Ligi Inferioare

“Piţurcă trebuia să fie mai înţelept, mai diplomat”

Aurel Ţicleanu a comentat ipoteza ca Piţurcă să fie îndepărtat de la naţională şi crede că soluţia succesului este ca la cârma reprezentativei noastre să fie cel mai bun antrenor pe care...
23.11.2013 | 18:52
Piturca trebuia sa fie mai intelept mai diplomat
ADVERTISEMENT
Aurel Ţicleanu a comentat ipoteza ca Piţurcă să fie îndepărtat de la naţională şi crede că soluţia succesului este ca la cârma reprezentativei noastre să fie cel mai bun antrenor pe care ţara îl avem în momentul de faţă. Totodată, fostul jucător al Craiovei Maxima consideră că şi Federaţia are o mare parte din vină.

“Cînd toată lumea cerea capul lui Piţurcă, eu i-am luat apărarea pentru că la EURO 2008 ne puteam califica mai departe dacă Mutu marca din penalty, dar nici nu am fost de acord cu aducerea lui. La echipa naţională trebuie adus cel mai bun antrenor pe care îl are România, Mircea Lucescu. Nu cred că pofta financiară ar fi fost un handicap în acest sens. Acuma în pole-position este Dan Petrescu. Dacă este să îi reproşez ceva lui Piţi este faptul că echipa României putea fi mai puternică în acest moment. Dacă era mai înţelept, mai diplomat, azi îl aveam şi pe Săpunaru şi pe Mutu. Nu e în regulă să nu i se dea un obiectiv, nicăieri nu se întîmplă asta, am 18 ani petrecuţi în străinătate” a spus Ţicleanu la Sport.ro

Despre derby-ul Craiovei, Ţicleanu a comentat:

“Este un derby între o echipă flămîndă contra uneia care are tot ce trebuie. Nu trebuia să aibă loc acest meci, dar  istoric, joacă două echipe cu aceleaşi nume, sper să fie ultimul. Decît două echipe slabe, mai bine una şi bună. L-am felicitat pe Adrian Mititelu pentru atitudinea sa din ultimul timp, pentru că a dat un răspuns de bună ţinută, pentru răspunsul dat acelei oferte. Eu am crezut foarte tare în proiectul lui Mititelu şi al Olguţei, cel de la început, iar o altă grupare să înceapă să ponească spre obiectivele . Între timp, s-a rupt înţelegerea, oraşul s-a divizat, ar trebui să se unească aceste două forţe. La ora actuală vorbim de două echipe foarte bune, mult superioare Ligii a doua. O echipă care apare dintr-o voinţă politică, tot dintr-o voinţă politică se va distruge”