„Toate pânzele sus!” este un foarte cunoscut și vizionat serial românesc, după romanul cu același nume de Radu Tudoran. Pe 13 martie se împlinesc 44 de ani de la premieră și FANATIK l-a provocat pe actorul Cristian Șofron la o „filmare” a amintirilor din vremea când era „Mihu”, musul de pe goeleta „Speranța”…
„Toate pânzele sus!” a fost filmat în anii 1975-1976, în regia regretatului Mircea Mureșan (1928-2020), care a scris și scenariul, alături de Alexandru Struțeanu. Regizori secunzi au fost Mariana Petculescu și Nicolae Corjos.
Primul episod, „Speranța”, a avut premiera, pe TVR 1, într-o dimineață de duminică, la ora 10:00. Era 13 martie 1977. După 9 ani de reluări cu succes și… audiență, în 1986, toate cele 12 episoade au fost remontate și s-au realizat 3 filme de lungmetraj pentru marele ecran.
Distribuția era una cu adevărat stelară: Ion Besoiu (Anton Lupan), Ilarion Ciobanu (Gherasim), Sebastian Papaiani (Ieremia), Jean Constantin (Ismail), George Paul Avram (Haralamb), Colea Răutu (Spânu), toți plecați în galeria astrelor din ceruri… Au mai rămas să ne încânte Julieta Szönyi (Adnana), stabilită în Ungaria, Ion Dichiseanu (Pierre Vaillant) și Cristian Șofron (Mihu).
Cristian Șofron, acum directorul Teatrului „Odeon”, a dat viață personajului Mihu, musul din echipajul atât de pitoresc al goeletei „Speranța”. „Toate pânzele sus!” a fost un pas important în cariera sa, începută pe scena Teatrului „Nottara” când nu avea decât 7 ani, debutul pe marele ecran venind în 1971, într-unul dintre marile filme ale cinematografiei românești, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu (1930-2013).
Cristian Șofron a povestit, în exclusivitate pentru FANATIK, cum a fost ales în distribuția „de gală” a serialului „Toate pânzele sus!”, cum erau colegii de „platou”, cum a rezistat pe… mare și ce mai face… Lăbuș, prietenul său patruped de pe puntea goeletei „Speranța”.
„Mihule”, cum ai fost „selecționat” ca „titular” în echipa marilor actori din „Toate pânzele sus!”?
– Asta chiar că e de povestit. Se dăduseră probe cu mai mulți actori. Când am ajuns eu, mai era un singur „cadindat” pentru rol… Horațiu Mălăele! Da, da, chiar Acel Horațiu, proaspăt absolvent de IATC…
– N-o mai lungesc, am fost ales eu și așa a început Aventura, cu A mare și cu… Toate Pânzele Sus! De altfel, când mă întâlnesc cu Horațiu, nu odată, îmi spune că i-am „suflat” rolul și ne amuzăm împreună. După ceva timp am fost colegi la Teatrul „Nottara”. Am rămas buni prieteni.
Câți ani aveai? Erai elev, student?
– Aveam… câți aveam…(râde). Eram elev la Liceul „Gherghe Șincai” din București. Și acum îmi mai aduc aminte și mă tachinează colegii de liceu, cu care am rămas bun prieten, cum venea mașina și mă lua la filmări… sau cum aveam părul lung că așa trebuia pentru rol… și aveam fel și fel de adeverințe de pe la ministere, discuțiile pe această temă cu unii profesori care nu înțelegeau de ce și tot așa….
– Dar, aceste lucruri nu m-au făcut niciodată să fiu mai puțin coleg cu ei și faptul că, așa cum spuneam, suntem atât de apropiați și acum îmi dă dreptate.
Cum ai „împăcat” cursurile cu filmările?
– Da… delicată situație… Adevărat, au fost perioade când nu prea am fost pe la cursuri… Dar, până la urmă, le-am „împăcat”, cum spuneai… Glumă, glumă, dar n-a fost prea simplu… sau comod…
– Când filmam în Buftea, mă trezeam pe la cinci dimineață, mă ducea mașina la filmare, mă aducea la liceu, uneori mă lua din nou după ore, învățam pentru școală, trebuia să învăț și rolul, textul pentru a doua zi și tot așa…
– Ce să mai zic atunci când eram în deplasare… Eeee… Cum necum, am reușit să le fac pe amândouă. De fapt cam așa a fost toată viața mea. De pe la opt, nouă ani am început să fac filme și a trebuit să le fac pe amândouă. Mama mea m-a sprijinit mult în asta.
Unde au fost făcute filmările?
– În primul rând filmările au durat cam…doi ani! Fapt ce e de neconceput în ziua de azi, când alergăm atâta cu toții… după ce?… asta-i altă poveste…
– Cea mai mare parte a filmărilor a avut loc pe Marea Neagră, pe renumitul deja vas „Speranța”. Ca fapt divers, au fost și alte filme unde s-a folosit vasul respectiv… și eu am mai filmat pe el în câteva producții de lungmetraj… coproducția franco-germano-română „Doi ani de vacanță”… Alte amintiri…
– Să ne întoarcem, însă… Am mai filmat prin Bulgaria, prin Deltă, pe la munte, așadar cam peste tot. Am stat atât de mult pe litoral, la Constanța, încât atunci când ne deplasam în Deltă sau în Bulgaria, ne lăsam parte din lucruri, din bagaje în camerele de hotel din Constanța, plecam, filmam câteva zile si ne întorceam tot la hotelul din Constanța, nici nu mai treceam prin București.
– Portul Tomis devenise pentru noi ca o altă casă… Adevărat, timpul se scurgea altfel atunci…Parcă aveam timp și pentru noi. Aveam timp să ne gândim și să discutăm despre roluri, era vreme pentru prietenii…
Cum caracterizezi, într-un cuvânt, pe marii actori alături de care ai filmat „Toate pânzele sus!”?
– Un cuvânt este mult prea puțin… Unici, Minunați, Oameni… Și așa este prea puțin…
Cu cine erai mai apropiat, cu cine „tăineai” mai mult la ceas de seară?
– Cel mai bine m-am înțeles cu «nenea Gherasim», cu Ilarion Ciobanu, cu care am stat mult de vorbă și am învățat multe de le el.
Și care dintre actori era cel mai glumeț, mai pus pe farse?
– Eeee… Aici nu e niciun dubiu. Când l-ai avut lângă tine, zi de zi, pe minunatul Jean Constantin, cine poate fi?! Dar, cu toții erau de un umor debordant și, în mai mult de doi ani de stat împreună, devenisem atât de apropiați… Chiar o familie, fără nicio exagerare.
Dar… Lăbuș… Lăbuș, prietenul tău cel mai bun din serial… ce mai face? ☺ Te mai întreabă lumea de el? ☺
– Ha! Ha! Ha! (râde… „masiv”!) Da! N-o să crezi, dar da! Lumea mă întreabă de el!
– Este, totuși un fenomen faptul că, iată, după atâția și atâția ani, lumea se uită în continuare la serial. Și se tot reprogramează pe la toate televiziunile. Chiar și generațiile tinere de acum, atât de „tehnologizate”, se mai uită la film! Și, se pare că le place!
– Dar revenind la Lăbuș… Initial, așa cum era în carte, trebuia să fie un câine ciobănesc, așa că, înainte de începutul filmărilor, eu am venit la Constanța cu vreo două săptămâni înaintea echipei… cum spuneam, atunci era timp… să mă împrietenesc cu un câine de la trupele de grăniceri.
– Eeee, și m-am împrietenit eu cu mai mulți câinii. Pentru «castingul» final au rămas cinci… frumoși, imenşi, deștepți… cu care mă plimbam prin Constanţa, unde altundeva decât pe faleza Cazinoului… şi cum eu aveam un fizic «impunător», pe care îl am şi azi (râde), toată lumea se uita după băiatul ăla slab cu cinci câini imenşi în lesă…
– Într-un final am ales unul, mă înțelegeam bine cu el, comunicam, era în regulă… Dar domnul Mureșan avea un câine pe care îl iubea tare mult și de care nu se despărțea…
– Și când a venit la filmări cu câinele dumnealui, totul a luat-o razna… Cele două exemplare canine pur și simplu nu se suportau! Odată, de două ori, de cinci ori s-au tot încăierat…Pe vapor era o nebunie, o goană permanentă după ei…
– Până la urmă domnul Mureșan, era doar regizorul filmului, a hotărât să rămână și să filmăm cu câinele dumnealui. Așa am făcut eu „pereche” cu Lăbuș din film.
– Ce să-ți mai spun de Lăbuș… Îți spuneam că mai sunt oameni care mă întreabă și acum ce mai face Lăbuș! Glumă, glumă, dar… și eu răspund cât pot de serios că e bine, sănătos… la 50 de ani… se ține încă bine…” (râde)
O întâmplare, două, trei… care ți-au rămas în minte?
– Cea mai minunată întâmplare a fost, este și va rămâne mereu că am avut extraordinara șansă să fiu lângă niște Actori și Oameni fa-bu-loși!
– Cuvintele sunt prea mici și prea puține pentru a exprima recunoștința, dragostea și respectul pe care li-l port. Și acum după atâta timp! Au însemnat enorm pentru mine, atât în ceea ce a însemnat drumul meu în artă, cariera mea artistică, dar și în dezvoltarea mea ca om.
– Ca o mică paranteză… să nu uitați că acum câteva zile, pe 11 martie, ar fi fost ziua de naștere a căpitanului nostru, Ion Besoiu… Nu pot să-i spune, nu pot să le spun tuturor, oriunde ar fi ei acum, decât „Vă mulțumesc încă odată Dragii mei!”…
Aventurile echipajului mioritic de pe goeleta „Speranța” în atâtea și atâtea locuri din Marea Mediterană și Atlanticul de Sud au fost filmate la Constanța, Sulina, Midia și în… Bulgaria! Acolo au „recreat” directorul de imagine Nicu Stan și scenograful Marcel Bogos porturile și locurile prin care au trecut căpitanul Anton Lupan (Ion Besoiu) și oamenii săi.
„Ţara de Foc”, de exemplu, a fost „reconstituită” în Bulgaria, cu figuranți locali de etnie romă în rolul sălbaticilor alcalufi (n.a. – indigeni din Patagonia care trăiesc în zona canalului Beagle).
Cadrele exterioare necesare, din Istanbul, Atena, Pireu, Marsilia, Saint-Malo sau Rio de Janeiro, au fost „trase” pe drumul spre… Brazilia al echipei de filmare, fără actori. La bordul unui mineralier sub pavilion românesc care oricum făcea cursa până la Rio de Janeiro.
Dar, atenție!, secvenţele cu uraganul prin care a trecut „Speranța” au fost… autentice! Actorii, echipa de filmare, tehnicienii fiind surprinși de o furtună puternică în largul Mării Negre. De care au „profitat” și au filmat… ciné-verité!
Goeleta „Speranța” s-a născut special pentru Studioul Cinematografic „București” în 1975, pe Șantierul Naval din Tulcea, din mahona (ambarcațiune cu fundul plat folosită la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor sau la pescuit) de 90 de tone „Jirlău”, construită la Turnu Severin în 1950.
Sub diferite forme, adaptate cerințelor, corabia din „Toate pânzele sus!” a „jucat” în mai multe filme: „Răpirea fecioarelor” (1968), „Răzbunarea haiducilor” (1968), „Vasul fantomă” (1970), „Pirații din Pacific” (1975), „Fiul Soarelui” (1977), „Joe printre pirați” (1978), serialele „Lupul de mare” (1971) și „Doi ani de vacanță” (1974).
Din lipsă de bani și minte, „Speranța” a ajuns la fier vechi și a fost dezmembrată la începutul anilor ’80…
Știați că prolificul dramaturg Radu Tudoran (1910-1992) s-a retras și-a construit la Brăila o corabie cu pânze în anii 1945-1947 pentru a-și împlini visul de a călători în jurul lumii?
…Și pentru că nu a reușit să-și materializeze speranțele, și le-a așternut pe hârtie în, ați ghicit, cel mai cunoscut roman al său, „Toate pânzele sus!”, apărut în anul 1954.