Sport

Titlurile durerii. Ziarele din Anglia, în suferință în dimineața de după finala Euro 2020: ”Penalty-uri otrăvitoare”

Italia s-a încoronat ”Regina Europei” în templul fotbalului, iar presa din Anglia a acordat spații largi coșmarului ce pare să nu se mai termine pentru naționala ”leilor”.
12.07.2021 | 10:39
Titlurile durerii Ziarele din Anglia in suferinta in dimineata de dupa finala Euro 2020 Penaltyuri otravitoare
ADVERTISEMENT

O națiune îndurerată. Asta a ilustrat presa din Anglia în dimineața de după finala Euro 2020, după ce Italia a cucerit al doilea titlu european din istorie.

Selecționerul Gareth Southgate a sperat că va rupe blestemul eșecurilor la loteria penalty-urilor, dar a mizat prea mult pe tinerețe.

ADVERTISEMENT

”Atât de crud”, ”Totul s-a sfârșit în lacrimi”

Încă o generație de fotbaliști ce părea că este capabilă să cucerească trofeul mult râvnit a sfârșit în lacrimi. Anglia a început perfect finala de pe Wembley, dar a sfârșit agonizant.

Luni dimineața, la doar câteva ore după dramaticul eșec al ”Leilor britanici” în fața Italiei, presa din Anglia s-a raliat suferinței unei țări.

ADVERTISEMENT

”Atât, atât de crud” și ”E dureros, dar suntem atât de mândri”, sunt câteva dintre titlurile jurnaliștilor de la Daily Expres.

”Totul s-a sfârșit în lacrimi”, au scris și cei de la Daily Mail, ilustrând articolul cu imaginea lui Gareth Southgate consolându-l pe Bukayo Saka, adolescentul care a ratat ultimul penalty.

ADVERTISEMENT

”Mândria leilor. Anglia pierde iar la penalty-uri, dar nu contează băieți!”, a titrat pe prima pagină cotidianul The Sun și ”Pnelaty-uri otrăvite”, au adăugat cei de la Star Sport.

Gândurile englezilor se îndreaptă acum către Cupa Mondială din Qatar

Depășind momentul de tristețe națională, jurnaliștii englezi au reamintit că naționala lui Gareth Southgate a evoluat constant în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

După o semifinală de Cupă Mondială, în 2018 și finala de la Euro 2020, Anglia arată ca o echipă capabilă să lupte în continuare pentru visul de a redeveni cea mai importantă națiune în fotbal.

Anul viitor, în Qatar, Anglia va avea șansa de a lupta din nou pentru supremație. De această dată va râvni la trofeul pe care l-a cucerit o singură dată, Cupa Mondială, tocmai în 1966.

55 de ani au trecut de la singurul succes major al Angliei la nivel de echipă națională

ADVERTISEMENT
Tags: