Tezaurul României, este ”sechestrat” de ruși, în varianta oficială. Adevărul este că el a fost trimis de bunăvoie de români la Moscova. S-a încercat atunci protejarea lui de armatele invadatoare din Primul Război Mondial.
Acest tezaur includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori care aparțineau unor bănci private, societăți comerciale, persoane particulare. De asemenea, tezaurul conținea colecții de artă, bijuterii și arhive.
România s-a bazat atunci pe cuvântul țarului, însă acesta a fost ucis cu sânge rece imediat după Revoluția Bolșevică. Comuniștii au refuzat din acel moment să returneze întreg tezaurul, deși acesta a fost returnat, parțial, în trei tranșe.
Mai exact, bolșevicii și rușii au trimis părți din tezaur în 1935, 1956 și 2008 spre România, ca un semn de bunăvoință. Cu toate acestea, cea mai mare parte a tezaurului a rămas în Rusia, un motiv în plus de tensiune diplomatică între cele două țări.
Ce valoarea are, însă, acest tezaur? În 1916, tezaurul avea 93.4 tone de aur, 91 de tone fiind monede istorice, iar 2.4 tone lingouri. Rușii au insistat atunci să fie semnat un singur protocol cu Banca Națională a României. De remarcat că existau politicieni români care ar fi vrut ca tezaurul să fie transferat la Londra.
La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri aproba transferul tezaurului în Rusia. Acesta lua drumul Moscovei în trei categorii principale de valori. Făceau parte aici acte, documente, manuscrise, tablouri, cărți rare, arhive, colecții particulare, efecte publice, titluri de credit. De asemenea, discutăm și despre 93.4 tone de aur. Conform estimărilor recente, țara noastră mai are de recuperat din partea Rusiei tezaur în valoare de aproximativ 3.2 miliarde de euro.
Tezaurul a ajuns la Moscova în două transporturi mari. Primul a fost între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, unde s-au încărcat 17 vagoane de tezaur. Aici au fost incluse și bijuteriile Reginei Maria. Din partea BNR au fost delegați să însoțească acest transport directorul Theodor Capitanovici, cenzorul A. Saligny și casierul central M.Z. Dumitrescu.
Al doilea transport a avut loc la propunerea lui Nicolae Titulescu, pe atunci ministru de finanțe. De fapt, Titulescu propunea atunci strămutarea sediului BNR în Rusia. În contextul în care România se pregătea de înfrângere totală în război, era luată în considerare chiar evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau Herson.
Așadar, în 23-27 iulie 1917 pleca spre Rusia și al doilea transport, constituit din 24 de vagoane. Din păcate pentru România a urmat revoluția rusă din octombrie 1917 de la Petrograd, Sankt Petersburg în zilele noastre. Alarmați de această situație, românii au încercat să mute tezaurul în Statele Unite ale Americii.
Situația a escaladat și România s-a trezit peste noapte într-o stare de conflict cu revoluționarii bolșevici, după o serie de neînțelegeri diplomatice și militare. Ruptura a devenit totală în scurt timp. Din acest moment, tezaurul a ajuns să fie sechestrat. A rămas la ruși sub pretextul că va fi înapoiat doar poporului român, în momentul în care acesta ar fi bolșevic și ar merita acest lucru.
Cu toate acestea, peste aproape 20 de ani, rușii au revenit la sentimente mai bune și au trimis pe 16 iunie 1935 17 vagoane de aur. În 1956, existau iarăși semne că rușii vor să trimită tezaurul înapoi la Iași. Au fost restituite mai degrabă părți mici din acesta, în special opere de artă și valori bisericești.
Rușii transmiteau atunci că ”poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un bun inalienabil al poporului român însuși”. A treia și ultima restituire parțială a avut loc în 2008, cu toate că rușii transmiteau că ”pentru Rusia, așa-zisa problemă a Tezaurului românesc depozitat la Moscova nu mai există”.
Asta, în condițiile în care rușii îi transmiteau ”problema Tezaurului, la nivel oficial, diplomatic și politic, între cele două țări, a fost definitiv rezolvată prin Protocolul semnat la Moscova, pe 6 septembrie 1956, inclusiv toate anexele sale, de academicianul Mihail Ralea, reprezentantul oficial al Guvernului Republicii Populare Române, în problema Tezaurului României, protocol care prevedea restituirea bunurilor istorice către Guvernul Republicii Populare Române”.
Așadar, rușii considerau că nu mai au ce returna, pentru că tezaurul a fost, de fapt, returnat în 1956. Totuși, rușii au propus României în schimb să existe o legătură puternic economică între cele două state. Vorbim despre zeci de proiecte de infrastructură. Au trimis 12 monede de aur ca semn de bunăvoință, refuzate atunci de români.
Desigur, România nu s-a împăcat niciodată cu această situație. Rușii au acceptat, oarecum, să fie creată o comisie de istorici români și ruși care să studieze chestiunea. Această comisie studiază și în prezent cazul. Sunt șanse aproape nule ca situația să mai fie dezgropată vreodată. De altfel, există puține șanse, conform specialiștilor, ca tezaurul să mai existe.