Sport

Toni Petrea a făcut primul transfer la Chindia Târgoviște! Un fost mijlocaș de la Auxerre vine să ajute echipa

Toni Petrea a făcut primul transfer la Chindia Târgoviște, aducând un fost mijlocaș central de la Auxerre pentru a ajuta echipa să se salveze de la retrogradare.
22.09.2022 | 21:03
Toni Petrea a facut primul transfer la Chindia Targoviste Un fost mijlocas de la Auxerre vine sa ajute echipa
Toni Petrea a transferat un fost jucător de la Auxerre la Chindia Târgoviște. Sursă foto: Facebook/Chindia Târgoviște
ADVERTISEMENT

Fostul antrenor al FCSB-ului are obiectivul de a salva de la retrogradare echipa, după ce în sezonul trecut a fost la un pas de titlu.

Toni Petrea a transferat un fost jucător de la Auxerre la Chindia Târgoviște

Toni Petrea a făcut primul transfer la Chindia Târgoviște și l-a adus pe Aly Ndom, un mijlocaș central care a evoluat ultima dată la Auxerre, formație care a promovat în prima ligă la finalul sezonului trecut.

ADVERTISEMENT

Aly Ndom este un mijlocaș central de 26 de ani, născut în Franța, dar care are și cetățenie senegaleză, care a jucat de-a lungul timpului la Stade Reims, Caen și la AJ Auxerre.

În ultimul sezon de Ligue 2, Aly Ndom a jucat în 20 de meciuri pentu Auxerre, în toate competițiile, pentru care a reușit să marcheze un gol.

ADVERTISEMENT
  • 400.000 de euro este cota de piață a lui Aly Ndom, conform transfermarkt.com

„Ne așteaptă o perioadă dificilă!”

Toni Petrea a vorbit în cadrul primului său interviu la Chindia Târgoviște despre planurile sale: „Suntem conștienți de momentul delicat în care echipa se află. Suntem pe un loc care nu onorează această echipă.

Am venit cu sufletul deschis alături de Cristi Țermure să ajutăm, să creștem nivelul echipei și să adunăm cât mai multe puncte ca să ne îndepărtăm de această poziție deloc plăcută. 

ADVERTISEMENT

Am entuziasm, sper să transmit asta jucătorilor. În momentul de față cred că le lipsește încrederea în forțele proprii, deși consider că este un grup bun de jucători care cu siguranță nu au valoarea locului pe care îl ocupă în clasament. 

Ne așteaptă o perioadă dificilă, trebuie să conștientizăm toți oamenii din jurul echipei că trebuie să fim foarte uniți pentru a ne îndeplini obiectivul de salvare de la retrogradare”.

ADVERTISEMENT

„Cu unii dintre ei am lucrat, am urmărit meciurile în perioada asta. Îi știu, am jucat împotriva multora dintre jucătorii pe care îi antrenez acum. În trecut am făcut și analize la echipele pe care le întâlneam așa că îi cunosc în mare parte pe jucători. Ușor, ușor ne vom cunoaște mai bine, atât eu pe ei, cât și ei pe mine ca stil de lucru. 

Avem acest meci de Cupa României (n.r. – partida cu CSA Steaua) până la debutul meu oficial în Liga 1 și căutăm soluții să vedem ce putem face. Consider că e un lot bun de jucători, asta e cel mai important. Mi-e greu să vorbesc despre ce a lipsit echipei sau ce nu s-a făcut bine pentru că ar însemna să vorbesc despre fostul antrenor. 

Poate în anumite momente au avut neșansă, altceva nu vreau să comentez pentru că îmi respect colegii și nu vreau să fac comentarii vizavi de fostul antrenor”, a mai spus Toni Petrea.

ADVERTISEMENT