Fotbal international

Thibaut Courtois la Real Madrid! Kovacic, împrumutat la Chelsea

08.08.2018 | 22:32
Thibaut Courtois la Real Madrid Kovacic imprumutat la Chelsea

Portarul belgian al echipei Chelsea Londra, Thibaut Courtois, a fost vândut la formația Real Madrid, a anunțat deținătoarea Champions League pe site-ul oficial. În schimb, mijlocașul croat Mateo Kovacic a fost împrumutat pentru un sezon la gruparea de pe Stamford Bridge.

Deși cele două cluburi nu au dat publicității suma de transfer pentru Thibaut Courtois, presa internațională a vehiculat că ”galacticii” vor plăti între 35 și 40 de milioane de euro. Internaționalul belgian, care a mai jucat în Primera Division la rivala lui Real Madrid, Atletico, va semna un contract pe șase sezoane și va fi prezentat oficial joi, la ora 14:00.

Thibaut Courtois a forțat transferul la Real Madrid

Belgianul a fost dorit cu insistenţă de către oficialii clubului din capitala Spaniei, iar în ultimele săptămâni s-a speculat tot mai mult pe seama unui posibil transfer. Thibaut Courtois, în vârstă de 26 de ani, a surprins pe toată lumea după ce nu s-a prezentat la antrenamentele celor de la Chelsea, formaţie cu care mai avea un contract până în 2019 și astfel a forțat transferul la Real Madrid.

Toată afacerea s-a realizat abia după ce gruparea patronată de miliardarul rus Roman Abramovici și-a securizat postul pentru sezonul viitor. Londonezii au plătit clauza de reziliere în valoare de 79 de milioane de euro a portarului Kepa Arrizabalaga de la Athletic Bilbao.

Portarul belgian al echipei Chelsea Londra, Thibaut Courtois, a fost vândut la formația Real Madrid
Portarul belgian al echipei Chelsea Londra, Thibaut Courtois, a fost vândut la formația Real Madrid

Thibaut Courtois le-a transmis şefilor de pe Stamford Bridge să-l vândă în această vară, ori va pleca liber de contract la finalul actualului sezon. Belgianul a primit o ofertă de prelungire a înțelegerii cu formaţia londoneză, însă răspunsul lui a fost clar: ”N-am nicio intenţie să mai rămân aici”.

Courtois a fost declarat cel mai bun portar de la CM 2018

Thibaut  Courtois a fost declarat cel mai bun portar de la Campionatul Mondial din Rusia după ce a câştigat medaliile de bronz cu echipa națională a Belgiei. Goalkeeperul lui Chelsea a primit doar șase goluri în cele șapte meciuri jucate la turneul din Rusia. Portarul a impresionat în meciul cu Brazilia în care a avut mai multe intervenţii providenţiale.

Belgianul a jucat la rivala Realului, Atletico Madrid, alături de care a câştigat a câştigat titlul intern în 2014, Cupa Spaniei în 2013, Europa League în 2012 şi Supercupa Europei, în acelaşi an. Fotbalistul de 26 de ani a fost împrumutat timp de trei sezoane de către Chelsea la Atletico Madrid, iar familia lui a rămas în capitala Spaniei, deşi s-a întors în Premier League. Acest amănunt pare să fie principalul atu al celor de la Real Madrid în tentativa de a-l aduce pe belgian pe Santiago Bernabeu.

Trupa patronată de Roman Abramovici l-a adus în această  vară  pe Rob Green, cel care a semnat un contract pe un singur sezon. Noul portar al lui Chelsea este un fost component al lotului naţional al Angliei, dar care între timp a ajuns la 38 de ani. Green va fi cel mai probabil a treia variantă în stagiunea 2017-2018.