Top 4 momente care nu i-au fost povestite corect lui Dan Șucu! Ce trebuie să știe, de fapt, despre Rapid

Să fie ghinion, ceva blesteme, nici nu mai contează; peste toate, oamenii aruncă, oricum, uitare. O fac și pentru că, altfel, n-ar putea să înainteze în viață. De când lumea și pământul, veștile rele, necazurile, năpastele se astupă cu întuneric și promisiuni de mai bine. Așa funcționează universul atunci când nu îl deranjezi cu nenorociri, războaie, conflicte și alte pizme, inventate doar pentru orgoliul prostesc al unor neființe.

Top 4 momente care nu i-au fost povestite corect lui Dan Șucu. Momentul în care Răzvan Lucescu a coborât în iarbă

De altfel, când portarul titular a zis că nu poate, vulgul vișiniu a privit cu îngrijorare spre banca de rezerve. N-a durat mult și a picat, ca la domino, și a doua piesă — ce afurisenie venită de nicăieri peste sufletul Giuleștiului! Și abia când s-a făcut liniște, când albul nu s-a mai amestecat cu vișiniul, ci, laolaltă, au învățat să coexiste, abia atunci au înțeles cu toții cât de puternici sunt. Și că ei știu să câștige. Așa că, de nicăieri, de prin birouri, acolo unde dribla mici documente și mari ifose coposiene, RĂZVAN LUCESCU a coborât în iarbă. A închis poarta și a arătat tuturor că Rapid are în ADN ÎMPREUNELE, dar, mai ales, NERENUNȚAREA.

Rapid a fost totul lui, acea simțire ce vine din adâncuri și tumulturi de neexplicat. S-a pierdut definitiv în tenebrele lui, dar l-a ridicat pe culmi ca nimeni altul. După Hertha și Hamburg, s-a transformat într-un Bun Dumnezeu, pe care îți venea să-l slăvești la nesfârșit, cu o mie de mâini și tot atâtea guri, fără să îți mai pese vreodată de necuvintele altor lumi. Bătrâni, tineri, copii îl adorau, nemaivăzând că era, de fapt, un om.

Ce trebuie să știe, de fapt, Dan Șucu despre Rapid. Daniel Niculae, lucrat de lichele, mizerabile caractere, scursuri și resturi

Când și-a lăsat Giuleștii și a plecat, au înțeles cu toții că era gata pentru războaie mult mai mari. Și abia după o carieră întreagă s-a întors, deși nu prea mai avea unde. Ghinion — năpasta de a fi UNUL DINTRE NOI, așa cum își alintă rapidiștii icoanele. Semn că nu toate depărtările au darul de a-ți anula începuturile. Și totuși, pentru Rapid, era prea târziu. Și parcă prea mult neadevăr se strecurase în suflete. A reușit cumva să-i readune, să-i ridice, să le arate drumul, să țeasă povestea la loc și Rapid să redevină Rapid. Și datorită lui.

Digi24.ro

Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante

A unui atacant pursânge, care s-a metamorfozat într-un conducător de oaste vișinie, pe drumuri ce se arătau încă nescrise. L-a convins pe Dan Șucu, l-a adus, i-a prezentat povestea ca pe un basm și a generat fantezie chiar și prin birourile acelea care deveneau grețoase. Pentru că, întotdeauna, lângă bani apar și neoamenii. Lichelele, mizerabilele caractere, scursurile și resturile. Ei sunt cei care l-au lucrat pe DANIEL NICULAE. Adică pe omul care a pus Rapid pe harta Europei și care a contribuit la revenirea lui în cartograma vieții. Pe liderul din birouri care și-a certat un angajat pentru că a venit la serviciu în adidași roșu cu albastru. Pentru că, în ADN-ul Rapidului, exista încă ORGOLIU.

Digisport.ro

"Șoc în lumea fotbalului": Jose Mourinho a decis primul transfer de la Real Madrid!

Gestul lui Cristi Săpunaru, icoană peste timpuri

De pe margine, probabil că își rescrie câteva sentimente și ceva păcate transcendentale. Dar niciodată vișiniul din sânge. Curios cum el, chiar el, căpitan de meserie, a fost admonestat, incriminat și judecat de parcă ar avea pe mâini delicte și odioase nelegiuiri, care, până la proba contrarie, arată mai degrabă a minciună sfruntată, propovăduită prin tribunale de toți nechemații. Pentru că, slavă Domnului, cineva trebuie să răspundă.

Se apropie, de altfel, dansul ielelor. Se lasă peste sufletul Giuleștiului, își pogoară trimisele zădărniciei. Degeaba încearcă unii să-și ascundă mâinile, degetele mânjite, unghiile încarnate în destinul icoanelor de ieri.

Pentru că, pentru mulți, pentru cei mulți cu gesturi reflexive, momentul în care CRISTI SĂPUNARU și-a agățat de braț fularul Rapidului după ce a câștigat Cupa UEFA (jucând fotbal, nu Football Manager pe consolă) este icoană peste timpuri, mantie peste vremuri și generații. Și dovada clară că, în ADN-ul Rapidului, se aflau CAMPIONI, nu popândăi, hârciogi și șoareci de birouri.

Rapidiștii noi nu au ințeles ADN-ul de luptător. Dan Coe, demnitate, mândrie, verticalitate

Toamna se desfac paharele pline, semn evident că întâmplarea și nenorocul sunt alungate prin rugi și stăruințe. Dar, mai ales, se trimit ofrande cerului pentru fiecare soare care ne menține în viață speranța. Este anotimpul în care se spală până și golanii marilor drumuri înainte de a pleca pe răscruci ale destinului. Și, nu în ultimul rând, toamna îi obligă pe mincinoși măcar la o clipă de raționament și condescendență față de tot ce se întâmplă în jurul lor.

Într-un asemenea anotimp s-a născut el, cel care avea să devină definiție, cântec, strigare, potop și, în cele din urmă, ADN. De altfel, când rapidiștii au înțeles că fac parte din inevitabil, el a fost cel care purta banderola. Specialul, bunul, trimisul Giuleștilor pentru întreaga lume. O lume în care a ales să nu tacă și în care a vorbit tuturor despre negura comunismului. Pentru că asta face un reper moral, nu un produs de marketing.

A nemurit printre amaruri multe, și mai toate vorbite numai cu vorbe, așa cum făceau oamenii odinioară, pe când își spuneau pățaniile unul altuia și nu se împrumutau de la AI cu idei.

Și avea să devină, pe rând, erou al Giuleștiului, file de poveste, legendă și niciodată amintire. Pentru că marea vișinie, cea în care și-au găsit loc, de curând, prea multe ipocrizii, păcate, rumeguș, armate de boți, neisprăviții toți și metehne ale omenirii, nu-l poate uita nici prin stârpire. Căci ea l-a sculptat până la absolut. Iar DAN COE a oferit înapoi demnitate, mândrie, verticalitate și, mai ales, ADN de LUPTĂTOR.

Un ADN de care, pare-se, s-a cam râs prin birouri, un ADN pe care rapidiștii de tip nou nu l-au înțeles, un ADN pe care nu îl aveau. Și, pentru că nu îl aveau, au decis să-l lichideze, să-l înlocuiască cu altceva. Doar că, iată — priviți tribunele golașe, ascultați murmurul care devine tumult, înțelegeți, vă rog, ceva din Excel-urile voastre: socoteala de corporatist nu se potrivește și cu sufletul Rapidului.

Rapidiștii de tip nou, de prin birouri, băieții care caută de peste 5 ani un atacant, AU JIGNIT ca nimeni alții. Acesta este adevărul de care nu trebuie să ne mai ferim. Au jignit atunci când au încercat să schimbe identitatea, au jignit istoria, tradiția, jucătorii care au îmbrăcat tricoul sfânt, suporterii din tribună, indiferent de generație. Au jignit bunicii, au jignit părinții care au iubit un Rapid bătăios, un Rapid luptător, un Rapid care nu a renunțat, indiferent de ordine și regim.

Pe lângă Dan Șucu, la Rapid s-au adunat prea multe personaje mici, umile, fricoase

Pentru că ei au fost AICI și au trăit vremurile în care riscai închisori politice dacă vorbeai prea tare despre hoțiile și nenorocirile făcute de echipele sistemului. Înainte ca intrușii aceștia să învețe cum se fac transferurile, înainte să vorbească despre UEFA Champions League, era imperios necesar să înțeleagă ce este Rapid și cum pot să-l protejeze, nu să-l schimbe. Rapid știa să lupte, să câștige și să se bată cu oricine; Rapid nu este echipa aceasta fricoasă pe care au încropit-o ei. Rapid avea nevoie doar de oameni capabili să o apere.

Tot ei AU SFIDAT când tribunele au cerut demisia unui personaj pe care l-au ascuns o perioadă, doar ca să le râdă în nas suporterilor, câteva săptămâni mai târziu, culmea, din lojele lor. Concedierea lui a venit prea târziu, prea târziu ca să nu fie sfidare și mișto la adresa reflexivilor din tribune.

AU MINȚIT cu atacanți, mijlocași, portari, fundași, au mințit cu veri câștigate, ierni, pauze competiționale; n-au ratat un moment în care să nu o facă. În care să nu spună că se lucrează, că sunt chiar mai multe variante, că se caută, că se rezolvă. Și să transfere toți buimacii, toți neisprăviții, în speranța unui alt boom financiar marca Rahmani. Ah! Au mințit și cu Rahmani — nu ei l-au descoperit, el a fost propus și altor echipe din Superligă, înaintea Rapidului. Au jignit, au sfidat, au mințit și continuă să o facă.

În birourile Giuleștiului se trăiește cu impresia că e ghinion, ceva karmă greșită, că ei știu, că se rezolvă, că pot să facă. Nu, nu pot — au avut deja ani de zile la dispoziție, zeci de transferuri (IREAL), sute de momente în care puteau să arate că știu să gestioneze totul.

Adevărul este că, pe lângă Dan Șucu, din nefericire s-au adunat prea multe personaje mici, umile, fricoase — și așa a ajuns și Rapid. Ori asta nu exista în ADN-ul ei.