Sport

Toni Petrea, îngrijorat după FC U Craiova – Chindia 1-0. Echipa sa e în pericol de retrogradare: „E greu să pleci cu puncte”

Toni Petrea este îngrijorat după înfrângerea suferită de Chindia Târgoviște în deplasarea cu FC U Craiova 1948, scor 0-1.
28.04.2023 | 23:33
Toni Petrea ingrijorat dupa FC U Craiova  Chindia 10 Echipa sa e in pericol de retrogradare E greu sa pleci cu puncte
Toni Petrea, îngrijorat după FC U Craiova - Chindia Târgoviște. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Antrenorul târgoviștenilor este de părere că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil și își avertizează jucătorii pentru următoarele meciuri din play-out, care vor fi cruciale în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Toni Petrea, îngrijorat după FC U Craiova – Chindia Târgoviște

Toni Petrea este îngrijorat de înfrângerea suferită de Chindia Târgoviște în duelul cu FC U Craiova, însă are încredere în continuare că jucătorii săi pot să își revină la ultimele meciuri din play-off, pentru a salva echipa de la retrogradare:

ADVERTISEMENT

Sunt lucruri care pot destabiliza orice apărare. Cred că ne-am comportat bine în prima repriză, nu cred că au avut vreo ocazie, doar la faza lui Baeten. Din păcate, am studiat-o degeaba la antrenamente.

Ne-am descurcat destul de bine, dar a apărut și acea accidentare a lui Perianu. Sper să fie ok, pentru că și așa suntem puțini. Și în zece oameni am avut câteva ocazii. Nu am avut luciditate și concentrare. Dacă nu reușești să marchezi, e greu să pleci cu puncte.

ADVERTISEMENT

Nu știm, sperăm să ajungem acasă și să ne refacem cât mai repede, să vedem care e situația. Preocuparea mea principală e să refacem jucătorii. Timpul nu e de partea noastră.

Sper ca staff-ul medical să mă ajute și să îi refacă pe câțiva dintre ei. Nu neapărat că se schimbă norocul. Nu poți să nu speri până la final. Noi am primit gol după un aut. Căbuz e un portar care se pregătește foarte bine, e și inspirația lui. Mă bucur că a apărat penalty-ul, a dat încredere echipei”.

ADVERTISEMENT

„Preocuparea principală a jucătorilor trebuie să fie la joc!”

Nu am mai văzut să intre un membru din staff-ul echipei în teren să îi arate arbitrului unde a fost faultul. A fost un moment de uluială și amuzant pentru mine. Nu avem ce să pregătim.

Știm programul, știm adversarii. Sunt deasupra noastră, se luptă pentru locuri de baraj, dar nu vrem să ne facem planul de acum. Vom vedea după aceste trei jocuri unde suntem și ce vom face în continuare”, a continuat Toni Petrea.

ADVERTISEMENT

Nu știu dacă jucătorii sunt bulversați, dar preocuparea lor principală ar trebui să fie la joc. Că se ia o decizie care te dezavantajează ar trebui să te ambiționeze. Se greșește, vreau să cred că nu sunt intenționate. Sistemul VAR ar trebui să ajute, nu să încurce mai mult”, a mai spus antrenorul Chindiei.

ADVERTISEMENT