Numit la Juventus în vară, datorită sezonului excelent pe care l-a avut pe banca celor de la Bologna, Thiago Motta a fost demis duminică de „bianconeri”, după parcursul extrem de dezamăgitor al echipei în acest sezon. În locul său a fost numit croatul Igor Tudor, fost jucător al lui Juventus.
Atât fanii lui Juventus, cât și cei ai rivalelor, au reacționat după ce Thiago Motta a fost demis, cu mai multe postări pe rețelele sociale în care l-au ironizat pe antrenorul de 42 de ani, al cărui mandat a fost o dezamăgire imensă din toate punctele de vedere.
Unii dintre suporteri au comparat perioada lui Motta la Juventus cu ultimele sezoane ale echipei sub comanda lui Massimiliano Allegri, care a fost demis la finalul sezonului trecut după un mandat de trei sezoane în care nu a reușit să cucerească din nou titlul în Serie A.
După cele nouă titluri consecutive cucerite în perioada 2011-2020, Juventus se află într-o scădere de formă. Echipa a încheiat două sezoane consecutive, 2020-2021 și 2021-2022 pe poziția a patra, iar în 2022-2023 a terminat pe locul 7 și a ratat calificarea în cupele europene.
În stagiunea precedentă, torinezii au terminat pe locul 3, însă Massimiliano Allegri a fost demis cu două etape înainte de final, după ce echipa s-a impus în finala Cupei. În locul său a fost numit Thiago Motta, dar echipa nu a progresat deloc în mandatul său și cu două luni înainte de finalul stagiunii, toate obiectivele au fost ratate.
Juventus a terminat grupa de Champions League pe locul 20 și a fost nevoită să joace în play-off, unde pornea ca favorită contra lui PSV Eindhoven. Torinezii s-au impus cu 2-1 în prima manșă, însă au fost eliminați din competiție după o prestație dezastruoasă în returul din Olanda, unde au cedat cu 1-3.
Parcursul din Cupa Italiei s-a încheiat în faza sferturilor, după un eșec la penalty-uri pe teren propriu contra lui Empoli, iar în campionat „bianconerii” sunt pe locul 5 după 29 de etape, la o distanță imensă, 12 puncte, de liderul Inter. Așadar, Juventus nu mai are nicio șansă la titlu și este implicată într-o luptă acerbă pentru calificarea în sezonul următor de Champions League.