Zeci de fani au fost reținuți de forțele de ordine în urma derby-ului Steaua – Dinamo, scor 3-0 în etapa cu numărul 9 din play-off-ul ligii secunde. Jandarmeria a anunțat că au fost întocmite 10 acte de sesizare a organelor de urmărite penală și s-au aplicat nu mai puțin de 23 de sancțiuni contravenționale.
Mai mulți ultrași au primit pedeapsă cu interdicția pe stadioane. „Au fost întocmite 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:
De asemenea, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, astfel:
Totodată, au fost aplicate 14 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an”, se arată în comunicatul emis de Jandarmerie.
Dinamo a fost nevoită să plătească 52.000 de euro înaintea derby-ului cu Steaua. Primăria Municipiului București a schimbat reglementările de închiriere a Arenei Naționale, iar „câinii” au fost nevoiți să plătească banii pentru închirierea arenei înaintea meciului de foc cu steliștii.
Noile reguli impuse de Primăria Municipiului București au intrat în vigoare în acest sezon și din cauza datoriilor acumulate de Dinamo în vara anului 2021. Pentru pagubele înregistrate la meciul din sezonul regular cu Steaua și penalitățile la utilități, Dinamo a trebuit să plătească 63.631 de lei.
Totodată, „câinii” au plătit 117.500 de lei pentru chirie și operare, în timp ce pentru garanția la dispoziția Primăriei Municipiului București clubul din Ștefan cel Mare a trebuit să plătească 75.000 de lei. Per total, clubul condus de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu a plătit 257.131 de lei, în jur de 52.000 de euro.
Jandarmeria București a confirmat incidentele provocate de fanii Stelei înaintea derby-ului cu Dinamo. Forțele de ordine au fost nevoite să apeleze la “folosirea graduală a forţei şi a mijloacelor din dotare”, ca urmare a comportamentului violent venit din partea mai multor fani ai roș-albaștrilor.
Totodată, Jandarmeria Capitalei a precizat că a confiscat mai multe materiale pirotehnice înaintea fluierului de start al meciului.
Incidentele nu au lipsit înaintea derby-ului Dinamo – Steaua din etapa a 9-a a play-off-ului ligii secunde. Mai mulți suporteri ai celor de la CSA Steaua au fost puși la pământ de Jandarmerie și încătușați.
Mai mulți suporteri ai „militarilor” au fost arestați din cauza unor bătălii purtate între ei. Ajunși la stadion, între suporterii roș-albaștrilor a pornit o dispută, însă conflictul a fost aplanat rapid de către jandarmi, iar cel puțin trei fani au fost reținuți.
Accesul suporterilor în tribunele Arenei Naționale se face cu dificultate, din cauza controalelor la sânge pe care le efectuează forțele de ordine.
Sunt trei filtre înainte de intrarea pe stadion, motiv pentru care suporterii așteaptă destul de mult în afara stadionului.
Așa cum au anunțat pe rețelele de socializare, fanii Stelei din Peluza Sud au pornit în jurul orei 17:30 către Arena Națională pentru derby-ul cu Dinamo din etapa a 9-a a play-off-ului ligii secunde.
Cei aproximativ 1.500 de suporteri ai clubului antrenat de Daniel Oprița au pornit spre Arena Națională pe Bulevardul Decebal, înconjurați de foarte multă poliție și jandarmi.
În drumul către Arena Națională, ultrașii din Peluza Sud au folosit mai multe materiale pirotehnice, însă totul s-a petrecut fără incidente, deocamdată.
Dinamo are nevoie de victorie în fața rivalei Steaua pentru a spera la locul 3, care asigură promovarea directă în SuperLiga, ținând cont de imposibilitatea „militarilor” de a urca pe prima scenă a fotbalului din România.
Înaintea meciului cu Steaua, din etapa cu numărul 9 a play-off-ului ligii secunde, programat luni, 15 mai, de la ora 20:30 pe Arena Națională, Dinamo a organizat o întâlnire cu fanii pentru a detensiona situația. Întâlnirea va avea loc la Fanzone Dinamo pe Arena Națională în intervalul 19:00-19:30.
Astfel, lângă porțile de acces F și G, suporterii „alb-roșiilor” vor avea posibilitatea să discute cu doi dintre jucătorii de bază din lotul lui Ovidiu Burcă, dar și cu o fostă glorie a clubului din Ștefan cel Mare. „Accesul în stadion se face începând cu ora 18:00 și vă așteptăm la zona de foodtrucks de lângă porțile F și G”, a fost anunțul făcut public pe pagina oficială de Facebook de către Dinamo.
”Câinii” sunt sub o presiune uriașă în încercarea de a trece peste Oțelul Galați, formație aflată pe poziția a treia și care asigură promovarea directă, și asta pentru că ”militarii”, aflați pe locul doi, nu au drept de promovare.
Este un derby încins de pasiunea celor două galerii care au anunțat că vor umple Arena Națională. FANATIK va urmări îndeaproape tot ce se întâmplă și va veni cu informații proaspete de la cea mai așteptată întâlnire din etapa a 9-a a play-off-ului din Liga 2 Casa Pariurilor.
Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca meciul de pe Arena Națională, programat luni, 15 mai, de la ora 20:30, să-i fie încredințat lui Bogdan Dumitrache, care va fi ajutat de asistenții Ionuț Neacșu și Cristian Ilinca. Rezervă va fi Dan Buzărnescu, iar observatori Ionuț Bogdan și Dorinel Dincă.
Daniel Oprița nu are mari probleme de lot pentru derby-ul cu Dinamo. Antrenorul CSA Steaua a declarat că nu se pune nicicum problema ca echipa sa să facă vreun favor ”câinilor” pentru a-i ajuta la promovare și că ”militarii” vor juca să repete victoria din partida tur din play-off.
Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, știe că nu trebuie să se aștepte la niciun ajutor din partea steliștilor și că elevii săi pur și simplu trebuie să se dovedească mai buni. Un succes în acest meci ar menține șansele la promovare directă pentru ”câini”. Nici Burcă nu are probleme importante de lot.
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, e convins că echipa va promova direct și a transmis un mesaj important către toți suporterii ”alb-roșii”, chemându-i să-și susțină favoriți la partida cu CSA Steaua.
Președintele clubului din Ștefan cel Mare, Andrei Nicolescu, a fost primul care a încins atmosfera înaintea marelui derby. Fără drept de promovare, ”militarii” au fost acuzați de acesta că evoluează cu o altfel de intensitate împotriva „câinilor” spre deosebire de celelalte partide.
Replica nu a întârziat să apară și fostul fundaș stelist Iulian Miu i-a răspuns acid șefului de la Dinamo, considerând că acest nu se pricepe la fotbal și din această cauză face niște afirmații pe care nu le poate susține.
Declarațiile lui Nicolescu l-au deranjat și pe Florin Talpan, care a luat atitudine într-o intervenție la FANATUL SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. ”Eu știu că Dinamo e în Liga 3 și sper să promoveze. Serios, m-am săturat de clone din astea, primite de Federație. Nu știu cine îi primește?”, a fost reacția virulentă a juristului de la CSA Steaua.