Franța va face obligatoriu purtatul măștii la locul de muncă, în condițiile în care oamenii de știință au realizat că noul coronavirus e transmis la scară largă de tinerii asimptomatici.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează că tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani sunt principalii transmițători ai bolii.
Aceștia sunt periculoși pentru oamenii din jur pentru că nu ai nici cea mai vagă idee că ar fi infectați.
Takeshi Kasai, director regional al OMS Pacific, a avertizat că tinerii sunt principalul vector de răspândire a bolii în prezent.
Anunțul vine în contextul în care infecțiile cu Covid-19 la nivel mondial au depășit 21.9 milioane, dintre care 770.000 de morți.
Omenirea încearcă să găsească un vaccin eficient împotriva Covid-19, iar chinezii și rușii se laudă că deja au obținut vaccinul care va opri pandemia de coronavirus.
Chinezii de la SinoPharm ar avea o capacitate de producție de 220 de milioane de doze pe an, atunci când vaccinul va fi gata, potrivit The Independent.
Un studiu din Coreea de Sud a demonstrat că aproximativ 29% dintre oamenii care au avut Covid-19 nu au manifestat niciodată nici măcar un singur simptom, un alt motiv de îngrijorare pentru cei care se tem că asimptomaticii răspândesc boala.
Asiaticii au efectuat un studiu detaliat asupra unui număr de 303 de pacienți, care a demonstrat că aproape 30% din totalul acestor oameni infectați cu noul coronavirus nu au prezentat simptome. Interesant, asimptomaticii au avut în corp la fel de mult material viral ca și cei care au manifestat simptome serioase.
Șeful DSU Raed Arafat a explicat și el că peste 50% dintre persoanele infectate cu Covid-19 sunt asimptomatice.
„Pacientul asimptomatic este infectat cu COVID, nu are rost să ne jucăm cu cuvintele. Măsura care s-a luat în România a fost să nu se amestece asimptomatici care sunt potențiali contagioși. Studiul de Universitatea Yale din New York arată că peste 50% din infecțiile cu COVID sunt transmise de asimptomatici”, a explicat Arafat.