Sport

Thriller cu scandal pentru Inter Miami. Echipa lui Messi a rămas fără antrenorul principal , dar a fost salvată de Luis Suarez

Fără Messi, accidentat, echipa din Florida s-a calificat în semifinalele Leagues Cup, însă Javier Mascherano e pasibil de o suspendare drastică
21.08.2025 | 07:42
Thriller cu scandal pentru Inter Miami Echipa lui Messi a ramas fara antrenorul principal  dar a fost salvata de Luis Suarez
Javier Mascherano a fost trimis în tribune FOTO X
ADVERTISEMENT

Inter Miami CF s-a calificat în semifinalele turneului Leagues Cup 2025 după o victorie dramatică, scor 2-1, asupra echipei Tigres UANL. În ciuda absenței căpitanului și vedetei Lionel Messi, care nu a jucat din cauza unei accidentări musculare, campioana Leagues Cup 2023 s-a calificat în runda următoare.

Mascherano a fost trimis în tribună

Miami a preluat conducerea devreme, după ce a primit un penalty pentru un henț al fundașului Tigres, Javier Aquino, în careu. Luis Suárez și-a asumat răspunderea de la punctul cu var și a înscris.

ADVERTISEMENT

Jordi Alba s-a accidentat după ce s-a ciocnit accidental cu coechipierul său Telasco Segovia. Deși fundașul a încercat să joace, el a părăsit terenul șchiopătând la pauză și nu a mai revenit în repriza a doua.

La finalul primei reprize, antrenorul principal Javier Mascherano a primit un cartonaș roșu pentru că a protestat din cauza duratei prelungirilor. Mascherano s-a dus direct în tribuna VIP de deasupra băncii de rezerve, iar asistentul său, Leandro Stillitano, a preluat conducerea echipei.

ADVERTISEMENT

Poate fi suspendat trei meciuri

Mascherano nu va putea antrena în semifinale și ar putea fi suspendat până la trei meciuri pentru că, după cartonașul roșu, a continuat să comunice cu cei de pe banca tehnică.

ADVERTISEMENT

Nu este clar ce s-a întâmplat la sfârșitul primei reprize, arbitrul a arătat patru minute de prelungiri, dar am ajuns să jucăm șase minute sau cam așa ceva”, a declarat Javi Morales, unul dintre secunzii lui Miami.

ADVERTISEMENT

Conform regulilor turneului, un antrenor care primește un cartonaș roșu poate urmări restul meciului din tribune, dar nu poate da instrucțiuni sau influența meciul. Însă Mascherano a început să dea instrucțiuni și să strige din tribune înainte de a i se cere să înceteze.

Imaginile televizate au arătat, mai târziu, că Mascherano vorbea la telefon cu antrenorul secund Lucas Rodriguez Pagano.

Meci cu Orlando City în semifinale

Pe fondul nervozității, Tigres a început să controleze jocul și a reușit să înscrie un gol în minutul 67, prin coechipierul lui Messi de la naționala Argentinei, Ángel Correa. Dar egalitatea nu a durat mult, deoarece Inter Miami a primit un alt penalty. Transformat tot de Luis  Suárez, în minutul 89. Uruguayanul a dezvăluit zilele trecute că intenționează să se retragă din fotbal în același timp cu Messi.

ADVERTISEMENT

Meciul a fost la un pas să se termine dramatic pentru echipa din Miami. O lovitură de cap a lui Edgar Lopez, de la Tigres, a lovit ambii stâlpi ai porții, dar mingea nu a intrat în poartă, iar Miami a reușit să păstreze avantajul.

Inter Miami va întâlni în semifinale rivala din Florida, Orlando City, care a învins Toluca cu 6-5 la loviturile de departajare, după 90 de minute fără goluri. În MLS, Orlando a învins clar Inter Miami cu 4-1.

 

Tags: