Life

Theo Rose, în lacrimi la Vocea României. Momentul care a emoționat-o complet în marea finală

Theo Rose și-a controlat cu greu lacrimile în marea finală de la Vocea României 2022. Un moment a emoționat-o complet pe faimoasa artistă.
23.12.2022 | 22:18
Theo Rose in lacrimi la Vocea Romaniei Momentul care a emotionato complet in marea finala
Theo Rose, în lacrimi în marea finală Vocea României 2022
ADVERTISEMENT

Chiar în aceste momente are loc marea finală Vocea României 2022. Concurenții, dar și cei cinci antrenori sunt extrem de emoționați, iar asta se poate vedea cu ochiul liber.

Theo Rose, emoționată până la lacrimi în finala Vocea României 2022

Theo Rose spre exemplu, care este și însărcinată, a ajuns să își stăpânească cu greu lacrimile. Artista a fost profund impresionată de interpretarea lui Winael Baldus din echipa sa.

ADVERTISEMENT

Tânărul a interpretat singur piesa ”SOS”, iar la final, Theo Rose nu s-a mai putut abține.

Camerele au fost îndreptate spre ea, iar artista a făcut mari eforturi pentru a nu-și strica machiajul. ”Mă chinui, niște oameni au muncit la fața asta”, a spus artista.

Ulterior, aceasta a explicat și motivele pentru care a fost atât de emoționantă. Theo Rose a fost impresionată de povestea lui Winael Baldus, dar și de faptul că tânărul a reușit să ajungă la inimile publicului, chiar dacă nu este român.

ADVERTISEMENT

De asemenea, artista a mai adăugat că vocea acestuia este una care merită să meargă mai departe, iar momentul a fost de departe unul spectaculos.

Și cam aceeași părere a avut-o și Smiley. Artistul s-a arătat încântat de prestația concurentului pe care l-a antrenat alături de Theo Rose.

ADVERTISEMENT

Reacția lui Smiley după interpretarea lui Winael Baldus

”Știi cum e, atunci când ai de a face cu o voce ca a ta, pe care o întâlnești probabil odată în viață, merită să îi dai să cânte ce poate să cânte și sper că ești bucuros că ai cântat în halul în care ai cântat în seara asta.

Noi suntem foarte bucuroși că te avem în echipă și că românii te-au susținut să ajungi până aici”, a spus Smiley.

ADVERTISEMENT

Irina Rimes a fost și ea mai mult decât mulțumită de prestația acestuia, adăugând că ea a propus interpretarea piesei respective, însă nu se aștepta ca el să o cânte.

Tudor Chirilă a confirmat faptul că piesa aleasă a fost una extrem de dificilă și l-a felicitat pe Winael Baldus pentru prestația sa.

”Mă bucur că ai acceptat provocarea, mă bucur că ai acceptat riscurile acestei piese.

Ești o voce specială, sper ca lumea să voteze și să ai un drum cu fiecare antrenor și-l dorește pentru concurentul lui”, a spus antrenorul de la Vocea României 2022.

Marea finală Vocea României 2022 continuă chiar acum. În doar câteva ore vom afla cine este marele câștigător care va pleca acasă cu premiul cel mare de 100.000 de euro.

ADVERTISEMENT