Sport

E oficial! FCSB i-a anunțat plecarea lui Dennis Politic la Hermannstadt. Cum va fi împărțit salariul jucătorului. Update exclusiv

Dennis Politic a plecat de la FCSB și a fost prezentat oficial la FC Hermannstadt. Află toate culisele mutării și cum a fost convins să accepte mutarea la Sibiu
05.02.2026 | 23:11
E oficial FCSB ia anuntat plecarea lui Dennis Politic la Hermannstadt Cum va fi impartit salariul jucatorului Update exclusiv
Toate culisele împrumutului lui Dennis Politic la FC Hermannstadt. Dorinel Munteanu a avut un rol important. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Dennis Politic a fost împrumutat în cele din urmă de FCSB, însă nu în străinătate, așa cum se vorbea inițial, ci tot în SuperLiga României, la FC Hermannstadt, unde va fi antrenat de Dorinel Munteanu. „Neamțul” a avut un rol foarte important în decizia finală a fotbalistului. FANATIK a aflat toate culisele acestei mutări.

UPDATE: Dennis Politic, prezentat oficial la Hermannstadt. FCSB i-a anunțat, de asemenea, plecarea

Totul este oficial. Dennis Politic va evolua, cel puțin până la finalul sezonului, la Hermannstadt. Anunțurile oficiale au venit imediat după victoria obținută de FCSB, scor 2-1 cu FC Botoșani. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Dorinel Munteanu, antrenorul clubului sibian, a fost cel care l-a convins pe jucător.

ADVERTISEMENT

De asemenea, jucătorul avea un salariu de 20.000 de euro la FCSB, iar remunerația fotbalistului va fi împărțită 50-50. Hermannstadt îi va plăti lunar lui Politic 10.000 de euro, la fel și FCSB.

„Campionii României anunță împrumutul lui Dennis Politic la FC Hermannstadt, unde va evolua până la finalul acestui sezon. Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție și îi urează mult succes alături de noua echipă!”, se arată în anunțul FCSB.

ADVERTISEMENT

„Mijlocașul lateral stânga ni se alătură până la finalul acestui sezon sub formă de împrumut de la FCSB. Dennis are 25 de ani și un CV cu evoluții solide la echipe ca Manchester United, Bolton, Salford și Port Vale din Anglia, Cremonese din Italia, F.C. Brașov (U19), Dinamo București și F.C.S.B., echipă pentru care a bifat 24 de meciuri, a înscris 3 goluri în toate competițiile și a câștigat Super Cupa României. Dennis Politic are o cotă de piață de 1.200.000 € pe site-urile de specialitate”, este anunțul lui Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

Cum a ajuns Dennis Politic la FC Hermannstadt? A fost dorit foarte tare de Dorinel Munteanu

Dennis Politic a fost adus cu surle și trâmbițe la FCSB în vara lui 2025, iar Gigi Becali a făcut eforturi foarte mari pentru a-l transfera de la Dinamo. Patronul roș-albaștrilor a plătit un milion de euro la pachet cu Alex Musi pentru a-l aduce sub comanda lui Elias Charalambous, însă extrema stângă a întârziat să confirme.

ADVERTISEMENT

Din informațiile obținute de FANATIK, Dorinel Munteanu a știut din prima zi în care a fost numit pe banca lui FC Hermannstadt că unul dintre fotbaliștii pe care îi vrea la Sibiu este Dennis Politic, în cazul în care clubul va dori să-l împrumute, iar acest lucru s-a realizat în cele din urmă. Gigi Becali a decis că strategia cea mai potrivită este să-l lase pe Politic să plece sub formă de împrumut. Dorinel Munteanu l-a sunat personal pe jucător pentru a-l convinge să accepte împrumutul, iar discursul său a avut succes.

Pe ce perioadă va fi împrumutat Dennis Politic la FC Hermannstadt

FCSB nu vrea să-l lase pentru foarte mult timp pe fotbalistul ei la FC Hermannstadt, astfel că Dennis Politic va rămâne la Sibiu doar până la vară și va avea un rol important în salvarea echipei de la retrogradare.

Gigi Becali a stabilit că aceasta este cea mai potrivită decizie în privința fostului căpitan de la Dinamo, care nu prinde minute aproape deloc pentru FCSB. Patronul roș-albaștrilor speră ca el să prindă ritm de joc în echipa antrenată de Dorinel Munteanu și să poată reveni în vară cu minute în picioare.

Cât suportă FC Hermannstadt din salariul lui Dennis Politic

Salariul lui Dennis Politic la FCSB este unul destul de consistent, iar FC Hermannstadt nu și-ar fi permis să plătească suma integral, tocmai de aceea, din informațiile obținute de FANATIK, cele două echipe vor suporta cheltuielile în proporție de 50-50.

Astfel, din salariul de 20.000 de euro pe care fotbalistul îl are trecut în contract, 10.000 vor fi achitați de FCSB, în timp ce restul de 10.000 vor fi plătiți de formația sibiană.

  • 687 de minute a jucat Dennis Politic pentru FCSB în acest sezon
  • 3 goluri a marcat extrema stângă în tricoul campioanei en titre în toate competițiile