Specialiștii din domeniul medical dezvăluie care este tipul de cancer greu de diagnosticat și cu speranță mică de viață. Care ar fi primele semne pe care oamenii nu trebuie să le ignore sub nicio formă. Evoluția este una extrem de dramatică.
Cancerul este o boală tot mai răspândită în rândul populației din lumea întreagă. De cele mai multe ori are o evoluție nefavorabilă cu toate că progresele în diagnostic și tratamentul modern oferă noi perspective.
Lupta împotriva acestei maladii are nevoie de o abordare complexă și personalizată. Oncologii sunt de părere că felul de cancer care este greu de depistat este cel de pancreas, care are, din păcate, o reușită destul de mică.
Printre primele simptome pe care pacienții nu trebuie să le ignore se află durerea abdominală persistentă care prezintă tendință de iradiere la nivelul toracelui posterior. De asemenea, oamenii pot avea senzație de greață, vărsături sau inapetență.
În plus, cei care suferă de cancer de pancres pot suferi de o pierdere ponderală neintenționată. În altă ordine de idei, doctorii transmit că există câteva categorii de persoane la care riscul de cancer pancreatic este semnificativ mai mare.
Mai exact, este vorba de oamenii care fumează, au diabet sau sunt obezi. Totodată, au un risc ridicat cei cu afecțiuni genetice, care nu trebuie trecute cu vederea, mai ales dacă este vorba de pancreatita cronică sau pancreatită acută.
„Cancerul de pancreas este un cancer cu o evoluție dramatică. Din fericire, nu este foarte frecvent. Riscul, de-a lungul vieții este de 1,3 – 1,5%, ceea ce pe de altă parte face și dificil diagnosticul în ceea ce privește screening-ul.
Din punct de vedere al cost-eficienței, screening-ul indicat la cancerele care au un risc de-a lungul vieții de peste 5, cum sunt cancerul de colon, în cancerul de sân. Atunci pacientul este diagnosticat într-un moment dificil, în care speranța lui de viață este este mică.
Putem să ne orientăm asupra pacienților cu risc crescut de cancer de pancreas”, a explicat prof. dr. Cristian Gheorghe, medic primar gastroenterolog, în emisiunea Academia de Sănătate, conform dcmedical.ro.
Medicul a mai subliniat faptul că acest tip de cancer nu apare din nimic. De cele mai multe ori sunt niște leziuni precursoare. Unele pot fi diagnosticate, în timp ce altele trebuie urmărite sau tratate de doctorii oncologi.
„Sunt niște leziuni extrem de mici, așa zisele panin. Sunt niște leziuni care nu se pot vedea în momentul de față. Poate inteligența artificială ne va spune mai mult cu radiobiomica.
În momentul de față nu mai asupra acestor leziuni de tip chisturi mucinoase ne putem ne putem orienta. Speranța de viață a acestor pacienți este mică din cauza faptului că sunt diagnosticați tardiv”, a mai spus Cristian Gheorghe, pentru aceeași sursă.