Tineretul a făcut vizita medicală înainte de Euro 2019! ”Există o foame de rezultate!”

Traian Terzian   
in Fotbal international
06/06/2019, 18:18
Tineretul a făcut vizita medicală înainte de Euro 2019! ”Există o foame de rezultate!” GALERIE FOTO
Jucătorii echipei naționale de tineret a României au făcut vizita medicală înainte de participarea la Euro 2019

Jucătorii echipei naționale de tineret a României au făcut vizita medicală înainte de participarea la Euro 2019, care se va desfășura în Italia și San Marino, în perioada 16-30 iunie. ”Tricolorii” vor pleca vineri într-un cantonament în localitatea italiană Bagno di Romagna, unde se vor pregăti până la 15 iunie, iar apoi se va muta la Forli, gazda lor pe perioada turneului final.

Tineretul a făcut vizita medicală înainte de Euro 2019

Șapte jucători din lotul de tineret care va merge la Euro 2019, Vlad Dragomir, Adrian Petre, Andrei Ivan, Cristi Manea, Alexandru Paşcanu, Radu Boboc şi Florin Ştefan, au efectuat joi vizita medicală. ”Vom merge să dăm tot ce avem mai bun pentru că toţi ochii vor fi pe noi. Dacă vom trata bine toate meciurile eu cred că avem o şansă mare. Noi mergem acolo cu gândul să ridicăm trofeul. Încă nu ştiu ce voi face după CE, voi vedea, sper să fac un pas mare înainte. Dacă vom face un turneu final bun, putem merge la echipe puternice din Europa”, a declarat Manea.

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

Atacantul Andrei Ivan anunță că ”tricolorii” vor să joace finala la Euro 2019: ”Sper să facem o figură frumoasă la Euro. Am văzut deja un filmuleţ cu naţionala Angliei, ce antrenamente fac ei şi vom discuta şi cu antrenorul. Nu cred că toată adversarele noastre sunt favorite mai ales că noi am terminat cu a doua cea mai bună apărare din Europa în grupe şi vor avea meciuri grele cu noi. Noi mergem la Euro să jucăm finala şi sperăm să mergem la olimpiadă. Eu aş vrea să joc în străinătate, nu aş vrea să mă întorc în România”.

Andrei Ivan trece de un adversar în meciul România – Liechtenstein, care a adus calificarea tricolorilor la Euro 2019

”Presiunea este la celelalte echipe”

”Abia aştept să începem meciurile. Sunt puţine emoţii şi încep să crească de la zi la zi. Cu cât se va apropia Campionatul European cu atât vor creşte. Toţi adversarii sunt periculoşi, sunt jucători cu calitate, dar şi noi avem o echipă bună, o echipă puternică şi avem încredere în noi. Probabil că echipa va fi principalul nostru atu, avem un grup unit, un spirit de echipă şi asta poate face mai mult pe un teren de fotbal. Există o foame de rezultate şi asta ajută pe toată lumea. Acum că avem un lot complet cred că avem şanse. Eu ştiu că avem o echipă puternică şi că vom da totul pe teren. Nu ştim care vor fi rezultatele, dar ştim că vom da totul pe teren. Pentru toţi jucătorii cred că poate fi o rampă de lansare în fotbalul mondial”, a spus fundașul Alexandru Pașcanu.

”Sunt emoţii, dar sunt emoţii constructive care ne vor ajuta. Eu sincer mă gândesc cel mai mult la meciul cu Anglia pentru că am foști colegi acolo cu care ne vom întâlni. Chiar sunt curios cum se va termina. Având în vedere că întâlnim echipe foarte puternice, noi trebuie să ne bazăm pe forţa echipei, trebuie să fim uniţi, să muncim unul pentru celălalt şi asta cred că ne va ajuta pe noi. Eu sunt sigur că va fi un număr mare de români acolo şi sper să nu îi dezamăgim. Din punctul meu de vedere presiunea este la celelalte echipe, noi suntem o echipă mai mică şi asta ne avantajează pentru că nu avem presiune”, a afirmat mijlocașul Vlad Dragomir.

Boboc: ”O să se convingă toată lumea de mine”

”Pentru mine nu a fost o surpriză convocarea. E normal să existe şi critici, dar nu e nicio problemă pentru mine pentru că eu o să le demonstrez şi o să joc foarte bine în continuare. Pentru mine nu e o presiune, eu fac ceea ce îmi place, joc fotbal, şi sunt convins că în viitor o să se convingă toată lumea de mine. Sunt foarte încrezător pentru că aşa trebuie să fii dacă vrei să ajungi departe. De aceea mergem să facem un campionat foarte bun. Când creşti în mediu înconjurat de campioni ajungi campion. Noi mergem să ajutăm echipa şi atunci când echipa joacă bine iese câte un jucător la suprafaţă. Noi vrem să mergem să arătăm că suntem o echipă de temut”, a precizat fundașul Radu Boboc.

Echipa națională de tineret a României are un nou sponsor oficial, Federația Română de Fotbal semnând un parteneriat în acest sens cu Timișoreana, cu doar două săptămâni înainte de începerea turneului final al Campionatului European.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles