Sport

Tokyo, în stare de urgență înainte de Jocurile Olimpice! Accesul spectatorilor a fost interzis

Jocurile Olimpice încep peste două săptămâni, însă situația din Tokyo este una îngrijorătoare din cauza pandemiei COVID-19. Guvernul a declarat starea de urgență.
08.07.2021 | 17:31
Tokyo in stare de urgenta inainte de Jocurile Olimpice Accesul spectatorilor a fost interzis
ADVERTISEMENT
08-07-2021
14:32

Jocurile Olimpice se vor desfăşura fără spectatori

Numărul mare de cazuri de Covid-19 înregistrate în Japonia i-a făcut pe conducătorii acestei țări să ia decizia ca Jocurile Olimpice, care vor începe în două săptămâno să se desfășoare fără spectatori.

”Numărul de infectări în zonă, inclusiv Tokyo, a crescut de la sfârșitul lunii trecute. Numărul de cazuri severe și rata spitalizării continuă să fie la un nivel scăzut, dar având în vedere impactul variantelor, trebuie să îmbunătățim contramăsurile astfel încât infecția să nu se răspândească la nivel național”, a declarat premierul Yoshihide Suga, conform bleacherreport.com.

”Numărul de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus continuă să crească la Tokyo. Odată cu creşterea deplasării populaţiei, varianta Delta, mai contagioasă, reprezintă acum aproximativ 30 la sută din cazuri. Se estimează că această cifră va creşte în continuare.

Sperăm să limităm răspândirea infecţiilor prin plasarea oraşului Tokyo în stare de urgenţă”, a spus și Yasutoshi Nishimura, ministrul japonez responsabil pentru situaţiile legate de Covid-19, care a precizat că noua stare de urgenţă sanitară, care va fi instaurată joi, va dura până la 22 august.

Alcoolul va fi interzis în baruri şi restaurante, care vor trebui să se închidă la ora 20:00. Evenimente precum concertele trebuie să se încheie la ora 21:00.

Situație îngrijorătoare în Tokyo, cu două săptămâni înainte de startul Jocurilor Olimpice. Metropola care va găzdui cea mai mare competiție de pe mapamond a intrat în stare de urgență din cauza numărului mare de cazuri COVID înregistrate.

Tokyo, în stare de urgență cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice! 920 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore au fost descoperite 920 de cazuri noi din 7372 de teste, un număr uriaș care a determinat Guvernul să declare starea de urgență în capitala Japoniei.

ADVERTISEMENT

Jocurile Olimpice se vor disputa între 23 iulie și 8 august, iar România va trimite la Tokyo o delegație formată din 100 de sportivi în 17 discipline sportive.

Covaliu, despre regulile stricte din Japonia: “Când se ajunge acolo, trei zile ai o carantină de făcut în care eşti monitorizat, testat”

Mihai Covaliu a vorbit într-un interviu acordat pentru FANATIK despre situația dificilă de la Tokyo, unde pandemia face ravagii:

ADVERTISEMENT

“Aceste reguli sunt pentru toată lumea. Nimeni nu este favorizat în vreun fel. Toată lumea intră într-o bulă de siguranţă cu două săptămâni înainte de a ajunge la Tokyo.

Când se ajunge acolo, trei zile ai o carantină de făcut în care eşti monitorizat, testat. Ai voie să te antrenezi, să mergi o dată pe zi la locul desemnat pentru antrenament, după care intri în program normal. Sigur, respectând aceleaşi norme.

ADVERTISEMENT

“Pentru toţi, aceste norme sunt cunoscute şi trebuie aplicate”

Pentru toţi, aceste norme sunt cunoscute şi trebuie aplicate. Din punct de vedere al formei sportive şi a presiunii psihice la care sportivii vor rezista sau nu, asta vom vedea atunci, la competiţie.

Eu spun că sportivii noştri sunt bine pregătiţi, au beneficiat de toate condiţiile, de a ajunge în cea mai bună formă sportivă pentru aceste Jocuri Olimpice.

ADVERTISEMENT

Au cele mai bune echipamente şi eu, personal, mă aştept la cât mai multe surprize plăcute”, a spus președintele COSR.

Covaliu: “Eu cred că putem să obţinem 8 medalii la aceste Jocuri Olimpice”

Mihai Covaliu consideră că România poate obține 8 medalii la competiția olimpică de la Tokyo:

“Ţinând cont de specificul acestor Jocuri Olimpice şi de faptul că la JO se pot întâmpla răsturnări spectaculoase de situaţii, bazându-ne pe ultimele rezultate, eu cred că putem să obţinem 8 medalii la aceste Jocuri Olimpice. Este greu de spus o cifră exactă“, a spus președintele COSR.

 

ADVERTISEMENT