Sporturi

Thierry Van Cleemput recunoaște că vrea să o antreneze pe Simona Halep. “Voi avea o perioadă de probă!”

21.01.2019 | 18:27
Thierry Van Cleemput recunoaste ca vrea sa o antreneze pe Simona Halep Voi avea o perioada de proba

Thierry Van Cleemput, antrenorul care a ajutat-o pe Simona Halep la Australian Open 2019, a recunoscut că vrea să o antreneze pe sportiva noastră pe viitor și susține că va avea o perioadă de probă în care va vedea dacă o să aibă o colaborare bună cu cea mai bună jucătoare de tenis din lume.

Antrenorul belgian susține că se înțelege foarte bine cu Simona Halep și Darren Cahill și a confirmat acordul pe care îl are cu sportiva noastră. Mai mult, Thierry Van Cleemput a anunțat că va sosi în perioada următoare la București pentru a o pregăti pe Simona Halep, iar apoi va merge alături de aceasta la Doha și Dubai. Vezi aici toate știrile despre Simona Halep – Serena Williams, LIVE BLOG imagini și informații în timp real despre marele meci de la Melbourne.

Thierry Van Cleemput a recunoscut că vrea să o antreneze pe Simona Halep

“Mă înțeleg foarte bine cu Simona și cu Darren, a căror colaborare s-a încheiat. Când David Goffin a pierdut sâmbătă am fost întrebat dacă sunt interesat să îi dau o mână de ajutor la acest turneu. Am zis ‘De ce nu?’ deoarece stopasem colaborarea cu David. Suntem aici, vorbim mult în acest moment, voi avea o perioadă de probă să văd dacă mă simt bine, dacă ea se simte bine. Există un interes pe care ea mi-l poartă, am și eu un interes pentru ea. Îmi plae stilul ei de joc și știu cum să o ajut. Ea este locul 1 în lume, așa că ar fi stupid să promit ceva, să spun că voi face treabă mai bine decât altceva. Dar mă interesează slujba aceasta”,  a spus Van Cleemput pentru DHNet.

Thierry Van Cleemput, antrenorul care e favorit să îl înlocuiască pe Darren Cahill

“Poate fi o probă, o colaborare. Nimic nu este decis în acest moment. Trbeuie să o antrenez, să o însoțesc într-un turneu pentru a vedea dacă poate funcționa. Suntem norocoși să putem face acest lucru calm, fără grabă. Suntem în stadiul discuțiilor. Vreau să o antrenez mai întâi, să îmi cunoască metodele de lucru, dacă le digeră, dacă îi plac… apoi o să o însoțesc la un turneu. Acum nu are antrenor, deci este fericită! Ar fi o mare provocare, ea este o jucătoare extraordinară. Dacă nu se va concretiza, vom rămâne prieteni”, a spus Thierry Van Cleemput și pentru rtbf.be.