Fotbal international

VIDEO. Ţig, probleme grave la Guangzhou! De ce a abandonat meciul cu Kovinici

Patricia Maria Ţig a avut grave probleme medicale la debutul său în circuitul asiatic de toamnă. Înscrisă la turneul de la Guangzhou, dotat cu premii 250.000 de dolari, Ţig a întâlnit-o în...
18.09.2017 | 11:30
VIDEO Tig probleme grave la Guangzhou De ce a abandonat meciul cu Kovinici

Patricia Maria Ţig a avut grave probleme medicale la debutul său în circuitul asiatic de toamnă. Înscrisă la turneul de la Guangzhou, dotat cu premii 250.000 de dolari, Ţig a întâlnit-o în primul tur pe Danka Kovinici din Muntenegru. Jucătoarea din România a pierdut fără drept e apel primul set cu 6-2, iar în cel de-al doilea lucrurile nu s-au schimbat, muntenegreanca conducând cu 4-2.

A urmat serviciul româncei, iar la scorul de 40-40 Ţig s-a lăsat pe vine acuzând o stare de rău din cauza căldurii. Arbitrul de scaun a venit imediat lângă ea şi a chemat medicul turneului. Acesta a sosit, iar organizatorii au adus un scaun pe teren pe care a fost aşezată Ţig. Jucătoarea aflată pe locul 128 WTA a primit îngrijiri medicale pe teren, iar apoi a fost dusă la vestiare. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Ţig, singura jucătoare din România la Guangzhou

Patricia Maria Ţig a abandonat partida cu Danka Kovinici şi va primi un punct în clasamentul WTA şi 2.100 de dolari. În turul secund, Kovinici o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Alize Cornet (Franţa), cap de serie numărul 6 şi locul 43 WTA, şi Bernarda Pera (SUA), poziţia 142 în ierarhia mondială. Ţig era singura jucătoare din România care particip la turneul de la Guangzhou.

În turneul de Seul, Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 4 şi locul 52 WTA, s-a calificat în turul doi, după ce a trecut de Misa Eguchi (Japonia), poziţia 490 în clasamentul mondial. În faza următoare, Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Su Jeong Jang (Coreea de Sud), beneficiară a unui wild card şi locul 145 WTA, şi Nicole Gibbs (SUA), poziţia 121 în ierarhia mondială.