Deși a dominat disputa de pe ”Ilie Oană”, Petrolul a pierdut duelul cu UTA, din etapa a patra a SuperLigii României. Alin Roman a marcat golul victoriei pentru arădeni, la ultimul meci al lui Tidiane Keita în tricoul prahovenilor.
FANATIK a oferit informații în exclusivitate despre transferul lui Tidiane Keita la CFR Cluj. Meciul de vineri cu UTA a fost ultimul pentru mijlocașul francez, care și-a luat deja adio de la suporterii găzarilor.
Partida a avut o încărcătură emoțională ridicată pentru jucătorul transferat în schimbul sumei de 350.000 de euro, lucru povestit chiar de acesta la flash-interviu.
„Este greu de explicat, am avut meciul în mână. Două ocazii ale lor au făcut ca punctele să meargă la ei. Fotbalul este foarte nedrept, trebuie să ținem capul sus. Nu este un joc rău în general.
Nu sunt supărat, este cum reacționezi după aceste greșeli. Important este să găsești soluții. Au fost zile grele pentru mine, dar când intru pe teren, eu dau totul pentru echipă.
Fanii mi-au scandat numele, am și plâns puțin. Nu știu când plec la CFR, pentru că trebuie să vorbesc cu agentul. Să vedem de mâine ce se va întâmpla. Este o onoare pentru mine să se intereseze de mine un club atât de mare.
Am spus da când am auzit de ofertă. Când se interesează CFR de tine, nu trebuie să aștepți. Totul a fost foarte rapid. Acum putem să vedem după meci”, a spus Keita.
Tidiane Keita va semna un contract valabil pe următorii trei ani cu CFR Cluj, iar mutarea este menită să aducă variante noi pentru Dan Petrescu la mijlocul terenului, după accidentarea suferită de Muhar.
Francezul va încasa un salariu lunar de 15.000 de euro la câștigătoarea Cupei României, iar Petrolul va avea și un procent de 20% dintr-un viitor transfer.