Sporturi

Tiger Woods, operat de urgență după accidentul rutier. Anchetatorii au stabilit cauzele incidentului. Update

07.04.2021 | 21:08
Tiger Woods operat de urgenta dupa accidentul rutier Anchetatorii au stabilit cauzele incidentului Update
ADVERTISEMENT

Jucătorul de golf Tiger Woods a fost operat de urgență după accidentul rutier în care a fost implicat, iar medicii au oferit detalii suplimentare despre starea sa de sănătate. La mai bine de o lună de la accident, anchetatorii au dezvăluit cauza producerii acestuia.

Anchetatorii au stabilit că viteza excesivă a fost cauza accidentului. „Poate a apăsat accelaraţia în locul frânei“

UPDATE 7 aprilie, ora 21:00 / Anchetatorii au stabilit că motivul producerii accidentului lui Tiger Woods a fost viteza excesivă. Conform măsurătorilor sportivul rula cu aproximativ 84-87 de mile pe oră (135-140 km/h) într-o zonă în care limita impusă era de 45 de mph (72,4 lm/h). Locul respectiv este recunoscut pentru faptul că au loc multe accidente rutiere.

ADVERTISEMENT

În ciuda vitezei mari, nu s-a găsit urme de frânare la locul accidentului, iar purtătorul de cuvânt al poliţiei a explicat că sportivul ar fi putut încurca pedalele. „Când intri în panică, gândul iniţial este să calci frâna. Credem că ar fi putut face asta, dar a apăsat pedala de accelaraţie în locul celei de frână“.

Anchetatorii au ajuns la această concluzie, pentru că Tiger Woods nu a dat semne că şi-ar fi pierdut cunoştinţa înaintea impactului şi nici nu au existat indicii că ar fi fost distras de la condus (nu folosea telefonul în acel moment). Oficialul a mai precizat că lui Tiger Woods nu i-a fost recoltate probe biologice, fiindcă ofiţerii ajunşi la locul accidentului nu au observat semne că sportivul ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor ubstanţe interzise.

ADVERTISEMENT

Ştire iniţială 24 februarie 2021, ora 10:45

Cel mai bun jucător de golf din toate timpurile este cunoscut ca un mare admirator al sexului frumos, el recunoscând că a avut aventuri cu peste 100 de femei.

Woods a fost căsătorit prima dată cu modelul suedez Elin Nordegren. Cei doi s-au despărțit după ce sportivul a înșelat-o, iar divorțul l-a costat peste 100.000.000 de dolari.

ADVERTISEMENT

Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Tiger Woods, operat după accidentul îngrozitor

Superstarul Tiger Woods a suferit un grav accident rutier în Los Angeles, maşina sa răsturnându-se pe autostradă. Jucătorul de golf în vârstă de 45 de ani a trebuit să fie extras din maşină de către pompieri care au folosit echipamente de descarcerare și apoi a fost transportat de urgență la spital unde a fost operat.

”Piciorul drept a fost stabilizat cu o tijă. Leziunile suplimentare ale oaselor piciorului şi gleznei au fost prinse cu şuruburi. Muşchii picioarelor şi ţesuturile moi au suferit, de asemenea, traume şi au necesitat intervenţii chirurgicale pentru a reduce presiunea din cauza umflăturilor”, a declarat medicul Anish Mahajan.

ADVERTISEMENT

Șeful poliției din Los Angeles, Alex Villanueva, consideră că sportivul a avut mare noroc că a scăpat cu viață: ”Interiorul era mai mult sau mai puţin intact, aşa se face că a supravieţuit. În caz contrar, ar fi fost un accident fatal. Are noroc să fie în viaţă”.

Tiger Woods operație accident

Airbagurile i-au salvat viața

La rândul său, polițiștul care a ajuns primul la locul accidentului a povestit ce a găsit. ”Când am ajuns la faţa locului, domnul Woods era pe scaunul şoferului. A putut să-mi vorbească, părea calm şi lucid. Mi-a spus că se numeşte Tiger şi, în acel moment, l-am recunoscut.

Nu părea îngrijorat de rănile sale, care sunt frecvente la accidentele de maşină. Din cauza şocului, durerea nu se simte în acel moment. Airbagurile s-au deschis cu succes şi cred că acest lucru vorbeşte despre minunea ingineriei moderne”, a spus Carlos Gonzalez, conform Daily Mail.

Tiger Woods îşi anunţase revenirea în circuit după o operaţie la spate şi plănuia să participe la Masters 2021, care va avea loc în aprilie, în localitatea Augusta, Georgia. În această perioadă urma să dea lecții de golf mai multor vedete, printre care Drew Brees, Justin Herbert, fostul jucător de baschet Dwayne Wade și comediantul David Spade.

ADVERTISEMENT