Ayna Sabalenka nu și-a mușcat limba, la un apropo direct lansat la adresa ei. Numărul 1 mondial la tenis a răspuns direct la comentariile lui Salah Talak, directorul WTA 1000 din Dubai.
Acesta a sancționat atitudinea jucătorilor de tenis care se retrag de la un turneu cu câteva zile înainte de începerea acestuia, cerând sancțiuni mai dure împotriva lor. Gestul lui Talak a venit după ce la ediția din acest an, Aryna Sabalenka și Iga Swiatek au spus pas competiției de la Dubai, disputată înaintea începerii războiului din Iran.
„Motivele retragerii sale au fost oarecum ciudate. Iga a spus că nu este pregătită mental să concureze, în timp ce Sabalenka a susținut că are câteva probleme de sănătate minore. Cred că ar trebui să existe o pedeapsă mai aspră pentru jucători, nu doar amenzi, ci și pierderea punctelor de clasament”, a spus oficialul din Emirate.
Afirmațiile lui au generat o reacție dură a liderului WTA, care se află la Miami, unde încearcă să-și apere titlul câștigat anul trecut.
„Este destul de trist să veem că directorii de turnee și turneele în general nu ne protejează ca jucători. Le pasă doar de vânzarea biletelor, de numerele lor și nimic altceva”, a spus acid Sabalenka. „Comentariul lui a fost ridicol. Nu știu dacă o să vreau să mai joc acolo. Pentru mine, e prea mult”, a punctat ea.
Câștigătoarea a patru Grand Slam-uri a explicat de ce a lipsit atât la Doha, cât și la Dubai. „La începutul acestui sezon, am decis să prioritizăm sănătatea mea și să ne asigurăm că avem mici pauze în calendar, în care să mă pot odihni, reîncărca, antrena și să fiu mai bine pregătită pentru cele mai importante turnee. Simt că planificarea devine nebunească și cred că de aceea vedem atât de mulți jucători accidentați. În aceste condiții, e greu să oferi meciuri de cea mai bună calitate”, a afirmat jucătoarea din Belarus.
Arynei i-a trecut destul de repede supărarea. Ea radiază în viața personală, mai ales după ce a primit inelul de logodnă de la iubitul brazilian Giorgio Frangulis. Alături de acesta și de câțiva prieteni, Sabalenka a ieșit în oraș, la Miami.
Ea a îmbrăcat o haină animal-print, pentru care a primit rapid porecla „Regina Tiger!” Fanii au asaltat-o cu mesaje pe rețelele de socializare, apreciind apariția ei provocatoare, într-o ținută de mii de dolari.
Sabalenka este principala favorită la Miami Open, acolo unde Sorana Cîrstea a trecut în turul al doilea, după victoria cu Shuai Zhang. Tot în turul al doilea este calificată direct și Jaqueline Cristian, care a beneficiat de abandonul Emmei Răducanu. Acolo va încerca să ajungă și Gabriela Ruse. Ea trebuia să joace ieri cu Antonia Ruzic, dar meciul a fost amânat pentru azi din cauza vremii potrivnice de la Miami.