Life

Theo Rose, imaginea care a rupt internetul în două. Artista a postat ecografia bebelușului. „Ești frumos, băiatul meu”

Theo Rose a postat o imagine cu ecografia fiului ei. Cântăreața și Anghel Damian vor deveni părinți peste doar câteva luni.
03.03.2023 | 11:13
Theo Rose imaginea care a rupt internetul in doua Artista a postat ecografia bebelusului Esti frumos baiatul meu
Theo Rose a postat o imagine cu ecografia bebelușului ei. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Theo Rose a postat o imagine cu ecografia bebelușului ei, care urmează să vină pe lume peste câteva luni. Cântăreața este entuziasmată, mai ales că în urma controlului medical a aflat vești bune.

Theo Rose, imagine cu ecografia bebelușului său

În toamna lui 2022, s-a aflat că antrenoarea de la Vocea României va avea un copil alături de Anghel Damian, bărbatul cu care formează un cuplu din vara anului trecut. Inițial, cei doi au fost discreți în legătură cu subiectul sarcinii, însă artista a împărtășit recent prima imagine cu bebelușul care se va naște peste câteva luni.

ADVERTISEMENT

Theo Rose a mers recent la prima ecografie a băiețelului ei. Vedeta a declarat, totodată, că este nerăbdătoare să-și strângă copilul în brațe. Totul a fost bine în urma ecografie, iar fericirea de pe chipul cântăreței este vizibilă.

“Gata, am fost și l-am văzut. Toate bune. Se dezvoltă. Ești frumos, băiatul meu. Are ochii verzi”, a spus artista într-un videoclip postat pe Instastory.

ADVERTISEMENT
Theo Rose
Theo Rose, fericită după ce a mers la ecografie. Sursa foto: Instagram/Colaj Fanatik

Recent, Theo Rose a lămurit lucrurile în privința numelui fiului ei. Oamenii au crezut că micuțul se va numi Sashi, însă acesta va fi doar numele de alint, nu cel care va apărea pe certificatul de naștere. Prenumele va fi, de fapt, Sasha.

“Am fost entuziasmată și m-am grăbit, ca să fiu gata repede și acum e prea devreme. Trebuie să mai aștept să treacă timpul, ca să facem ecografia de morfologie fetală, să-l vedem pe Sashi.

ADVERTISEMENT

Nu îl cheamă Sashi, că m-au întrebat niște fete. Îl cheamă Sasha, dar îmi alint și eu copilul, cum fac toate mamele”, a explicat vedeta pe rețelele sociale.

Ce spune Theo Rose despre nunta cu Anghel Damian

Theo Rose și Anghel Damian se bucură de această perioadă și mai au doar câteva luni până când își vor ține în brațe bebelușul. Cei doi s-au gândit să se căsătorească înainte de nașterea micuțului, astfel încât acesta să primească numele de familie al tatălui.

ADVERTISEMENT

Momentan, ce doi încă nu au stabilit prea multe detalii în legătură cu marele eveniment. Artista a spus, totuși, că nu se gândește la o petrecere atunci când se va căsători, dar că ar putea fi o cununie și la biserică.

“Nu cred în astfel de superstiții. Într-adevăr, într-o biserică m-aș cununa, adică n-aș avea nicio problemă să fac asta. Fără petrecere, fără… Nu am vorbit așa serios cu el despre asta.

În principiu, ne-am gândit și la cununia civilă ca să fie totul în regulă cu copilul. Să fie copilul pe numele lui. Nu mă grăbesc”, a povestit artista cu ceva timp în urmă, notează spynews.ro.

ADVERTISEMENT
Tags: