Fotbal international

Thierry Henry a fost promovat la naționala Belgiei. Ce funcție va ocupa

01.09.2018 | 12:02
Thierry Henry a fost promovat la nationala Belgiei Ce functie va ocupa

Toată vara s-a scris despre posibila despărțire a lui Thierry Henry de naționala Belgiei și preluarea unui club ca antrenor principal. După discuții îndelungate purtate cu mai multe cluburi din Europa, lucrurile au luat în cele din urmă o întorsătură neașteptată. Thierry Henry a fost promovat la naționala Belgiei și va ocupa funcția de antrenor secund T2. Până acum, fostul star de la Arsenal era angajat pe funcția T3.

Francezul a fost inclus în staff-ul tehnic al reprezentativei Belgiei în vara anului 2016. A fost unul dintre secunzii selecționerului Roberto Martinez la Campionatul Mondial 2018, unde Belgia a ajuns până în semifinalele competiției, fiind eliminată de Franța cu scorul de 1-0. Belgienii au jucat apoi finala mică împotriva Angliei, de care au trecut cu 2-0 și au câștigat bronzul la turneul final din Rusia.

După ce s-a bucurat cu staff-ul tehnic al naţionalei Belgiei pentru calificarea în semifinalele Campionatului Mondial 2018,  Thierry Henry şi-a îndreptat atenţia către selecţionata Braziliei şi a mers să le “şteargă” lacrimile brazilienilor după eliminarea de la turneul final din Rusia 2018. La finalul meciului Brazilia – Belgia,  scor 1-2, Thierry Henry a mers să-l consoleze pe Neymar, starul lui PSG,  după ce acesta a fost desfiinţat pentru prestaţia din sferturi.

Thierry Henry a fost promovat la naționala Belgiei

Fostul internațional francez a fost avansat de la funcția de antrenor secund T3 la T2 la naționala Belgiei, după ce toată vara s-au vehiculat informații potrivit cărora Henry ar urma să preia banca tehnică a unui club puternic din Europa. Promovarea la reprezentativa Belgiei a fost anunțată de selecţionerul Roberto Martinez, care a fost citat de ziarul francez L’Equipe. Anunțul vine la doar câteva zile după ce fosta vedetă de la Arsenal a refuzat oferta venită din partea celor de la Bordeaux.

Echipa cu care a negociat îndelung Henry în această vară, dar până la urmă nu s-a concretizat, a fost Aston Villa şi francezul recunoaşte că nu a înţeles motivul pentru care englezii s-au sucit în ultimul moment şi i-au spus că s-au orientat în altă direcţie. Cel mai dificil moment pentru Thierry Henry a fost la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia când Franţa a întâlnit Belgia în semifinale, iar Henry l-a avut în faţă, pe post de rival, pe cel cu care împărţise la echipa naţională atâtea momente minunate, selecţionerul “cocoşilor”, Didier Deschamps.

Henry a recunoscut că i-a fost foarte greu ca francez să stea pe banca Belgiei şi se gândea cum ar fi reacţionat dacă Hazard şi colegii lui ar fi reuşit să elimine Franţa din drumul spre finală. Apoi echipa lui Didier Deschamps a reuşit să învingă Croaţia în finala CM, câştigând al doilea titlu de campioană a lumii.

Thierry Henry a devenit campion mondial cu Franța în 1998 și campion european în 2000. Francezul a jucat la Arsenal (373 de meciuri – 227 goluri și 79 de pase de gol), New York Red Bulls (135 – 52 – 42), AS Monaco (122 – 25 – 2), Barcelona (121 – 49 – 27) și Juventus Torino (20 – 3). Henry a jucat în 124 de partide pentru reprezentativa Franței, pentru care a marcat 51 de goluri. Francezul s-a retras din activitatea de fotbalist la 1 ianuarie 2015.