Fotbal intern

Thaer Bawab comparat cu Rivaldo! Cum a ajuns să se antreneze cu Figo, Ronaldo și Zidane și de ce nu are nici măcar o poză cu ei

28.10.2018 | 10:07
Thaer Bawab a semnat în acest an cu gruparea ilfoveană, Concordia Chiajna

Atacantul Concordiei Chiajna, Thaer Bawab a fost comparat în trecut cu marele Rivaldo! Iordanianul și-a făcut junioratul la Real Madrid și Barcelona și este singurul jucător din Liga 1 Betano care are cele mai mari cluburi din Spania în CV. Atacantul a povestit pentru Telekom Sport cum a plecat de la Madrid, deși la un moment dat se antrena alături de nume grele ale fotbalului mondial.

„Real Madrid şi-a arătat interesul, apoi a venit şi Barcelona. Au mai fost Espanyol, Villarreal. Eu, sincer să fiu, imediat după ce am auzit de interesul celor de la Madrid, nu m-am gândit de două ori, decizia era deja luată. Când am plecat la Madrid, am petrecut acolo patru ani, cei mai frumoşi ani din viaţa mea, din toate punctele de vedere. Am plecat de la Real Madrid, cu toate că îmi mai rămăseseră trei ani de contract, dar sunt lucruri care s-au întâmplat. Au făcut selecţii la juniori, s-a schimbat conducerea, era Florentino şi a venit Calderon”a declarat Bawab

Thaer Bawab comparat cu Rivaldo! Bawab în echipamentul Concordiei
Thaer Bawab a jucat în Liga 1 Betano atât pentru FCSB, cât și pentru Dinamo

Thaer Bawab comparat cu Rivaldo!

Un singur regret are Thaer Bawab în carieră – nu a fost prea inspirat în momentul în care participa la ședințele de pregătire ale galacticilor. N-a făcut nici măcar o poză care să-i dovedească afirmațiile.

În ultimul an, când nu prea jucam, a fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. Nu jucam deloc, dar de două ori pe săptămână ne antrenam cu prima echipă. Prima echipă, galacticii: Ronaldo Fenomenul, Zidane, Beckham, Figo, Roberto Carlos, Robinho, Cassano, Cannavaro. Nu ştiu din ce motiv, nu mi-am făcut poze cu ei, am doar câteva tăieturi din ziare în care scrie că la antrenamentul primei echipe apare şi numele meu, dar nu ştiu de ce nu-mi place să fac poze. Bine, acum îmi pare un pic rău. Am o tăietură de ziar în care sunt comparat cu Rivaldo. Rivaldo de la Cornella mi se spunea sau Rivaldo al Iordaniei”, spune Bawab

  • 1 gol a marcat Thaer Bawab în Liga 1 Betano pentru FCSB

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri