Sport

Timotej Jambor, transfer de viitor sau ţeapă de 1 milion de euro?! Atacantul Rapidului, apărat: „Are calităţi, iar cei de acolo trebuie să aibă răbdare cu el!”. Exclusiv

Timotej Jambor este unul dintre cele mai scumpe transferuri din SuperLiga. Atacantul slovac nu a avut evoluţii bune până acum la Rapid, dar este apărat de Gabi Glăvan, specialist în scouting.
28.10.2024 | 21:31
Timotej Jambor transfer de viitor sau teapa de 1 milion de euro Atacantul Rapidului aparat Are calitati iar cei de acolo trebuie sa aiba rabdare cu el Exclusiv
Timotej Jambor, transfer de viitor sau ţeapă de 1 milion de euro?! Atacantul Rapidului, apărat: "Are calităţi, iar cei de acolo trebuie să aibă răbdare cu el!". Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Rapid a plătit în această vară un milion de euro pentru Timotej Jambor, un atacant slovac în vârstă de 21 de ani. Internaţionalul de tineret a venit de la Zilina, dar nu a rupt gura târgului în startul sezonului şi în ultimele două etape din SuperLiga nu a fost inclus în lot de Marius Şumudică.

Timotej Jambor, transfer de viitor sau ţeapă de 1 milion de euro?! Atacantul Rapidului, apărat de Gabriel Glăvan: „Are calităţi”

În spaţiul public s-a iscat o discuţie vis-a-vis de transferul lui Jambor, considerat de mulţi o „ţeapă de 1 milion de euro”. În acest sens, FANATIK l-a contactat pe scouterul Gabriel Glăvan, fost director sportiv la Dinamo şi bun cunoscător al jucătorilor din Europa Centrală şi de Est:

ADVERTISEMENT

„Eu cred că Jambor este un jucător cu calităţi. Să nu uităm că el înainte juca pe postul de al doilea vârf, nu atacant central. Apoi, să privim puţin imaginea de ansamblu.

Este un fotbalist în vârstă de 21 de ani care pleacă pentru prima dată în afară. Sunt sigur că a venit la Rapid pentru că a văzut un proiect în care se poate dezvolta şi cred că cei de acolo ar trebui să aibă răbdare cu el.

ADVERTISEMENT

„Dacă Rapid a considerat că suma corectă este cea de 1 milion de euro, înseamnă că asta este”

Cred că are nevoie de o perioadă de adaptare. Este căpitanul naţionalei U-21 a Slovaciei, e clar că are calităţi. Şi eu am încredere în scoutingul pe care l-au făcut Daniel Sandu şi echipa de acolo, doi dintre ei fiind cu mine la Dinamo, anul trecut. 

ADVERTISEMENT

Eu cred că Jambor ar trebui introdus într-un program de dezvoltare astfel încât să se adapteze, să fie jucat pe calităţile pe care le are. Din păcate, în fotbalul nostru totul este axat pe rezultate imediate, dar nu trebuie să uităm că e un jucător tânăr, care are nevoie de timp.

ADVERTISEMENT

Este foarte important ca el să fie jucat acolo unde este obişnuit. Şi v-am spus, în trecut el juca pe poziţie de al doilea vârf, nu de atacant central. Referitor la sumă, dacă Rapid a considerat că suma corectă este cea de 1 milion de euro, înseamnă că asta este.

Acest jucător poate creşte dacă i se oferă condiţiile necesare de dezvoltare. Nu cred că este o discuţie doar despre Jambor, sunt mai mulţi jucători tineri care nu au loc printre titulari la Rapid în acest moment: Rareş Pop, Constantin Grameni, Cătăli Vulturar…”, a spus Glăvan pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

„Rapid a avut venituri din transferuri de peste 5 milioane de euro din transferuri. Nu ştiu câte echipe din SuperLiga au avut aceste cifre”

Fostul director sportiv de la Dinamo consideră că Daniel Sandu, omul responsabil de transferuri până la venirea lui Marius Şumudică, a făcut o treabă foarte bună în ultimul an şi jumătate, Rapid fiind unul dintre cluburile care au încasat cel mai mult din transferuri:

„Rapid a avut venituri din transferuri de peste 5 milioane de euro din transferuri. Nu ştiu câte echipe din SuperLiga au avut aceste cifre. Eu cred că cei de acolo ar trebui să aibă încredere în Daniel Sandu şi în echipa de scouting, pentru că lucrurile s-au făcut foarte bine, cred eu.

Rrahmani nu avea 21 de ani când a venit la Rapid. Ok, a reuşit să dea goluri imediat şi să plece pe 5 milioane de euro. Dar niciodată nu poţi să reuşeşti toate transferurile. În ceea ce îl priveşte pe Jambor, v-am spus, are nevoie de o perioadă de adaptare şi introdus într-un program de dezvoltare.

Evident, să fie folosit pe calităţile pe care le are. Dacă le avea pe toate şi putea juca oriunde, probabil nu era un jucător pe care să şi-l permită echipele din România”, a spus Glăvan.

Timotej Jambor a avut trei apariţii în echipa de start a Rapidului în acest sezon, iar în alte şapte rânduri a intrat pe parcurs. Nu a reuşit să marcheze până acum, dar a dat o pasă de gol în meciul din etapa a doua, cu CFR Cluj, scor 2-2. În ultimele două etape, cu Farul Constanţa şi FCSB, Jambor a fost în afara lotului.

  • 21 de ani are Timotej Jambor
  • 10 prezenţe are Jambor în tricoul Rapidului