Life

Theo Rose, confirmată cu coronavirus. Fosta concurentă de la Bravo, ai stil! Celebrities a ținut totul secret

29.12.2020 | 16:32
Theo Rose confirmata cu coronavirus Fosta concurenta de la Bravo ai stil Celebrities a tinut totul secret
ADVERTISEMENT

Theo Rose a mărturisit că a fost confirmată cu noul tip de coronavirus, cântăreața stând în izolare 14 zile. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities” nu a spus nimănui că este bolnavă, dezvăluind acum de ce a luat această decizie. 

Frumoasa artistă a ținut totul secret legat de virusul din China, declarând că nu a dorit să primească reacții și comentarii negative din partea internauților, așa cum s-a întâmplat în cazul unor vedete din showbiz care au avut boala.

ADVERTISEMENT

Cântăreața a mai precizat că a fost diagnosticată cu o formă ușoară, izolându-se încă de când iubitul ei, Alex, a început să-și dea seama că este purtător al temutului virus. Theo Rose a stat în carantină două săptămâni, confruntându-se și cu alte stări.

Theo Rose a avut COVID-19. Motivul pentru care vedeta nu a spus nimic

Cu toate acestea fosta finalistă a show-ului de modă de la Kanal D a trecut cu bine peste virusul din China, vedeta mărturisind că și-a pierdut gustul și mirosul numai 3 zile și a tușit puțin, în timp ce restul simptomelor nu s-au manifestat.

ADVERTISEMENT

„În perioada aia de izolare la domiciliu am dat-o în niște anxietăți și panici. Am avut și eu (n.red. covid), am stat acasă, la domiciliu, nu am zis la nimeni. Am rămas fără gust și miros trei zile.

Singura parte nașpa a fost că apetitul nu era același, dar nu am avut febră, am tușit foarte puțin într-o dimineață și atunci mi-am dat seama că e posibil să fie o problemă.

ADVERTISEMENT

Deja mă testasem, ieșisem «negativ», prietenul meu a ieșit pozitiv la test, dar deja ne izolasem împreună. După care au început să se manifeste și la mine simptomele. Am stat în continuare acasă cele 14 zile.

Când a fost să ieșim, ne-am dus, ne-am testat, am ieșit negativ. Nu am zis nimănui că am avut Covid”, a povestit Theo Rose într-o emisiune de la radioimpuls.ro.

ADVERTISEMENT

Finalista de la „Bravo, ai stil! Celebrities!” nu este singura cântăreață din industria muzicală autohtonă care a fost confirmată cu noul tip de coronavirus. Printre artistele care au avut boala se numără Ellie White, Vlăduța Lupău sau Irina Loghin.

ADVERTISEMENT