CFR Cluj a fost umilită de Tromso în turul trei preliminar din Conference League, scor 0-5. Ardelenii sunt în criză de rezultate, dar şi în criză financiară, datoriile de la club scăpând de sub control în ultimele luni.
Neluţu Varga a respins mult timp ideea ca echipa să intre în insolvenţă, dar din ultimele informaţii FANATIK, patronul celor de la CFR Cluj ar putea fi obligat să apeleze la această variantă în încercarea de a salva clubul:
„Ştiu că lui Neluţu Varga nu îi place să audă cuvântul insolvenţă. Dar ultimele informaţii spun că Neluţu Varga a început să se gândească la varianta insolvenţei, care ar putea însănătoşi clubul.
Neluţu este un tip foarte orgolios, cu o mândrie foarte mare şi e firesc să fie aşa după ce a şi făcut: a luat cinci campionate consecutiv, a investit mulţi bani la CFR Cluj. Dar este dezamăgit de ceea ce se întâmplă în Cluj, că nu are niciun fel de sprijin.
Până acum 48 de ore n-a vrut să audă de insolvenţă. Dar sunt şanse foarte mari, ca până la urmă, CFR Cluj să intre în insolvenţă. Ar fi ultimul remediu pentru a însănătoşi clubul. Pentru că altfel trebuie să vii cu milioane. Din ce înţeleg, momentan, banii lui Neluţu Varga sunt investiţi în altă parte şi lucrurile nu se mişcă pe parte de business”, a dezvăluit Horia Ivanovici în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Dacă CFR Cluj ar intra în insolvenţă ar fi pentru a doua oară în istoria clubului. În 2015 ardelenii au intrat în insolvenţă şi sunt unul dintre cele două cluburi care au reuşit să depăşească acest impas, alături de Dinamo. Numitorul comun în cele două cazuri a fost Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar RTZ atât la CFR, cât şi la Dinamo:
„Neluţu Varga nu vrea în insolvenţă, dar a început să cocheteze cu această idee. Şi consilierii lui spun acest lucru. Este singura şansă să aşezi lucrurile, dacă nu ai bani. Şi atunci ultima şansă pentru CFR Cluj, dacă nu se întâmplă o minune, este insolvenţa.
Nu a luat încă o decizie, cred că nu îşi doreşte să piardă controlul. Doar două echipe de fotbal din România au reuşit să iasă din insolvenţă: Dinamo şi CFR Cluj. Marea majoritate a echipelor intrate în insolvenţă au fost dizolvate sau au intrat în faliment. Numitorul comun de la Dinamo şi CFR Cluj este Răzvan Zăvăleanu”, a mai spus Horia Ivanovici.