Suntem aproape în 2026 iar scandările rasiste continuă să existe pe stadioanele de fotbal, chiar și din străinătate. Derby-ul Fiorentina – Juventus a fost marcat de un episod neplăcut, a cărui victimă a fost Dusan Vlahovic. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu atacantul torinezilor.
Un nou episod de rasism petrecut pe un stadion de fotbal. Etapa a 12-a din Serie A a venit cu meciul Fiorentina – Juventus, încheiat cu scorul final de 1-1. Kostic a marcat primul, pentru torinezi, în minutul 45+6, în timp ce Mandragora a restabilit egalitatea în minutul 48.
Partida a fost marcată de atitudinea ostilă a fanilor gazdelor către Dusan Vlahovic, atacantul central transferat de Juventus chiar de la „Viola” la începutul anului 2022. Potrivit gazzetta.it, suporterii au strigat în repetate rânduri, către jucător, „ești țigan!”.
Arbitrul central a solicitat de două ori către crainicul meciului să anunțe ca fanii Fiorentinei să înceteze, pentru că, în caz contrar, meciul va fi suspendat, dacă va fi nevoit să ceară și a treia oară stoparea comportamentului. În cele din urmă, partida s-a încheiat pe teren.
Nici naționala României nu a fost scutită de un asemenea scenariu. La Zenica, în deplasarea pierdută cu 1-3 în fața Bosniei în penultima etapă din preliminariile CM 2026, „tricolorii” au suportat scandări dure din partea suporterilor gazdelor.
Atmosfera de pe stadion a fost extrem de apăsătoare, iar din tribune s-a auzit, repetat, apelativul: „Ţiganii!”. În urma meciului, FRF a făcut reclamație către FIFA, manifestându-și revolta față de cum au fost tratați românii la Zenica.
Evenimentele neplăcute de la meciul Bosnia – România 3-1 l-au scandalizat pe Cristi Balaj. Fostul mare arbitru român, bine informat cu privire la procedurile UEFA, a explicat cum trebuie să procedeze un „central” când se confruntă cu rasismul din tribune.
„Era obligatoriu să fie demarată procedura și apoi să se facă pasul 2 și 3. Dacă s-a anunțat la stație, atunci, obligatoriu, dacă s-a continuat să se strige, este impardonabil să se accepte așa ceva. UEFA are toleranță 0!
Primul pas este oprirea meciului și anunțarea la stație. Se reia meciul. Dacă continuă să se strige, jucătorii merg 5-10 minute la cabine și se anunță la stație repetat. Revin jucătorii pe teren și dacă se continuă cu scandările se oprește meciul”, a spus Balaj la FANATIK SUPERLIGA.