News

Trenurile București-Oltenița, suspendate de ANPC. Circulația s-a reluat parțial pe ambele sensuri de mers. Update

Trenurile București și Oltenița nu mai circulă. Cele două municipii au rămas fără legătură feroviară, după ce ANPC a blocat toate garniturile care operau această rută.
19.09.2024 | 10:12
Trenurile BucurestiOltenita suspendate de ANPC Circulatia sa reluat partial pe ambele sensuri de mers Update
Trenurile București-Oltenița au fost scoase din circulație de ANPC din cauza mizeriei din vagoane / Foto: Fanatik. Sebastian Hotca Facebook
ADVERTISEMENT

Update 19 septembrie, ora 10:14: Trenurile București-Oltenița și retur și-au reluat parțial circulația, joi dimineața. Potrivit datelor oferite de operatorul de transport pe site-ul propriu, în acest moment, o cursă București-Oltenița (ora 5:22) și trei curse Oltenița București (orele 3:26, 5:47 și 7:44) rămân anulate, începând cu data de 19 septembrie 2024, ca urmare a măsurilor luate de ANPC. Restul trenurilor circulă după orar normal, la un interval de aproximativ două ore. Mersul trenurilor pe ruta București-Oltenița și retur poate fi consultat în timp real aici.

Știrea inițială:

Mii de români sunt afectați de noua măsură a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, care a dispus oprirea temporară a tuturor garniturilor care plecau din gara Titan Sud. De miercuri, trenurile București-Oltenița nu mai circulă. Măsura este luată pe durată nedeterminată, până la remedierea problemelor.

ADVERTISEMENT

Trenurile București-Oltenița, blocate de ANPC. Mii de navetiști, elevi și studenți rămân fără transport către casă

Miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 16:30, ultimul tren cu destinația Oltenița a părăsit peronul stației Titan Sud. Cei care n-au prins garnitura au rămas în stație întrebându-se cu ce vor ajunge acasă. Este vorba de aproape 10.000 de navetiști, elevi și studenți, care foloseau zilnic trenurile operate de firma privată SC Transferoviar Călători SRL. De miercuri, toate trenurile București-Oltenița au fost scoase din uz.

În acest moment, singura legătură rămasă între cele două orașe este cea rutieră. Transportul în comun se realizează prin microbuze ale unei firme private, care au stație finală în sudul Capitalei.

ADVERTISEMENT

Potrivit unor informații obținute la fața locului, inspectorii ANPC au organizat două descinderi la gara Titan Sud, în zile consecutive. În prima zi au găsit nereguli grave la trei dintre garniturile care operau această rută. În ziua următoare, celelalte două trenuri au fost inspectate.

Șeful ANPC: ”Nu vom tolera aceste abateri”

”Ceea ce au descoperit comisarii ANPC în aceste automotoare este de neconceput într-o societate modernă. În astfel de situații sănătatea călătorilor poate fi pusă în pericol, în condițiile în care aceste mijloace de transport ar trebui să fie un simbol al siguranței și confortului.

ADVERTISEMENT

Pavimente murdare, geamuri crăpate, grupuri sanitare într-o stare de degradare revoltătoare, acestea nu sunt doar încălcări ale normelor, ci acte de dispreț față de călători.

ANPC nu va tolera niciun fel de abatere când vine vorba de drepturile consumatorilor și vom continua să sancționăm cu toată fermitatea orice tentativă de a compromite siguranța publică”, a scris Sebastian Hotca, director interimar ANPC, pe contul lui de Facebook, unde a publicat și câteva fotografii sugestive din trenurile București-Oltenița.

ADVERTISEMENT

Disperare în gara Titan Sud: ”Mergem peste ei”

”Nu știm când vor da drumul trenurilor. Poate dura o zi, poate o săptămână, nu știm acum. Tocmai a plecat ultimul tren către Oltenița. Astea trei sunt blocate de ieri. La noapte vor pleca goale către Oltenița. Probabil că o să le repare și o să le curețe”, a explicat pentru FANATIK un angajat al gării Titan Sud.

În acest timp, un impiegat lua vagoanele la rând și bloca ușile cu un lanț, din interior. Scena se petrecea sub ochii disperați ai oamenilor. ”Cum adică nu mai avem cu ce să ajungem acasă în seara asta? Adică, nu mai merge niciun tren? Pe noi de ce nu ne-a anunțat nimeni. Nu mai bine ne strângem toți și mergem peste ei”, se întrebau nedumeriți oamenii.

Garniturile de tren scoase temporar din circulație operau pe ruta: Bucureşti – Titan Sud Hm – Căldăruşani h – Cernica h – Tânganu h – Frunzăneşti h – Plătăreşti hc – Podul Pitarului – Cucuieţii Sudiţi h – Gălbinaşi hc – Vasilați hc – Budeşti hm – Negoieşti h – Soldanu h – Luica h – Curcani h – Valea Roşie hc – Olteniţa şi retur.

Distrugerile, provocate de călători: ”Dacă le spuneam să nu mai rupă scaune, săreau la bătaie”

Potrivit news.ro, echipele de control au constatat deficiențe majore privind igienizarea spațiilor destinate călătorilor: pavimente neconforme, cu resturi alimentare şi ambalaje, uzate excesiv; geamuri crăpate; grupuri sanitare într-o stare avansată de degradare, neigienizate şi cu mirosuri nespecifice; scaune rupte, pătate şi uzate excesiv; pereţi interiori murdari, cu pânze de păianjen şi insecte; sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf; perdele de protecţie murdare şi pătate. Compania SC Transferoviar Călători SRL a fost amendată cu 30.000 de lei.

”Sunt distrugeri create de călători. Când le spuneam să nu mai rupă scaunele, săreau la bătaie”, a comentat un alt angajat.

De asemenea, au fost identificate nereguli privind utilizarea și diluarea substanțelor de igienizare. Potrivit informațiilor FANATIK, acțiunile ANPC au pornit de la sesizarea unui călător. Așa s-a ajuns la suspendarea temporară a călătoriilor cu trenul pe ruta București-Oltenția și retur.

ADVERTISEMENT
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”,...
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”, antrenorul lui Rangers nu s-a putut abține!
România bolnavă: „Avem bugete sărăcăcioase și legi învechite!“. Scandalul din sport, comentat dur...
România bolnavă: „Avem bugete sărăcăcioase și legi învechite!“. Scandalul din sport, comentat dur din interior
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene...
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene și-a ținut promisiunea față de fratele și tatăl său dispăruți în teribilul incendiu: "E jucător de bază la Steaua!"
ADIO, maestre! A MURIT actorul pe care mulți l-au ADORAT! A fost un...
ADIO, maestre! A MURIT actorul pe care mulți l-au ADORAT! A fost un om deosebit, un prieten bun și un titan al scenei
Plăți mai ușoare pentru români. Dispar cardurile
Plăți mai ușoare pentru români. Dispar cardurile
SCANDAL între Selina și Oana Paraschiv, la Asia Express: „O simt perversă, o...
SCANDAL între Selina și Oana Paraschiv, la Asia Express: „O simt perversă, o simt șerpoaică”
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele...
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Descinderi în forţă la clanurile din Ţăndărei. Mascaţii au săltat zeci de indivizi...
Descinderi în forţă la clanurile din Ţăndărei. Mascaţii au săltat zeci de indivizi care îşi dispută supremaţia în oraş
Soţia lui Cristi Tănase, imagini provocatoare în ziua în care a împlinit 30...
Soţia lui Cristi Tănase, imagini provocatoare în ziua în care a împlinit 30 de ani. Adina Maria şi Dodel sunt în plin divorţ
Prodanca și Reghe s-au încăierat iar înainte de proces! Reghe spune că a...
Prodanca și Reghe s-au încăierat iar înainte de proces! Reghe spune că a scăpat-o de închisoare! „E de Doamne ferește!” Impresara îl dă din nou în judecată pe antrenor!