Sport

Top 10 salarii în MLS. Cât câștigă, de fapt, Lionel Messi, dar și cele mai mari staruri din SUA. Leafa argentinianului acoperă bugetul a 20 de echipe

S-a aflat care sunt cele mai mari salarii din MLS în momentul de față! Lionel Messi conduce detașat acest clasament, în timp ce Inter Miami domină topul celor mai mari bugete salariale din SUA
30.10.2025 | 14:02
Top 10 salarii in MLS Cat castiga de fapt Lionel Messi dar si cele mai mari staruri din SUA Leafa argentinianului acopera bugetul a 20 de echipe
Care sunt cei mai bine plătiți fotbaliști din MLS. Messi conduce detașat clasamentul. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Miercuri, 29 octombrie 2025, s-au făcut publice salariile pe care fotbaliștii din Major League Soccer le câștigă în momentul actual. Bineînțeles, Lionel Messi se află în fruntea acestui top, iar câștigurile sale sunt colosale, mai mari decât bugetele a 20 de echipe din campionat.

Lionel Messi, cel mai mare salariu din MLS, la diferență uriașă de locul doi

În ultimii ani, campionatul Arabiei Saudite și cel al Statelor Unite ale Americii au evoluat foarte mult. Cu toate acestea, este foarte greu ca sportul pe care americanii îl numesc „soccer” să ia fața celebrului fotbal american, iar acest lucru s-a putut observa cel mai bine la Campionatul Mondial al Cluburilor din această vară. Deși lumea nu se înghesuie să vadă „sportul-rege”, salariile oferite de cluburi sunt uriașe, iar Inter Miami conduce detașat acest clasament.

ADVERTISEMENT

În fruntea topului salarial din MLS se află Lionel Messi, cu un salariu garantat de 20.45 milioane, adică aproape dublul salariului fotbalistului de pe locul al doilea, Heung-min Son, ce încasează 11.15 milioane de dolari la LAFC, echipă la care evoluează și Alex Băluță.

Topul este continuat de Sergio Busquets, o altă legendă a Barcelonei care a ales să-și trăiască ultimele momente ale carierei de fotbalist pe plajele din Miami. Fostul mijlocaș al catalanilor primește o remunerație garantată de 8.78 de milioane de euro. Surprinzător este faptul că Thomas Muller, fost jucător de legendă al lui Bayern Munchen, nu prinde nici măcar top 10 în tricoul celor de la  Vancouver Whitecaps, cu un salariu de doar 1,44 de milioane de euro, dar va primi mai mult din sezonul 2026, când va face parte din jucătorii „desemnați” ai echipei.

ADVERTISEMENT

Cele 20 de milioane de dolari ale lui Messi reprezintă o sumă mult mai mare decât cea pe care 20 dintre cluburile din MLS și-o permit să o plătească pentru întregul lot de fotbaliști. Inter Miami are un buget salarial de 49 milioane de dolari, în timp ce locul doi, LAFC, are un buget cu 19 milioane de dolari mai mic. Echipa cu cel mai mic buget de salarii este CF Montreal, cu puțin sub 13 milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Ce este regula jucătorului „desemnat” în MLS

Ca multe alte ligi ale lumii, Major League Soccer are un plafon salarial pentru echipele din campionatul american. Totuși, regulamentul spune că fiecare formație poate numi trei fotbaliști „desemnați” la începutul sezonului, care pot primi un salariu mult mai mare, fără să afecteze în niciun fel bugetul general. MLS acoperă o mică parte a acestui salariu, urmând ca respectivul club să plătească restul lefei. Această regulă se mai numește și „Regula Beckham”.

Din această cauză, spre exemplu, Luis Suarez, unul dintre cei mai mari atacanți din lume, nu se regăsește în top 10 al salariilor, deoarece la Inter Miami cei trei jucători „desemnați” de club sunt Lionel Messi, Sergio Busquets și Jordi Alba.

ADVERTISEMENT

Cum arată top 10 al celor mai bine plătiți jucători din MLS

Din cauza „regulii Beckham”, mai multe staruri din MLS, precum Luis Suarez sau Thomas Muller nu se regăsesc în topul celor mai bine plătiți jucători. Totuși, în acest top se află nume ce au jucat la echipe de primul rang din Europa. Clasamentul arată în felul următor:

  1. Lionel Messi (Inter Miami) – 20.45 milioane de dolari
  2. Heung-min Son (Los Angeles FC) – 11.15 milioane de dolari
  3. Sergio Busquets (Inter Miami) – 8.78 milioane de dolari
  4. Miguel Almiron (Atlanta United) – 7.87 milioane de dolari
  5. Hirving Lozano (San Diego) – 7.63 milioane de dolari
  6. Emil Forsberg (New York Red Bull) – 6.04 milioane de dolari
  7. Jordi Alba (Inter Miami) – 6 milioane de dolari
  8. Riqui Puig (LA Galaxy) – 5.78 milioane de dolari
  9. Jonathan Bamba (Chicago Fire) – 5.58 milioane de dolari
  10. Hany Mukhtar (Nashville) – 5.31 milioane de dolari