Tibi Ghioane, interviu cutremurător despre atacul vascular din 2005: „Dacă nu aș lua pastile o lună, probabil ar apărea iar probleme” Exclusiv

Tibi Ghioane la 40 de ani. I-a împlinit pe 18 iunie. Am dat o fugă până la Brașov, acasă la Tibi, pentru a discuta în liniștea unei ploi de vară care nu ne-a dat pace zile întregi. Am descoperit un om dintr-o bucată. Introvertitul pe care-l știam toți e un bărbat cu personalitate, cu vorbele la el, cu amintiri uluitoare.

Un bărbat care a trecut cu bine multe cumpene ale vieții, cea mai grea fiind atacul cerebral din 2005. Dar Tibi s-a ridicat de fiecare dată și taie cu bisturiul când vorbește. „Jucam foarte dur”, recunoaște. E, de fapt, un stil de viață.

La 40 de ani a trăit parcă două vieți. Dar nu se plânge. Se împarte între timpul acordat băiețelului său, vizite la mama, fotbalul de fiecare joi cu băieții. Antrenorul Tibi Ghioane e în „vacanță”, după ce a mai primit o lovitură la Săcele, când s-a anunțat desființarea echipei în vestiar! Un interviu FANATIK, cu multe momente care-ți opresc respirația.

Tibi Ghioane, interviu la 40 de ani: „Sunt mândru pe băiatul meu de 9 ani și de cariera frumoasă din fotbal”

La mulți ani, Tibi! 40 de ani! Care ar fi lucrurile pe care le-ai realizat și de care ești mândru la vârsta asta?

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

– Mulțumesc frumos pentru urări! Păi sunt mândru de băiatul meu, care face 9 ani, dar sunt mulțumit și de ce am realizat în fotbal. Am avut o carieră frumoasă, am avut șansa de a juca pe cele mai mari arene ale lumii. A fost frumos, dar a trecut repede!

Se putea mai mult? Având în vedere că tu te-ai retras devreme, la doar 30 de ani…

– În niciun caz nu puteam mai mult. Păi, „mai mult” însemnau cele mai tari echipe din lume, dar aveam destule defecte și nu puteam ajunge la acel nivel. Dinamo Kiev a fost echipă de primele 20-30 ale Europei, cât am jucat și eu 10 ani acolo, din 2001 până în 2011. Am realizat ce mi-am dorit.

„Lobanovski m-a văzut în Cipru, când am debutat la națională în amicalul cu Ucraina”

A existat vreo oportunitate de transfer în vest, vreo ofertă cât ai jucat la Kiev?

– Dacă ar fi fost, cu siguranță ar fi discutat președintele cu noi. Deci nu a fost… Am avut colegi mult mai valoroși ca mine care, la fel, au jucat mult timp la Kiev și nu au făcut pasul spre un club de top din vest. Oricum, Dinamo Kiev juca an de an în Champions League. Iar ca să ajungi la o echipă mare trebuie să-i învingi pe ei. Să bați Real Madrid, să bați Barcelona! Ceea ce noi nu am realizat, dar a făcut-o generația lui Dinamo dinainte, cu Șevcenko, Rebrov, Lujnîi, Kaladze… Dovadă că au și ajuns în vest: Șeva și Kaladze la Milan, Rebrov la Tottenham, Lujnîi la Arsenal…

Cum ai ajuns tu la Dinamo Kiev, în 2001?

– E o istorie destul de lungă. Am fost convocat de domnul Boloni la echipa națională… El m-a debutat… Am avut un turneu în Cipru și acolo am jucat un meci amical cu Ucraina. Era Lobanovski selecționer, dar și antrenor la Dinamo Kiev… După partidă mi-a spus nea Giovani Becali că sunt interesați de mine. Eu nu prea am luat în serios, nu credeam că e ceva…

Digisport.ro

FOTO După o lună, Adrian Mutu și-a dat șapca jos! Ce a ieșit

„Ok, nea Giovanni, să plecăm la Kiev dacă spui că așa trebuie!”

Asta era la începutul lui 2001, în februarie…

– Da, pe 26 februarie 2001, debutul meu la naționala României, 1-0 cu Ucraina… Gol Ciobotariu pe final… Am jucat tot meciul! Deci nu credeam că se face ceva… În returul acela la Rapid, mi-am rupt mâna cu Foresta pe Giulești… Am dat gol și mi-am rupt și mâna, am stat vreo lună și eram convins că nu mai sunt interesați de mine cei de la Kiev… Apoi, în ultima etapă, am jucat acasă cu Bacăul, a dat gol Pancu și i-a retrogradat! Iar după meci a venit nea Giovanni și mi-a zis că plecăm la Kiev… Am rămas așa… „Ok, nea Giovanni, să plecăm la Kiev atunci dacă spui că așa trebuie”, ceva de genul am zis. Nici atunci nu credeam prea mult că mă transfer la Dinamo Kiev.

Doar tu cu Giovanni ați plecat?

– Nu. Au fost și Paul Enache, și Victor Becali… Am văzut ce condiții erau acolo, am rămas cu gura căscată! Mult, mult în fața noastră. Păi ei aveau în 2001 un teren sintetic acoperit de 100 de metri! Teren normal. Acolo făceam toată pregătirea iarna! Noi, în România, nu avem nici acum, în 2021, un teren de asemenea dimensiuni pentru pregătire!

Îmi petrec timpul mai mult cu băiatul meu, pe care-l duc la tenis de câmp. Cu antrenoratul mai puțin acum, sunt liber de contract. Am promovat cu Prejmerul, apoi am fost la Săcele și totul părea ok. Dar în iarnă, după un antrenament în sală, a venit și ne-a anunțat șeful că s-a desființat echipa!” – Tibi Ghioane

„Nu credeam că Dinamo Kiev mă va ține. Cu mine a fost și Victoraș Iacob, care nu a rămas”

Ce ți-ai zis când ai semnat cu Dinamo Kiev? Gata, am dat lovitura?

– Nici vorbă! La început mi-a fost foarte greu. Am semnat chiar în preajma zilei mele, pe 18 iunie 2001, nu mai țin minte exact… Făcusem 20 de ani și eram jucător la Dinamo Kiev! În vestiar erau niște jucători imenși, mult mai buni, mult mai puternici, mult mai rapizi. Nici nu credeam că mă vor ține… Îmi amintesc că atunci, cu mine, a fost și Victoraș Iacob, dar pe el nu l-au transferat. Când am văzut că pleacă el, mi-am zis clar că nici pe mine nu mă vor ține.

Când ai debutat la Kiev?

– Vreo lună am făcut antrenamente suplimentare și jucam la a doua și la a treia echipă, că așa e la ei. Sute de fotbaliști sunt acolo. Și a venit și momentul debutului: am intrat titular acasă cu Zaporoje! Țin minte că a dat gol Florin (n.r. – Cernat), șut în vinclu, 1-0! Am mai intrat ceva meciuri în campionat, apoi am fost titular în returul de la Kiev cu Steaua, după ce am bătut cu 4-2 la București! Era 0-1 la pauză, am jucat toți rău și Lobanovski a făcut ceva scandal în vestiar, a țipat, dar la cei în vârstă, nu la cei mai tineri ca mine…

Tibi Ghioane, interviu la 40 de ani: „Am devenit titular la Dinamo Kiev după returul cu Steaua, când ne-am calificat în Ligă”

Și a avut efect imediat săpuneala lui Lobanovski…

– Când am revenit de la cabine, am dat gol repede, Melașcenko, după vreo 14-15 pase consecutive. Am avut și eu două-trei ocazii imense, a apărat Tibi Lung, dar ne-am calificat în grupe, în Ligă. Acela a fost primul meu an de Champions League, cu Borussia Dortmund, Liverpool și Boavista Porto! De la acel meci cu Steaua am rămas titular!

Și primul meci în Europa?

– Acasă, cu Borussia Dortmund, pe 11 septembrie 2001. Țin minte exact! Ziua atentatului de la New York! Știu că ne uitam în cantonament la imagini cu dezastrul din America, iar seara am jucat… Pe atunci nu era ca acum să se oprească totul în lume dacă se întâmplă un asemenea atentat! Cu Dortmund am avut 2-0 la pauză și ne-au egalat în repriza a doua. Am jucat fundaș dreapta atunci…

Cel mai mult îmi plăcea când ploua. Eram cel mai fericit să joc pe ploaie… Tacklinguri, intrări prin alunecare, prindeai și minge, și adversar! Eram un jucător foarte dur, trebuia să compensez pentru că nu aveam viteză deloc… Nu eram violent, Doamne ferește!, nu am rupt picioarele nimănui, dar jucam tare” – Tibi Ghioane

„Lobanovski m-a pus fundaș dreapta cu Dortmund, deși nu jucasem în viața mea, nici măcar la juniori!”

Primul tău meci ca fundaș dreapta, nu?

– Da! În ziua meciului cu Dortmund, m-a chemat împreună cu translatorul, cu Arcadie, care acum e secund la nea Mircea. Lobanovski m-a întrebat dacă pot juca fundaș dreapta, că vrea să mă bage titular cu Borussia! Deci fundaș dreapta din primul minut sau rămân pe bancă. Asta îmi propunea… Eu nu jucasem în viața mea, nici măcar la juniori, fundaș dreapta, nu aveam niciun reper! „Joc cu mare plăcere, doar să-mi spuneți ce să fac!”, i-am zis lui Lobanovski. Mi-a explicat timp de 5 minute, elementar, ce trebuie să fac ca fundaș dreapta, eu, care jucam doar în centru de când m-am apucat de fotbal. M-am descurcat, apoi, în repriza a doua, a intrat Bodnar și am urcat la mijloc în ultima jumătate de oră.

Ce fel de om era Valeri Lobanovski?

– Era foarte sever, foarte strict. Tot timpul vroia mai mult, mai mult. Niciodată nu era mulțumit. Chiar eram surprins că niciodată nu-mi spune și mie un „Bravo!” Îi și spusesem chestia asta lui Arcadie… M-a chemat Lobanovski și mi-a arătat clasamentele lui după fiecare antrenament sau meci. Mi-a zis că după ce o să fiu de cinci ori consecutiv în primii 3, merit laude. Curând s-a întâmplat… Eram și eu satisfăcut!

„Accidentul meu cerebral din 2005 a plecat de la suprasolicitare. Nu dormeam, se adunase oboseala…”

A fost o dramă la Kiev când a murit Lobanovski în 2002…

– A fost un șoc pentru toată lumea, nu doar la Dinamo Kiev. Era și foarte tânăr, avea doar 63 de ani, dar el s-a consumat imens non-stop… Gândește-te cum era să fii antrenor la Uniunea Sovietică, ani la rând. Un continent întreg, ce arie de selecție! Lobanovski a trăit numai în stres și în presiune… Dar îi plăcea… Am pierdut tot după aia în acel sezon… Nu ne-am mai revenit… A luat Șahtar toate trofeele!

Și ție ți-a făcut rău stresul și consumul non-stop…

– Te referi la problema din 2005…

Da, la acel atac cerebral…

– Totul a plecat de la suprasolicitare, foarte multe meciuri și antrenamente, nu mă odihneam și la un moment dat s-a rupt filmul! Venisem pe acasă, am fost apoi în Portugalia, se adunase oboseala… S-a întâmplat în cantonament la Kiev… Eu nu cred că a fost totuși accident vascular… Nu a fost chiar așa de grav cum îmi spuneau medicii. Eu simțeam altceva… E adevărat că mă antrenam și singur de multe ori… Dar acum nu mai contează… Au trecut peste 15 ani!

La Dinamo Kiev, cât am jucat zece ani, mentalitatea a fost să te duci peste adversar, chiar dacă ai 2-0 sau 3-0. Nu conta că joci cu Borussia Dortmund, Real Madrid sau Barcelona! Nu exista să te bagi cu fundul în poartă dacă ai avantaj liniștitor ” – Tibi Ghioane

„Mă odihnesc acum, dar cu tratament de ani de zile! Dacă nu aș lua pastile o lună, probabil ar apărea iar probleme…”

S-a pus problema atunci să nu mai joci fotbal?

– Da, s-a pus problema, dar am crezut tot timpul că voi continua să joc fotbal. Am continuat să mă antrenez după aceea aici, la Ghimbav, cu nea Paul Enache. Aveam foarte mare încredere în mine. Asta simțeam din interior, deși doctorii erau de altă părere.

Ai mai avut probleme de sănătate după accident?

– Nu, dar problemele mele legate de odihnă sunt mai vechi. Țin minte și la Rapid că erau meciuri la care nu dormeam două-trei nopți înainte. Venea meciul și apoi mă odihneam! Dar aveam 20 de ani, eram plin de energie… Acum… Pot spune că mă odihnesc, dar cu tratament de ani de zile! Fără pastile nu am nicio șansă, nu adorm. Dacă nu aș lua pastile o lună, probabil ar apărea iar probleme… Trebuie să am grijă tot timpul, să nu depășesc anumite limite… Sunt mult mai calm acum, mai atent la orice detaliu.

„Puțini mai credeau că pot să revin! Băieții de la Kiev făceau mișto de mine că mă pregătesc pentru Olimpiadă…”

La cât timp după acel accident cerebral te-ai întors pe teren?

– Cam la un an și jumătate! În primăvara lui 2007… Mă antrenam la Kiev atunci și băieții făceau mișto de mine că mă pregătesc pentru Olimpiadă😊 Puțini mai credeau că pot să revin! Jucasem într-o vineri un meci la tineret, fundaș central și mă pregăteam să vin acasă… Îmi luasem bilet de avion Kiev – Odessa, iar acolo venea un prieten să mă ia cu mașina. Dar îmi spun antrenorii că a doua zi merg la echipa mare. Am crezut că e o glumă… A vorbit și președintele cu mine și m-am convins că sunt iar la echipa mare a lui Dinamo Kiev!

Ai avut emoții la revenirea din 2007?

– Nu pot să zic că am avut. Mie mi se părea ceva absolut normal. Practic, o luasem de unde o lăsasem înainte de accident… Am mers în vestiar, am discutat și cu antrenorul, cu Demianenko. Nu aveam nici tricou, nu mai aveam nimic atunci. „Numărul 4 e bun?”, m-a întrebat. „Normal că e bun. Dar ce, joacă numărul?” Ca o paranteză, ei tot îmi dădeau număr de titular, eu îmi luam de rezervă. Când m-am dus în 2001, eu am primit numărul 9, Florin Cernat avea numărul 10. Dovadă că aveau așteptări mari de la noi. Mie, însă, îmi plăcea numărul 17. De mic copil… 17 martie e ziua sorei mele… Și la Rapid am stat după Măldărășanu să mi-l dea pe 17 și nu mi l-a dat… Am plecat eu la Kiev între timp… Iar numărul 4 mi-a purtat noroc. Am dat gol la primul meci de la revenire, apoi vreo 9 goluri, două sezoane la rând.

Ghioane și Tamaș la Rapid! „Să-i vezi pe Rednic, pe Lupu cum se întrebau: Cine-or fi copiii ăștia doi de ne ține nea Mircea în ploaie?”

Nu ai ajuns la Kiev de când Mircea Lucescu a preluat pe Dinamo, nu?

– Mi-aș fi dorit foarte mult să merg, nu doar la meciuri, ci să văd și antrenamentele lui. Îl știu de la Rapid, de când Lucescu ne-a luat pe mine și pe Tamaș de la Brașov. Și acolo a fost la început o poveste mișto. Ne-a trimis la tineret și Ionuț Chirilă ne-a pus în spatele porților. Adică eram rezervele rezervelor…

Eu mă așteptam să semneze nea Mircea Lucescu cu Dinamo Kiev. Cum a luat titlul și cu Dinamo și cu Rapid, apoi și cu Galatasaray și cu Beșiktaș, așa s-a întâmplat și în Ucraina. Din primul an a luat totul cu Dinamo Kiev, cu o echipă de tineri! Plus grupe de Liga Campionilor!” – Tibi Ghioane

Și ați fugit de la Rapid…

– Da, atunci m-am întors cu Gabi înapoi la Brașov… Când ne-a văzut nea Paul Enache… Luni ne-a dus cu trenul iar la București… Și nea Mircea – țin minte că era o zi ploioasă tare! – ne-a prezentat în fața tuturor pe teren. „Ghioane și Tamaș sunt cele două achiziții ale Rapidului” Să-i vezi pe Rednic, pe Lupu, pe toți ăia grei cum stăteau în ploaie și se întrebau: „Cine-or fi copiii ăștia doi de ne ține nea Mircea uzi leoarcă aici?” Cam așa am ajuns la Rapid eu și Gabi Tamaș.

Tibi Ghioane, interviu la 40 de ani: „Tata a plecat de acasă cu TIR-ul în 1989 și nu mai știu nimic de el. Nu e nici la morți, nici la vii!”

De ce toată viața ai fost mereu mai retras?

– Așa sunt eu. Am fost focusat mai mereu pe ce am eu de făcut, nu am avut timp de ieșit la terasă, la discoteci. Nu le-am avut pe astea. Așa îmi place și acum să trăiesc. Eu mă simt ok cu mine.

De tatăl tău ai reușit să mai afli ceva?

– Nimic! A plecat de acasă în 1989, cu TIR-ul în Austria, și de atunci nu l-am mai văzut. Pur și simplu a dispărut! Nu l-am găsit nicăieri. A mai mers mama pe la el, în 1990 și 1991, dar de atunci nimic. Cum am mai spus, nu e nici la morți, nici la vii! Trec anii și mi-am dat seama că nu interesează pe nimeni subiectul. Nu am nicio șansă.

Pare ireal ce ne spui… Să nu știi ce s-a întâmplat cu un om, deși au trecut peste 30 de ani de atunci…

– Era șofer pe TIR, avea curse tot timpul. Habar nu am unde era ultima oară când a fost mama la el. Aveam 8 ani când a plecat de acasă… Țin minte că tocmai ne-am mutat de lângă ICIM, că acolo am stat la început, gard în gard cu stadionul. Acolo m-au și dat ai mei la fotbal. Iar ultimele amintiri cu tata sunt de când ne mutasem într-un apartament mai mare, mai în centru și mă jucam cu sora mea, cu mingea, în casă. Era și tata! Apoi a plecat… Asta-i viața, astea sunt amintirile… Nu avem ce face… Trăim cu ele!

„Dacă ar apărea tata după 31 de ani ar fi probabil ca la Surprize, surprize!”

Dar ce ai încercat să faci ca să-l găsești?

– M-am gândit că, dacă avansez cu fotbalul, o să am mai multe oportunități să aflu ce s-a întâmplat cu el. Dar nu am aflat absolut nimic! Nu interesează pe nimeni!

Mama ta cum a primit această lovitură?

– Foarte greu! Dar era focusată în primul rând să ne crească pe mine și pe sora mea. Ne-a crescut cum a știut și cum a putut. Și cred că ne-a crescut bine… Și acum sunt foarte apropiat de ea. Stă aici în Brașov.

Ce reacție ai avea dacă tatăl tău ar apărea brusc acasă?

– Nu-mi mai imaginez așa ceva, dar dacă ar apărea ar fi probabil ca la „Surprize, surprize!”

Fanii radicali ai lui Dinamo Kiev, care-l contestă pe Lucescu, sunt puțini. Nu se vor schimba niciodată, chiar dacă va sta nea Mircea 10 ani la Kiev! Ei cu drumul lor, Lucescu și echipa cu drumul ei. Sper să mai stea câțiva ani nea Mircea la Dinamo, apoi să vină Răzvan la Kiev și să facă o dinastie Lucescu acolo!” – Tibi Ghioane

Tibi Ghioane, interviu la 40 de ani: „Dacă eram așa mare nație de patrioți, trebuia să iasă lumea în stradă când l-au băgat la pușcărie pe Gică Popescu!”

Tibi, ce părere îți creează naționalele noastre, cea mare condusă de Rădoi, cea mică unde a fost Mutu?

– Parcă rezultatele astea de la copii și juniori nu contează nicăieri. Sau contează doar pentru noi… Uite, din toată generația aia care a făcut semifinală la tineret în Italia, în 2019, nu e niciunul pe nicăieri. A explodat vreunul? A prins vreun transfer wow? A ajuns vreunul titular clar la naționala mare? Ei, individual, nu au reușit! Vorbeam de Tudor Băluță, pe care îl luase nea Mircea la Kiev. A fost extraordinar în 2019, dar s-a pierdut! Ca și Pușcaș, ca și portarul, Ionuț Radu… Acum doi ani, repet, mi se păreau extraordinari! Acum s-au rătăcit pe drum!

Ai încredere în Mirel Rădoi?

– Nu știu ce să zic… Încredere? Din păcate pentru el a reușit doar la tineret. La Steaua, unde a început Rădoi, nu a reușit. Țin minte că juca titular cu Cojocaru și-l ținea pe Niță rezervă. Le mâncase Cojocaru calificări în Europa, dar se insista cu el. Chestie de alegeri, de fler… Țin minte cum s-a certat Rădoi și cu Gabi atunci… L-a dat afară pe Tamaș de la Steaua! Tamaș joacă și la vârsta asta, Florin Niță este titularul naționalei mari!

„De ce ne mințim? La Rădoi este vorba pur și simplu de o încăpățânare să joace ofensiv. Trebuie să ai și cu cine”

Ce-i lipsește lui Rădoi ca să convingă și la naționala mare?

– Un antrenor are nevoie de rezultate, iar el nu le are acum. La națională ai câteva meciuri pe an, trebuie să alegi foarte bine, la echipa de club joci zeci de partide într-un sezon. Mi se pare că oamenii de la națională, nu doar Rădoi, nu văd lucrurile deloc realist. Uitați-vă la ce declarații dau! Stoichiță spunea înainte de Armenia să pariem sigur pe victoria noastră. Armenia ne-a bătut! După meciul cu Anglia au apărut iar declarații că trebuia să câștigăm! Măi frate, cum poți să spui așa ceva când ăia au avut două penalty-uri, două bare și a mai scos Niță vreo trei incredibile? Iar noi, ocazia aia mare a lui Ivan! Un scor corect era 3-1 sau 4-1! De ce ne mințim? Ca să nu mai zic că Anglia era cu echipa a doua spre a treia…

Nu consideri corectă filozofia de tehnician a lui Mirel Rădoi, care propune o tactică ofensivă a României indiferent de adversar?

– Nu e realistă. E pur și simplu o încăpățânare a lui Rădoi, dar trebuie să ai și cu cine să faci ce vrea el. Să dea Dumnezeu să-i iasă, dar rezultatele spun momentan altceva.

„Actuala federație nu a nimerit niciun selecționer de ani de zile. Nu au avut noroc😊”

Cum ți s-a părut ultimul scandal legat de fostele glorii care nu au primit bilete la VIP la primul meci de Euro de la București?

– Suntem de râsul lumii, ce să mai spun? Ne place să ne facem non-stop de râs… Iar asta nu a fost chiar atât de gravă ca arestarea lui Gică Popescu, dacă ne amintim… Băi frate, păi dacă eram așa mare nație de patrioți cum ne pretindem, trebuia să iasă lumea în stradă când l-au băgat la pușcărie! Marii patrioți ai țării ăsteia trebuiau să facă revoluție pentru Gică Popescu! El e brand național, ca și Hagi, ca și Nadia, ca și Ilie Năstase!

Deci nu ai fost mirat că actuala FRF i-a marginalizat iar?

– Bine că nu le-a dat bilete la peluză! Astea sunt doar răutăți gratuite și nu cred că e de vină doar Burleanu. Are destui pe lângă el care l-ar putea trage de mânecă… Dar tac. Cum nu au zis nimic nici când Hagi și Popescu nu au fost invitați la tragerea la sorți de la București, altă rușine! Ca să nu mai zic că actuala FRF nu a nimerit niciun selecționer! Nu au avut noroc deloc! Daum nu a făcut nimic, Contra la fel, de Rădoi am vorbit!

„Anghel Iordănescu mă lua la mișto, așa că am zis: Stai, frate, mai bine nu mai vin!”

Tu ai avut destule contre cu antrenorii de-a lungul carierei…

– Da, pentru că sunt un tip care spune direct ce crede. Nu m-am schimbat și nu o să mă schimb!

Cu Puiu Iordănescu nu te-ai prea înțeles deloc…

– Când am văzut care e situația cu el, m-am cam dat la o parte. La Rapid când a fost dânsul nu am jucat nicio secundă! Apoi am ajuns la Kiev și mă lua la națională doar pe la loturile B. Mă lua la mișto! Așa că am zis „stai, frate, decât să vin să pierd timpul, să-mi mănânc sănătatea, să joace alții care poate nu meritau, mai bine nu mai vin!” Preferam să merg la tineret, unde era Nicolae Manea, Dumnezeu să-l ierte!, cu care mă înțelegeam foarte bine. Eram titular în Champions League cu Dinamo Kiev, jucam cu Messi, Ronaldo, Zidane, Xavi și nu aveam loc la naționala mare a României!

Mai aveai unii colegi în acea perioadă care nu erau prea agreați la națională…

– Pot pune doar câteva nume aici și judecă fiecare. De la colegul meu de la Kiev Florin Cernat, și el nedreptățit, la Ștefan Radu, Lupu, Claudiu Niculescu, Pancu, Dănciulescu sau Jean Barbu de la Pitești. Câți super-fotbaliști! Vedeți câte selecții au!

„Dacă Dinu Todoran va fi un alt Mihai Iosif al FCSB? E posibil orice!”

Care a fost antrenorul cu care ai lucrat foarte bine? O să spui Lobanovski…

– Da, dar spun și Rednic.

Mulți îi spun „strâmbul”…

– Astea sunt niște prostii cât casa! Trebuie să știi cum să ții grupul, iar Mircea Rednic este un antrenor super-tare! Din toate punctele de vedere… Eu țin minte când a luat titlul cu Dinamo, îi avea în față de Dănciulescu, Niculescu, Ganea! Ce tripletă! A reușit să-i rotească și să-i facă pe fiecare să dea maximum de fiecare dată! Asta înseamnă antrenor, om, pedagog! Ce vorbesc alții de Rednic, nu mă interesează!

Ai vreo favorită acum în Liga 1?

– O să țin cu Rapidul că a promovat. Nu prea mai discut cu nimeni de acolo. Am mai vorbit cu Nicolae Grigore, când era antrenor. Dar, în rest… Uite și la ei, nu s-a legat cu Pancu, nu s-a legat cu Grigore, s-a legat cu Mihai Iosif, pe care nu-l cunoșteam, sincer! Poate la fel va fi situația și cu Dinu Todoran. Dacă va reuși la FCSB? Dacă Dinu Todoran va fi un alt Mihai Iosif al FCSB? E posibil orice!

Dinu Todoran a fost printre primii mei colegi de la ICIM Brașov care au plecat. S-a transferat la Petrolul și chiar a făcut carieră frumoasă. Îmi amintesc și acum că era tot așa mai slab, juca mijlocaș și ținea de minge extraordinar. Am rămas surprins că i s-a oferit această șansă la FCSB” – Tibi Ghioane

CV Tiberiu Ghioane

• Născut: 18 iunie 1981, Târgu Secuiesc
• Carieră: FC Brașov (1999-2000), Rapid (2000-2001), Dinamo Kiev (2001-2011)
• Echipa națională: 21 de meciuri / 2 goluri