Campionatul Turciei a avut parte de o înfruntare epică între Trabzonspor și Fenerbahce. Cele două rivale s-au întâlnit duminică în cadrul etapei a 11-a, iar gazdele au pierdut dramatic (2-3). Jose Mourinho a fost implicat într-un scandal după meci.
Trabzonspor, fără Denis Drăguș pe teren, a cedat pe teren propriu în fața celor de la Fenerbahce. Oaspeții au condus la pauză după golul lui Fred, dar gazdele au marcat două goluri în repriza secundă.
Experimentații Edin Dzeko și Sofyan Amrabat au fost cei care au lovit spre final și au adus toate cele 3 puncte în contul lui Fener. După meci, Jose Mourinho a fost implicat într-un scandal.
Tehnicianul portughez a fost protagonistul unui nou moment tensionant. El a intrat pe teren imediat după victoria dramatică a echipei sale, dar nu s-a mai stăpânit. Se pare că acesta i-ar fi adresat injurii unui jucător din tabăra adversă.
Nervii au escaladat rapid, iar Jose Mourinho abia a fost calmat de către secunzii săi. “The Special One” să fie suspendat, este dorința fanilor lui Trabzonspor după incidentul de duminică seară, notează cei de la fanatik.com.tr.
Denis Drăguș a semnat în vara acestui an cu Trabzonspor, dar aparițiile sale în tricoul echipei din primul eșalon al Turciei sunt tot mai rare. Marius Șumudică îl dorește pe fostul său elev la Rapid: „Eu mi-l doresc din suflet! (n.r. pe Denis Drăguș la Rapid).
Doamne cât mi-aș dori să renunțe Trabzon și să pot să-l iau pe Drăguș! […] Să-i am eu pe amândoi și găsesc eu soluții”, a spus Șumudică, la FANATIK SUPERLIGA.
“Nu știu… Eu știu că au plătit 1.900.000 pe el, dar nu se pune problema să renunțe la el, decât împrumut. Nu se pune problema. E greu. Salariul lui… Are 1.500.000 salariu! Are 1.500.000 și contract pe 4 ani! Are 6 milioane!”, a mai spus antrenorul român despre Drăguș.
Marius Șumudică și Denis Drăguș au colaborat în trecut la Gaziantep. Atacantul român nu a mai marcat la echipa de club din luna august a acestui an, când reușea atunci să înscrie în poarta slovacilor de la Ruzomberok (preliminariile UEFA Europa League).