întreba lumea cum eu, din zonă de munte, am ajuns să fac canotaj… De mică mi-era frică de apă, când o vedeam începeam să plâng! Mi-a luat vreo două săptămâni să învăț, n-o să uit niciodată vesta aia «de salvare» care pur și simplu mă sufoca”

„Am câștigat campionatele europene la care am participat, dar la Mondiale nu am reușit încă medalia de aur. E surprinzător și nu-mi explic de ce… E puțin ciudat să fiu campioană olimpică, dar să nu fi fost campioană mondială până acum”

„Chiar nu știu ce o să fac cu atâția bani primiți după aurul de la Tokyo! Mașină am, așa că aceea primită acum o s-o dau fratelui meu… Deci cred că o să-mi iau un apartament”

Simona Radiș este „Minunea Avrămeniului”

Simona Radiș a devenit, după aurul olimpic japonez, emblema micuței localități din nordul țării, aflată mai aproape de Republica Moldova decât de Botoșani.

Simona era în cantonament la Năvodari când FANATIK a mers la casa ei natală din Avrămeni, Botoșani. Se pregătea pentru Europeanul de tineret de la Kruswica, Polonia, unde a adăugat alte două medalii de aur la tezaurul de acasă. Una, la simplu!

Simona Radis
Simona Radis în albumul cel mai drag mamei sale

De la 518 kilometri, Simona ne-a „ghidonat”, însă, perfect. Doamna Maricica, mama ei, ne-a așteptat în fața porții. În zare, pădurea și câmpurile pe care Simona a alergat de când era mică.

În sufrageria campioanei, poze peste tot cu eroina. E duminică, zi de mers la biserică, oamenii satului sunt acolo, așa cum este și bunica Simonei. Noi povestim în liniștea unei zile de sfârșit de vară. Viața Simonei ne e pusă pe tavă de măicuța ei, care lăcrimează des și se stăpânește cu greu…

Este atât de mândră de isprava fetei sale doamna Maricica… A rămas special acasă pentru a ne istorisi totul. Domnul Radiș este la fermă. Lumea muncește din greu pentru un colț de pâine mai albă, pentru un „mâine” mai bun. Tot așa cum a tras la galere și micuța care pleca din Avrămeni spre marea performanță, via cartierul Ghencea, via Snagov. Doamna Maricica a urmărit pas cu pas toți pașii Simonei.

mama Simonei Radis
Mama Simonei, Maricica Radiș, a povestit pentru Fanatik cum a ajuns fata ei mai mică de la Avrămeni pe primul loc al podiumului de premiere la JO de la Tokyo

„O țineam numai în puf pe Simona, nu ne-am gândit niciodată că pleacă așa devreme de acasă”

„Simona era în clasa a VII-a când a venit domnul George Bulie și a selectat copii la Avrămeni. A ales-o pe ea și încă o fată. Simona a venit acasă și era foarte încântată că merge la sport. Noi am zis că nu o lăsăm, dar ea, nu și nu…”  

„A trecut și vacanța, a început clasa a VIII-a și după o săptămână s-a decis. Eram la câmp cu soțul meu și Simona ne-a zis că trebuie să plece să facă sport. Ne era teamă, fata cea mare era deja plecată de acasă, iar asta mică, Simona, pe care o țineam numai în puf, nu credeam că o să plece așa devreme. După o săptămână de negocieri, am cedat… Am dus-o până la Botoșani și am crezut tot timpul că se răzgândește în ultima clipă”

„Am dus-o la Botoșani și am crezut tot timpul că se răzgândește în ultima clipă”

„Despărțirea a fost foarte grea, am plâns, nu mi-a fost deloc bine… În sufletul meu chiar credeam că se răzgândește în ultima clipă… Dar era foarte hotărâtă! Am dus-o până la Botoșani, iar de acolo am urcat-o în microbuzul care ducea sportivii la București. A fost selecționată direct la Steaua! Era foarte bucuroasă și convinsă că a luat decizia corectă. Nouă, părinților, ne-a fost mai greu… Dar, uite, că ea a avut dreptate!”, spune Maricica Radiș.

„Noi deja cunoaștem foarte bine ce simte Simona la o cursă. Știm că dacă nu e ceva în regulă, dă din gură, îi spune Ancuței… Așa a fost și la Tokyo și ne-am panicat la un moment dat… Noi deja simțim toate astea!”

„Înainte de start, barca lor nu era așezată bine, iar fetele nu se prea înțelegeau cu persoana care făcea asta… S-a rezolvat și au plecat ca din pușcă, apoi nu a mai contat nimic… Dar, sincer, când totul este în regulă, Simona și Ancuța nici nu vorbesc înainte de cursă. Stau serioase și concentrate, iar noi știm de la mii de kilometri că totul este sub control…”

„Bunica a urmărit-o în noaptea aia la televizorul din bucătărie”

„Nici nu am dormit deloc în noaptea aia de 27 spre 28 iulie. Cursa începea după ora trei, dar nici eu, nici soțul nu am putut să dormim deloc… Aveam mari emoții… Ne întrebam unul pe altul dacă am adormit, dar nici vorbă…”, își amintește noaptea „de aur” Maricica Radiș.

„Aici, în sufragerie, ne-am uitat la cursă doar eu cu soțul, iar bunica la un televizor la bucătărie. În rest, fiecare s-a uitat la cursă în Avrămeni la casele lor… După ce au trecut linia de sosire și au luat aurul, ne-am liniștit…”

Bunica Simonei Radiș a următit cursa de aur a nepoatei la televizorul din bucătărie

„La 5 dimineața, după două ore de felicitări, am plecat la fermă, la vaci””

„Au început să sune telefoanele, a urmat nebunia… Ne-am uitat și la premiere, am vorbit la telefon, se făcuse 5 dimineața, ora la care noi ne trezim… Așa că am plecat direct la fermă, la vaci, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic…”, povestește Maricica Radiș cum au plecat „normal” la munca de zi cu zi, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic…

„Dar eram tare fericiți și eu, și soțul meu… Aveam o fată campioană olimpică! Am mers cu tractorul la fermă și sus, în deal, unde aveam semnal, am vorbit cu Simona și ne-am și văzut pe telefon… Ea cu Ancuța mergeau la conferința de presă… Erau cu pletele în vânt, erau tare frumoase…”

„Când le-am văzut pe telefon mâinile și palmele după cursă, am început să plâng”

N-au fost numai lacrimi de bucurie în acea noapte de la sfârșitul lui iulie. Mama Simonei ne-a mărturisit că atunci „Când mi-au arătat amândouă mâinile, palmele, am început să plâng… Doamne, cât au muncit fetele astea, dar au reușit să câștige medalia cea mai prețioasă!”

Bătăturile, transformate ades în carne vie, vin „la pachet” cu canotajul de performanță.  „În sezonul de vâslit, apar bătăturile și sunt foarte dureroase… Ajungem de multe ori și la carne vie, dar avem grijă de ele cât putem și ne dăm cu creme. Dacă ai dureri foarte mari, nici nu poți să te antrenezi, dar suntem învățați cu asta și nu ne plângem”, spunea Simona când am vorbit la telefon.

„Când a venit acasă în prima vacanță și i-am văzut mânuțele, nu-mi venea a crede… Îmi venea să plâng… Bătături peste bătături, o dureau, îmi povestea că uneori nici nu putea să se spele de usturime și de dureri…”, completează imaginea horror mama Simonei.

Sora mai mare, Anamaria, i-a pus ambele nume și o schimba de pamperși

„A doua zi după ce a aterizat la București de la Tokyo, Simona a ajuns la Avrămeni… Vroia să vină acasă, să ne îmbrățișeze… Ea se liniștește imediat când intră aici, pe poartă, apoi merge în camera ei…”, continuă amintirile Maricica Radiș.

„Peste două zile a plecat la Anamaria, sora ei mai mare, la Sânnicolau, lângă Timișoara, unde e stabilită. Nepoțelul e cel mai mare fan al Simonei, îi trimite mereu mesaje vocale după curse… Așa a făcut și după aurul de la Tokyo, la aptru dimineața…”

„Îmi amintesc și acum că Anamaria, înainte de a o naște pe Simona, spunea că dacă e băiat să-l aduc acasă, dacă e fată să n-o mai aduc… Anamaria a venit la maternitate cu taică-su și era tare încântată când a văzut-o… «Mama, ce frumoasă e!», tot repeta… Anamaria i-a pus ambele nume… Simona Geanina… Și acum îmi amintesc cum Anamaria, care e cu șase ani mai mare, o schimba pe Simona de pamperși, de-mi era teamă să nu-i rupă ceva, vreo mânuță…”

Cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Simona părinților săi. „Am văzut mașina în fața porții!”

„Simona ne surprinde tot timpul”, recunoaște Maricica Radiș. „Uite, anul trecut, ni s-a stricat frigiderul și nu știam cum să procedăm… Eram așa de necăjită… Fiind la sat, este mult mai greu să rezolvi problema… Dar ne-am trezit cu mașina în fața porții! Simona a cumpărat un frigider nou și ni l-a trimis prin curier. Ne-au sunat înainte și ne-au zis că Simona Radiș are un colet… Și când a ajuns coletul, era ditamai frigiderul… Simona e foarte atentă cu chestiile astea”

„Am fost la doar două concursuri ale Simonei, la Iași, pe când era junioară. A luat un aur și un argint. Soțului mei îi venea să sară în apă să o ajute… Iar când se uită la televizor, vâslește și el cu ea… Hai fetele, 500 de metri… Hai fetele, 1000 de metri… Mi se face pielea de găină!”

„M-a sunat acum puțin timp, era în cantonament și mi-a spus foarte încântată că a tras în barca de opt. «Mami, ce repede poate să meargă barca atunci când trag opt oameni la ea!», îmi spunea… Ea vrea să concureze și singură, dar rămâne și în dublu cu Ancuța… Mulți nu se așteptau ca ele să ia aurul așa tinere… Parcă au zburat fetele… Nici acum nu-mi vine să cred!”

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 116 pagini de emoții + poster GRATUIT, la NUMAI 10 lei
A apărut noua revistă Fanatik