Zeci de tineri elevi din București, dornici să obțină permisul de conducere, au fost păcăliți prin metoda „Școala de șoferi”. Au plătit școala, au efectuat câteva ore de condus, dar fix înainte de examenul pentru obținerea permisului, reprezentanții școlii au dispărut cu banii lor.
S-a dovedit faptul că respectiva școală de șoferi era, de fapt, falsă, iar totul era o înșelătorie bine pusă la punct. Escrocii aveau mașini speciale și se purtau profesional, tocmai pentru a-i convinge pe tineri să aibă încredere în serviciile lor.
Păgubiții care s-au trezit fără școală și instructori în ziua examenului nu au primit nici o atenționare cu privire la dispariție. S-au trezit, așadar, și fără bani, dar și fără posibilitatea de a obține permisul de conducere.
„Am încercat să dau mesaj, să sun, doar că nu m-a sunat nimeni și nu mi-a răspuns nici la mesaj. Ultima oară când mi-au dat bonul să plătesc pentru examen și mașină, mi-a pus suma greșită și mi-a zis că nu are nimic. Am plătit cash pentru că nu le merge POS-ul din februarie”, a declarat unul dintre tineri, potrivit B365.ro.
Și deși semne prea evidente nu au fost, unii elevi au sesizat niște lucruri cel puțin ciudate. De exemplu, unul dintre cursanți a spus că i s-a părut neobișnuit faptul că școala de șoferi în cauză lucrează cu un anumit centru medical.
„O singură chestie care mi s-a părut dubioasă a fost cea cu centrul medical, unde urma să mi se facă examinarea dacă sunt apt sau nu pentru condus. Ne-a spus că noi lucrăm doar cu un singur centru de examinare”, a dezvăluit elevul.
Tot ce mai pot face acum elevii este să se transfere la o altă școală de șoferi pentru a putea susține examenul pentru permisul auto. De asemenea, reprezentanții Autorității Rutiere Române au explicat cum cei păgubiți trebuie să trimită o solicitare către instituție pentru a fi deblocați de la școala „fantomă”.
De asemenea, ARR îi sfătuiește pe cei care doresc să devină șoferi să consulte firmele cu care vor să colaboreze pe site-ul Registrului Comerțului pentru a se asigura că firma este una legitimă.