Mai ales că ele au arătat o ferocitate greu de imaginat chiar și pentru ce a însemnat Evul Mediu. Conform historia.ro, într-un top al celor mai crude femei din perioada cuprinsă între Antichitate și epoca modernă, Lucrezia Borgia (18 aprilie 1480-24 iunie 1519) ocupă locul 5.
Membră a uneia dintre cele mai controversate familii din istorie, renumite pentru escrocherii, corupţie, asasinate și pervertiri, Lucrezia a fost căsătorită de 3 ori. Toate căsniciile au apărut pentru a reprezenta interesele financiare ale propriei familii.
Cu o influență mare în rândul fețelor bisericești, Lucrezia Borgia uita de credință și frica de Dumnezeu când își folosea inelul pentru a ucide oameni. Ea purta în permanență un inel care conținea otrava turnată adesea în băuturile nefericiților sau nefericitelor care o deranjau.
Următoarea în topul celor mai crude femei din Evul Mediu este Caterina de Medici (13 aprilie 1519-5 ianuarie 1589). Născută într-o familie foarte înstărită de nobili italieni, ea a devenit regina Franţei după ce s-a căsătorit cu regele Franţei, Henry al II-lea.
Deși influența ei la curte nu a fost mare cât timp a trăit soțul ei, după moartea acestuia preia puterea ca regentă a fiilor săi, Charles IX şi Henry III. Lipsită de onoare și scrupule, ea reușește să își atingă mereu scopurile.
Celebră în Evul Mediu a rămas lupta acesteia cu protestanţii și hughenoţii (n.r. – nume dat adepților din Franța ai curentului protestant calvin din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea).
Punctul culminant al sângerosului conflict a fost atins în Noaptea Sf. Bartolomeu (23-24 august 1572). La acea vreme, regele Charles IX a dat un ordin care a traversat epocile: ”Omorâţi-i pe toţi!”
Masacrul din Noaptea Sf. Bartolomeu a durat o lună, până când Henry de Navarre (n.r. – viitorul Henric al IV-lea al Franței) s-a convertit la catolicism. Atunci, Caterina de Medici a fost acuzată de Ioanei a III-a a Navarrei, regina Navarrei.
Locul 3 în topul celor mai nemiloase femei din Evul Mediu este ocupat de Isabella de Castilia (22 aprilie 1451-25 noiembrie 1504), care a rămas cunoscută ca o ”slujitoare a Domnului”.
Alături de soțul Ferdinand al II-lea de Aragon, ea a pus bazele Inchiziţiei spaniole, mai crudă decât Inchiziţia papală. Din cauza Inchiziţiei spaniole, cel mai mult au avut de suferit evreii şi musulmanii.
Torturaţi în moduri inimaginabile, ei mureau din cauza chinurilor. După ce 20.000 de evrei au fost exilaţi în 1492 aproximativ, bunurile lor au fost împărţite între Coroană şi Biserică.
Pe locul doi în topul amintit mai sus este Regina Maria I a Angliei (18 februarie 1516-17 noiembrie 1558), fiica regelui Henric al VIII-lea si a Caterinei de Aragon. Și ea a fost atrasă de lichidarea protestanților.
În timpul domniei sale, Anglia a fost covertită la catolicism și majoritatea liderilor protestanţi au fost asasinați. La fel s-a întâmplat și cu cei care îi susțineau. Altfel a fost poreclită Bloody Mary.
Prima în topul celor mai crude femei din Evul Mediu este Elisabeta de Bathory (7 august 1560-21 august 1614), o contesă maghiară supranumită contesa Dracula. Alături de încă patru femei, ea a torturat prin tăiere, ardere, muşcare sau înţepare aproximativ 300 de fete şi femei tinere alese din familiile sărace.
Victimele erau ademenite cu promisiunea unui trai mai bun la castelul Čachtice, dar odată ajunse acolo, descopereau cât de malefică era, de fapt, Elisabeta de Bathory. Se pare că era atrasă de băile în sângele victimelor având impresia că doar așa va rămâne mai tânără zeci de ani.