Theo Rose a vorbit despre celebritate, dar și despre partea mai puțin frumoasă a succesului. Există atât avantaje, cât și dezavantaje atunci când cineva este o persoană publică.
Antrenoarea de la Vocea României este una dintre cele mai apreciate cântărețe ale momentului.
Are și unul dintre rolurile principale din serialul Clanul, este urmărită de peste un milion de utilizatori numai pe Instagram, iar melodiile ei sunt ascultate de sute de mii de oameni.
La doar 25 de ani, Theo Rose are tot ce își dorește. Deși se bucură de un mare succes la o vârstă atât de fragedă, cântăreața a vorbit, pe rețelele sociale, și despre partea mai dificilă a celebrității, nu doar despre cea frumoasă.
Actrița a spus că sunt artiști renumiți care au decis să-și pună capăt zilelor și care nu vorbeau despre ce se întâmpla în viața lor.
Înainte, oamenii apăreau la televizor cu zâmbetul pe buze, fără ca publicul să știe ce se petrecea, de fapt, în sufletul lor, după cum a mai menționat antrenoarea colegă cu Smiley la Vocea României.
“Suntem liberi să vorbim și să spunem adevărul din spatele a ceea ce se vede la televizor și pe Instagram. Înainte, artiștii nu arătau niciodată care era adevărul despre ei, despre viața lor reală (…)
Și cunoaștem atâtea cazuri de artiști mari și foarte buni, chiar și de la noi din țară, care au sfârșit prin a se sinucide. De ce? Pentru că erau foarte triști, pentru că sufereau decepții enorme și nu îi întreba nimeni dacă sunt bine.
De ce? Pentru că păreau foarte triști la televizor. De ce? Pentru că așa e treaba la televizor, așa era înainte.
Trebuia să faci frumos, să zâmbești frumos la televizor cu oamenii ca să se mai uite la emisiune și la tine și să te mai caute.”, a explicat cântăreața în mediul online, notează unica.ro.
Theo Rose a mai spus că artiștii trebuie să-și construiască o viață și în afara carierei. La un moment dat, succesul ar putea dispărea, iar oamenii ar putea să nu mai reprezinte un interes pentru public.
Din acest motiv, artista îi îndeamnă pe oameni să-și educe copiii în așa fel încât să aibă și alte planuri legate de viața personală.
“Pentru că întotdeauna ziarele, publicațiile online, mai nou, își vor urmări interesul indiferent de cine ești tu și al cui ești tu. Vei fi bine atâta timp cât ești de interes.
În momentul în care nu mai ești de interes pentru public, ei nu mai au nevoie de tine. Deci, o să dispari. Așa că, cred că trebuie să vă pregătiți copiii să își mai creeze și alte planuri cu viața lor.
Planuri normale, de a-și face o familie, a face tot felul de activități. Să nu moară în momentul în care succesul lor moare.”, a mai spus Theo Rose.
De asemenea, cântăreața a ținut să precizeze că sunt și părți frumoase în cariera ei. În același timp, este foarte important pentru cineva să aibă alături oamenii potriviți.
“Există și părți frumoase și vreau să repet chestia asta, ca să fie clar pentru toată lumea că nu e un dezastru total ce se întâmplă în lumea asta, dar trebuie să fim foarte atenți la oamenii din jurul nostru și la ce ne dorim pentru cei mici.”, a mai explicat vedeta pe pagina sa.
Theo Rose se bucură de o carieră de succes, dar norocul a fost de partea ei și în plan personal. De câteva luni, artista are o relație cu Anghel Damian, iar cei doi vor deveni părinți.