News

Timișoara are nevoie de o sumă uriașă pentru asigurarea căldurii în noiembrie. Fritz: ”Tăiem la sânge din alte cheltuieli”

Pentru a-și asigura căldura în luna noiembrie, Timișoara are nevoie de o sumă uriașă. În încercarea de a obține acești bani, primarul Dominic Fritz a anunțat că va tăia ”la sânge” din alte cheltuieli.
01.11.2021 | 22:59
Timisoara are nevoie de o suma uriasa pentru asigurarea caldurii in noiembrie Fritz Taiem la sange din alte cheltuieli
ADVERTISEMENT

Situația legată de furnizarea agentului termic în Timișoara, un oraș cu peste 300.000 de locuitori, este în continuare una extrem de complicată.

În acest moment, orașul de pe Bega are nevoie de o sumă uriașă pentru asigurarea căldurii, numai pentru luna noiembrie.

ADVERTISEMENT

Suma uriașă de care are nevoie Timișoara pentru a-și asigura căldura în noiembrie. Anunțul lui Dominic Fritz

Anunțul a fost făcut de edilul Dominic Fritz, cel care a spus că administrația pe care conduce trebuie să facă rost de 30 de milioane de lei pentru a achita factura la gaz pentru o lună, în vederea funcționării Colterm.

Suma amintită reprezintă ”doar factura de combustibil” pe care Colterm trebuie să o plătească în următoarele 30 de zile pentru a alimenta cu căldură și apă caldă casele timișorenilor și spitalele racordate la sistemul centralizat de încălzire, ”chiar dacă afară încă nu este ger, iar producția a trecut preponderent pe cărbune”.

ADVERTISEMENT

”În momente dificile este important să acţionăm solidar. Consiliul Judeţean Timiş va acorda 1.215.000 de lei pentru a acoperi o parte din factura de gaz a Colterm, iar pentru asta îi mulţumesc.

Estimările noastre arată că pentru a trece cu bine peste luna noiembrie avem nevoie de minim 30 de milioane de lei pentru funcţionarea în regim de avarie a Colterm, doar cu CET Sud.

ADVERTISEMENT

Asta este doar factura de combustibil pe care compania trebuie să o plătească în următoarele 30 de zile pentru a alimenta cu căldură şi apă caldă casele timişorenilor şi spitalele racordate la sistemul centralizat de încălzire, chiar dacă afară încă nu este ger, iar producţia a trecut preponderent pe cărbune”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz, luni seară, într-un comunicat de presă, citează Tion.ro.

Dominic Fritz anunță ”tăieri la sânge din cheltuieli”

Primarul Timișoarei spune că angajații din subordinea sa lucrează intens în aceste zile pentru a ”tăia la sânge din alte cheltuieli pentru a mai suplimenta sumele de bani pentru Colterm”.

ADVERTISEMENT

”În Timişoara locuieşte aproape jumătate din populaţia judeţului Timiş, oameni care contribuie prin taxele şi impozitele lor la bunăstarea judeţului şi a zonei. Este un gest de solidaritate normal în astfel de aceste vremuri grele pe care le traversăm cu toţii

. Banii judeţeni sunt un gest important în acest context şi va trebui şi din bugetul local să tăiem la sânge din alte cheltuieli pentru a mai suplimenta sumele de bani pentru Colterm. Dar avem nevoie şi de un ajutor imediat de la Guvern”, a transmis Fritz.

Florin Cîțu a anunțat ajutoare pentru primării în privința căldurii

Recent, Primăria Timișoara a cerut peste 350 de milioane de lei de la Guvernul României pentru acest sezon de iarnă. Edilul Dominic Fritz a semnat o scrisoare, alături de alți 24 de primari de municipii, trimisă către ministrul Finanțelor, în care se solicită bani pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare.

Luni, de la Palatul Victoria, a venit și un răspuns de la Florin Cîțu. Acesta a promis ajutor, însă doar pentru subvenții, nu și pentru amenzi sau restanțe.

”Referitor la sume, eu am văzut situația, așa, ca orizont de timp, ne vom mișca foarte rapid. Cred că în această săptămână vom aloca o parte din sume. Am văzut la Timișoara, la Iași și mai sunt două-trei unde mi se par sumele puțin mai mari. Aș vrea să văd, să agreăm niște principii. O facem pentru a susține subvenția la gigacalorie, nu pentru amenzi, pentru plăți restante și așa mai departe.

Vom face pentru a susține o parte din subvenția pentru gigacalorie. Dacă cădem de acord asupra principiilor, atunci va fi foarte simplu. Vreau să agreăm principiile pentru alocarea sumelor”, a premierul interimar.

ADVERTISEMENT
Tags: