Fotbal international

Thierry Henry a fost numit antrenor la Monaco! Pe cât a semnat fostul internațional

13.10.2018 | 14:46
Thierry Henry a fost numit antrenor la Monaco Pe cat a semnat fostul international

Fostul mare internațional francez Thierry Henry a fost numit, sâmbătă, în funcția de antrenor principal al echipei AS Monaco, în locul portughezului Leonardo Jardim. Anunțul oficial a fost făcut pe site-ul oficial al grupării din Principat, care a spus că Henry va începe munca de luni.

Thierry Henry, în vârstă de 41 de ani, a devenit unul dintre secunzii spaniolului Roberto Martinez la echipa națională a Belgiei în august 2016. El și-a început cariera de jucător profesiost la AS Monaco, evoluând în Principat în perioada 1994-1999, reușind să marcheze 28 de goluri în 141 de meciuri. Fostul atacant a și câștigat un titlu în Ligue 1, în sezonul 1996-1997.

Thierry Henry în timpul unui antrenament la echipa națională a Belgiei
Thierry Henry în timpul unui antrenament la echipa națională a Belgiei

Thierry Henry a fost numit antrenor la Monaco: ”Sunt fericit că revin”

”Mulţumesc oamenilor din conducere pentru că mi-a oferit oportunitatea de a antrena echipa acestui club atât de special pentru mine. Sunt foarte fericit că revin la AS Monaco şi să abordez cu hotărâre provocările care ne aşteaptă. Abia aștept să-i întâlnesc pe jucători și să începem treaba”, a fost prima declarație a lui Thierry Henry ca antrenor principal la AS Monaco.

Thierry Henry va fi ajutat de secunzii Joao Carlos Valado Tralhao, antrenorul echipei U23 a clubului Benfica Lisabona, și Patrick Kwame Ampadu, tehnician la Academia de la Arsenal Londra. Fostul campion mondial din 1998 a ajutat în această vară reprezentativa Belgiei să câștige medaliile de bronz la Campionatul Mondial din Rusia.

Oficialii clubului AS Monaco au anunțat joi demiterea antrenorului portughez Leonardo Jardim, în vârstă de 44 de ani, din cauza rezultatelor extrem de slabe din acest start de sezon. Jardim, care mai avea contract până în vara anului 2020, a câștigat titlul în Ligue 1 în 2016-2017, sezon în care a mai ajuns cu AS Monaco în finala Cupei Ligii Franței și în semifinalele Champions League.