Tily Niculae este în doliu. În mai puțin de un an, actrița a pierdut trei persoane dragi. În ultimele zile, vedeta a trecut printr-o durere cumplită.
Actrița din serialul “La Bloc” trece prin momente dificile după ce a pierdut un prieten drag. De câteva zile, Tily Niculae se confruntă cu durerea provocată de această tragedie.
Într-un singur an, vedeta a pierdut trei persoane dragi, care erau prieteni foarte buni. Aceasta a fost foarte afectată de pierderile suferite, inclusiv de data aceasta, atunci când nici nu a mai putut sta la cimitir.
Sofia, fiica actriței, care a suferit un AVC la doar 12 ani, i-a fost alături și a încercat să-i fie alături acesteia și să-i aline durerea.
“Am avut două zile foarte grele. Mi-a murit un alt prieten. Al treilea. Pe parcursul unui an s-au stins trei prieteni buni. Te-ai dus prea repede. Ai lăsat un gol imens… Atât de tare m-a afectat moartea ta încât la cimitir nu am mai putut să fiu aproape de A. Și am plecat acasă!
Când am ajuns, mi-a deschis ușa Sofia. M-a văzut cât de tristă eram și m-a ținut în brațe. Ba chiar a dormit singură.
Nu face asta niciodată de când Popescu nu este în casă. Mereu vine și doarme cu mine. Dar de data acesta mi-a zis să mă lase să dorm singură”, a fost mesajul postat de actriță pe Instagram.
Vedeta s-a simțit foarte rău după pierderea bunului ei prieten și nici măcar nu a mai avut puterea necesară pentru a se ridica din pat.
Dimineața, fiica ei s-a trezit foarte devreme și i-a pregătit cafeaua, dar și clătite cu ciocolată. Actrița nu a ascuns durerea față de fiica ei, care a fost lângă ea în aceste momente grele.
“De dimineață s-a trezit la 06.30 și mi-a adus cafea și clătite cu ciocolată. De la atâta tristețe și durere profundă greu de descris nu am avut forță să mă ridic din pat. Nu știu dacă ai trăit vreodată senzația asta în corp.
Mă simțeam goală, un amestec de neputință, furie și tristețe. Am lăsat să simt durerea asta, să nu mă ascund față de Sofia.
Însă, când m-am ridicat din pat și m-am dus la geam, mi-am zis: ‘Durerea nu o va lua nimeni, însă nici amintirile frumoase. Ce aleg?’”, a mai scris Tily Niculae.