Sport

Clasamentul final în Grupa B3 din Liga Națiunilor. România a terminat pe ultimul loc și a retrogradat în Divizia C

România - Bosnia se joacă luni, de la ora 21:45, în ultima etapă din Grupa B3 a Ligii Naţiunilor. Care sunt calculele tricolorilor pentru a evita retrogradarea în Divizia C.
26.09.2022 | 23:31
Clasamentul final in Grupa B3 din Liga Natiunilor Romania a terminat pe ultimul loc si a retrogradat in Divizia C
Calculele înainte de România - Bosnia şi Muntenegru - Finlanda (sursă foto: sportpictures.eu)
ADVERTISEMENT
26-09-2022
20:39

România a retrogradat în Divizia C

Echipa națională a României a retrogradat în Divizia C a Ligii națiunilor, în ciuda victoriei categorice în fața Bosniei-Herțegovina, scor 4-1.

Și asta deoarece Finlanda s-a impus în Muntenegru cu 2-0. Clasamentul final al grupei:

g3b

26-09-2022
20:31

Pușcaș face ”dubla”, dar România retrogradează

George Pușcaș înscrie golul de 4-1 în partida România – Bosnia-Herțegovina, dar este prea târziu pentru salvarea de la retrogradare.

”Tricolorii” rămân pe ultimul loc în grupă, deoarece Finlanda conduce în continuare în muntenegru.

g3b

26-09-2022
20:24

România - Bosnia 3-1, dar ”tricolorii” se îndreaptă spre Divizia C

Edin Dzeko a redus din diferență în partida România – Bosnia-Herțegovina, dar la scurt timp Andrei Rațiu a dus scorul la 3-1.

Aceste goluri nu schimbă cu nimic calculele, ”tricolorii” fiind tot ultimii în clasament.

g3b

26-09-2022
20:19

România își mărește avantajul, dar rămâne pe ultimul loc

Naționala României conduce Bosnia-Herțegovina cu 2-0 după golul reușit de George Pușcaș (73), dar este un gol amar.

”Tricolorii” rămân pe ultimul loc în grupă și sunt tot mai aproape de retrogradarea în Divizia C.

g3b

26-09-2022
20:00

România, șanse minime să se mai salveze de retrogradare

Finlanda conduce cu 2-0 în Muntenegru după golul lui Kallman (53) și România are șanse foarte mici de a mai reuși salvarea de la retrogradarea în Divizia C.

În momentul acesta, ”tricolorii” așteaptă o minune din partea muntenegrenilor, dar aceștia evoluează și în inferioritate numerică

g3b

26-09-2022
19:54

Finlanda trimite România în Divizia C

Finlanda a reușit să deschidă scorul în Muntenegru în startul reprizei secunde prin Antman (47).

În urma acestui gol, Finlanda urcă pe locul 3, Muntenegru cade pe 3, iar România este pe ultima poziție și retrogradează în Divizia C.

g3b

26-09-2022
19:27

Dennis Man, gol important pentru România

Echipa națională a României a deschis scorul în partida cu Bosnia-Herțegovina, din ultima etapă a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Națiunilor.

Golul lui Dennis Man (38) îi urcă pe ”tricolori” pe locul 3 în grupă. În acest moment, Finlanda retrogradează în Divizia C.

g3b

26-09-2022
18:40

Au început meciurile din ultima etapă a Grupei 3 din Divizia B

Partidele România – Bosnia-Herțegovina și Muntenegru – Finlanda, din ultima etapă a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Națiunilor, au început.

În acest moment ”tricolorii” se află pe ultimul loc în clasament și retrogradează în Divizia C.

g3b

Luni este ziua decisivă pentru naţionala României, care vrea să evite retrogradarea în Divizia C din Liga Naţiunilor. Tricolorii întâlnesc luni, de la ora 21:45, Bosnia, însă nu sunt la mâna lor şi trebuie să fie atenţi şi la Muntenegru – Finlanda.

Calculele înainte de România – Bosnia şi Muntenegru – Finlanda. Cum scapă tricolorii de retrogradare

Înaintea meciurilor din ultima etapă, România ocupă ultimul loc, cu 4 puncte. Pe poziţia a 3-a se află Finlanda, cu 5 puncte, care este rivala în lupta pentru evitarea retrogradării în Divizia C. Muntenegru e pe locul 2, cu 7 puncte, şi nu poate fi depăşită de tricolori, iar Bosnia şi-a asigurat deja promovarea în Divizia A.

ADVERTISEMENT

România se salvează de la retrogradare dacă o învinge pe Bosnia, deja promovată în Divizia A, iar Finlanda nu obţine mai mult de un punct în meciul cu Muntenegru. În acest scenariu, tricolorii ar ajunge la 7 puncte, în timp ce finlandezii ar avea 6 puncte, în caz de remiză, sau 5 puncte, dacă vor pierde.

România se salvează de la retrogradare şi dacă obţine o remiză cu Bosnia, însă este necesar ca Finlanda să fie învinsă de Muntenegru. Astfel, tricolorii şi nordicii ar avea câte 5 puncte, însă selecţionata lui Edi Iordănescu are avantajul rezultatelor din meciurile directe: 1-0 la Bucureşti şi 1-1 la Helsinki.

ADVERTISEMENT
clasament
Clasamentul Grupei B3

Variantele prin care România retrogradează în Divizia C. Picăm şi cu victorie în meciul cu Bosnia

România retrogradează dacă pierde meciul cu Bosnia, moment în care nu mai contează deloc rezultatul partidei dintre Muntenegru şi Finlanda. De asemenea, o remiză în Giuleşti şi cel puţin un punct obţinut de nordici la Podgorica ar aduce acelaşi deznodământ pentru tricolori.

România poate retrograda şi cu o victorie în meciul cu Bosnia, dacă şi Finlanda o învinge pe Muntenegru. În acest scenariu, tricolorii şi muntenegrenii ar fi la egalitate de puncte, câte 7, însă nu avem avantajul meciurilor directe: 0-2 la Podgorica şi 0-3 la Bucureşti.

ADVERTISEMENT

România, la cel mai slab sezon în Liga Naţiunilor

Naţionala României va termina luni al treilea sezon în Liga Naţiunilor, iar cu această ocazie va bifa cel mai slab parcurs în competiţia continentală. Tricolorii au debutat, în sezonul 2018-2019, în Nations League, când au jucat în Divizia C şi au terminat grupa fără înfrângere.

România a obţinut atunci 3 victorii şi 3 remize într-o grupă cu Serbia, Muntenegru şi Lituania. Chiar dacă a terminat pe locul 2, selecţionata a fost promovată în Divizia B, după ce UEFA a reconfigurat cele patru divizii.

ADVERTISEMENT

În sezonul 2020-2021, într-o grupă cu Austria, Norvegia şi Irlanda de Nord, România a terminat pe locul 3, cu 8 puncte, după 2 victorii, 2 remize şi 2 înfrângeri. Dintre cele 2 victorii, una a venit la masa verde, după ce norvegienii nu au putut să facă deplasarea la Bucureşti.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,24 este cota pentru ”peste 2,5 goluri marcate” la meciul România – Bosnia Herțegovina. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT