Theo Rose le-a relatat fanilor o experiență prin care a trecut recent când și-a făcut o comandă de la Glovo. Fosta finalistă de la Bravo, ai stil Celebrities și-a dat seama că lumea o pune la încercare tot mai des ca să vadă dacă e o fată de treabă, așa cum pare sau e vreo vedetă cu fițe din sutele care există în showbizul românesc.
Cântăreața și-a făcut o comandă într-o dimineață prin Glovo și, ca tot omul, atunci când a ajuns curierul la ușa ei s-a pregătit să-i deschidă să-și primească produsele, însă a avut parte de o surpriză… neplăcută.
Persoana care i-a făcut cumpărăturile a păcălit-o spunându-i că nu a găsit ce a comandat, dar i-a luat altceva în schimb. Chiar dacă artistei era să-i cadă fața, și-a dat seama că nu are rost să facă bâlci și s-a mulțumit cu ceea ce i s-a luat, ca apoi curierul să îi spună că a fost supusă unui test.
Theo Rose, pusă la încercare de un curier de la Glovo
Întregul moment a fost explicat de Theo Rose pe pagina personală de Instagram, acolo unde zi de zi povestește tot felul de experiențe prin care trece, cele mai multe amuzându-i pe urmăritori.
„Eu cred că oamenii au început să mă testeze, să vadă dacă sunt fată de treabă pe bune sau e vrăjeală. Îmi comand pe Glovo, ceva, de dimineață, când m-am trezit. Bate la ușă, zice: Theo Rose?
Zic, da. Zice: bă, n-am găsit ce-ai zis tu, dar ți-am adus asta și-mi întinde altceva. Acuma eu mă uit și zic bine, aia e. Și zice, nu mă, stai mă că am glumit. Uite aici ce ai comandat și a scos din buzunar ce am comandat eu”, a povestit Theo.
-
Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România, mai sincer ca oricând: „Mă așteaptă acasă o admiratoare care mă iubește și e iubită”
-
Mucenici muntenești fierți cu nucă, făcuți după rețeta bunicii. Se prepară simplu și sunt delicioși
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
„La cât de nebună sunt trebuia să-l chem și în casă”
Artista a continuat relatarea și a spus că n-ar fi exclus ca în loc să îl certe pe curier să îl invite în casă la o cafea.
„Îmi zice: nu-mi vine să cred. Păi după ce a bătut drumul… era deja la ușă practic, era faptul consumat, ce s-ar fi așteptat să îl cert că nu mi-a adus ce am vrut? La cât de nebună sunt trebuia să-l chem și în casă, dacă tot ai bătut drumul aici degeaba, intră să-ți fac o cafea să nu fie degeaba”, a povestit Theo Rose pe Instastory.