Thiess, umilit de fiica unei legende a lui Dinamo: „E o minciună!”

Eduard Popa   
in Stiri sportive
30/03/2018, 18:58
Thiess, umilit de fiica unei legende a lui Dinamo: „E o minciună!”

Fiica fostului fundaş Lică Nunweiller susţine că cel care vrea să pună pe picioare noul proiect al celor de la Dinamo, Adrian Thiess, a minţit în legătură cu o eventuală implicare a lui Radu:

“Radu este foarte supărat, nu e adevărat! Este o manipulare grosolană, cum îşi permite să implice numele familiei mele în aşa ceva? Este o minciună! Unchiul şi mătuşa mea au fost revoltaţi când au auzit şi au negat ferm orice implicare”, a spus Mihaela Nunweiller pentru GSP.ro.

Thiess, reprezentantul investitorilor misterioşi

În vârstă de 73 de ani, Radu Nunweiller a evoluat ca mijlocaş pentru Dinamo în anii ’60-’70. Adrian Thiess a spus despre el că ar putea fi implicat în proiectul cu grupul de investitori misterioşi care ar fi interesaţi de preluarea lui Dinamo: “Unul dintre oamenii-cheie din această tranzacţie a condus multe cluburi din Europa. A lucrat şi cu Radu Nunweiller. Şi el va fi implicat în acest proiect”

Un alt nume care l-a contrazis pe Thiess a fost Ioan Andone: „Ştiu despre aceste discuţii despre care vorbeşte Thiess, ştiu de mai multă vreme, dar nu sunt implicat în niciun fel. Nu vreau să fac alte comentarii momentan. Voi spune mai mult dacă se va realiza tranzacţia. Eu m-am întâlnit cu suporterii şi mi se pare admirabil demersul lor, nu mă dezic de el. Dacă altcineva vine cu un plan mai bun e foarte bine, pentru că tot ce mă interesează e binele lui Dinamo”, a declarat Ioan Andone pentru GSP.ro.

Închide ×