Sport

Toni Nadal, mesaj pentru Roger Federer. Când îl sfătuiește să se retragă din activitate

Multiplul campion elvețian este sfătuit de unchiul eternului său rival să-și amâne retragerea din tenis: Milioanele de fani merită o întâlnire în care să-i poată dedica ovațiile și omagiul pentru tot ce a însemnat el”.
10.07.2021 | 11:55
Toni Nadal mesaj pentru Roger Federer Cand il sfatuieste sa se retraga din activitate
Omul care l-a antrenat timp de 27 de ani pe Rafael Nadal îi cere lui Federer să-și amâne retragerea. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În ciuda înfrângerii usturătoare suferite în sferturile de finală de la Wimbledon, scor 6-3, 7-6(4), 6-0, în fața polonezului Hubert Hurkacz, Roger Federer este sfătuit de unchiul eternului său rival să nu pună punct carierei înainte de a evolua din nou la toate cele patru turnee Grand Slam.

Îi doresc, mai presus de toate, un tur de rămas bun în așa fel încât fanii marelor turnee să îi poată arăta, încă o dată, marea lor afecțiune și admirație”, susține Toni Nadal.

ADVERTISEMENT

Imediat după meciul în care a pierdut – pentru prima dată în cele 22 de participări – un set la zero pe iarba londoneză, multiplul campion elvețian a lăsat de înțeles că ia foarte serios în calcul să se retragă din activitate: „Aş vrea să joc din nou aici, dar la vârsta mea nu ştii niciodată ce se poate întâmpla”.

Toni Nadal îl sfătuiește pe Roger Federer să-și amâne retragerea

Este evident că pentru Roger, cât și pentru Rafael, înfrângerile lor de la Wimbledon și Roland Garros sunt ceva mai grele decât în orice alt cadru. Și, de aici, tonul elvețianului în conferința de presă care a urmat meciului împotriva polonezului Hubert Hurkacz, care nu numai că l-a eliminat din Grand Slamul britanic, dar a făcut-o și cu un rezultat răsunător.

ADVERTISEMENT

La întrebarea jurnaliștilor dacă acesta a fost ultimul său meci pe iarba de la Londra, Federer nu a clarificat necunoscutele. El și-a exprimat nevoia de a se gândi și de a cântări și cred că a făcut bine.

Noi, din lumea tenisului, am simțit deja asta, nu din cauza celor 40 de ani pe care elvețianul îi va împlini pe 8 august, ci mai presus de toate din cauza pregătirii insuficiente pe care a putut să o facă în ultimul an după lunga sa accidentare.

ADVERTISEMENT

Cred că el, la fel ca Novak și Rafael, va decide să se retragă în ziua în care nu va mai avea șanse la victorie. Și când Roger va hotărî că acea zi a venit, să sperăm că o va face luându-și la revedere de la fiecare Grand Slam în parte.

Atât el, cât și milioanele sale de adepți, merită o întâlnire în care să-i poată dedica ovațiile și omagiul pentru tot ceea ce a însemnat el pentru sportul nostru. Nimeni nu a reușit să combine ca el o plasticitate și o eleganță în lovirea mingii și în mișcările pe teren, cu o eficiență și o strălucire greu de egalat.

ADVERTISEMENT

Indiferent de sfârșitul carierei de tenis a lui Roger Federer, nimeni și nimic nu va putea să păteze prestigiul pe care marele jucător de tenis elvețian l-a acordat istoriei tenisului. Îi doresc, mai presus de toate, un tur de rămas bun în așa fel încât fanii marelor turnee să îi poată arăta, încă o dată, marea lor afecțiune și admirație”, a declarat Toni Nadal pentru Tennis Head.

Federer le dă emoții fanilor. Wimbledon 2021, ultimul din carieră?

Chestionat cu privire la momentul în care va decide să pună punct carierei încununate cu 20 de titluri Grand Slam, Roger Federer, care în mai puțin de o lună va împlini 40 de ani, a evitat să ofere un răspuns concret, semn că ar putea face în curând acest pas.

Nu știu. Chiar nu știu. Trebuie să mă regrupez. Obiectivul meu pentru anul trecut a fost să mai joc un turneu la Wimbledon. Am reușit să o fac anul asta și sunt mulțumit.

Vom vorbi în următoarele zile despre direcția pe care să o urmăm în cele ce urmează. Trebuie să aflu de ce am nevoie pentru a fi într-o formă mai bună și a putea redeveni mai competitiv, de aici vom porni. Cu siguranță, mi-ar plăcea să mai joc încă o dată, dar la vârsta mea nu știi niciodată ce se poate întâmpla”, a declarat multiplul campion elvețian.

De altfel, în clasamentul Grand Slam-urilor câștigate de-a lungul carierei, Roger Federer și Rafael Nadal își dispută prima poziție, cu 20, în timp ce Novak Djokovic are 19 și îi poate egala chiar la finalul acestei săptămâni, dacă reușește să-l învingă pe italianul Matteo Berrettini în finala de pe iarba londoneză.

ADVERTISEMENT