„Tigroaicele” nu renunță la luptă după înfrângerea clară cu Metz: „Putem întoarce rezultatul”

Alin Miu   
în Handbal
05/04/2019, 21:02
„Tigroaicele” nu renunță la luptă după înfrângerea clară cu Metz: „Putem întoarce rezultatul”
„Tigroaicele” nu renunță la luptă după înfrângerea clară cu Metz

CSM București a pierdut cu 26-31 prima manșă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu Metz, însă „tigroaicele” nu renunță la luptă. Atât Oana Manea, cât și Paula Ungureanu au declarat la finalul jocului că rezultatul poate fi întors în Franța.

„Tigroaicele” nu renunță la luptă după înfrângerea clară cu Metz

Pivotul lui CSM crede că franțuzoaicele și-au făcut foarte bine temele pentru acest joc, învățând toate schemele de joc pe care bucureștencele le aveau pregătite. În același timp, Manea crede că CSM a comis multe erori atât pe faza de apărare, cât și pe faza de atac. În schimb, Paula Ungureanu crede că Metz nu a surprins cu nimic, deși a câștigat la o diferență de cinci goluri.

„A fost un meci greu, de luptă, iar ele ne-au învățat toate combinațiile. În prima parte ne-a mers apărarea foare slab, asta le-a dat lor curaj, iar în a doua parte am făcut mici greșeli în atac care ne-au dus în jos. Sunt o echipă omogenă, joacă de mult timp împreună. Mai avem șanse, depinde de noi și de motivația noastră. Vom lupta până la ultima picătură de energie” – a spus Oana Manea la Digisport 

Paula Ungureanu se va desparti de CSM Bucuresti la vara, urmand a evolua la o alta echipa din Liga Florilor
Paula Ungureanu se va desparti de CSM Bucuresti la vara, urmand a evolua la o alta echipa din Liga Florilor

„Nu ne-au surprins cu nimic, dar am pus prea mare presiune pe noi. Ne doream enorm să câștigăm, iar acest lucru ne-a îngreunat situația. Poate că mă credeți nebună, dar eu cred în continuare că putem întoarce rezultatul” – a spus Paula Ungureanu la Digisport.

CSM București are un an de coșmar. E pe cale să rateze prezența în Final Four pentru prima dată în ultimii patru ani, iar în campionat are toate șansele să piardă titlul în favoarea lui HCM Râmnicu Vâlcea, club ce a avut parte de un sezon fantastic.

Închide ×