În cel puțin 5 orașe din Europa te poți bucura de vară și în luna octombrie. Dacă mai vrei să stai la plajă și totodată să ai parte de o vreme bună, află că o găsești chiar în aceste locuri, care nu sunt nici atât de costisitoare.
Vremea a devenit rece în România, astfel că șansele să mai prinzi o zi de plajă sunt destul de mici. Asta nu înseamnă însă că vara s-a terminat de tot. Dacă totuși vrei să mai stai la soare, atunci poți merge în diferite destinații.
Există o mulțime de orașe din Europa unde te bucuri de vară și în luna octombrie. Aici, termometrele arată pe parcursul zilei peste 25 de grade în cea de a doua lună de toamnă, iar vremea e destul de plăcută.
Totodată, inclusiv iarna temperaturile sunt ridicate. Astfel, dacă vrei un aer ceva mai cald, nu trebuie decât să te urci în avion. Tenerife poate fi prima pe listă. Aceasta este cea mai mare dintre Insulele Canare din Spania.
Iar cei care iubesc soarele știu deja că trebuie să ajungă aici. E cald atât toamna, cât și iarna. Totodată, ai o mulțime de plaje din care poți alege, astfel că nu ai cum să te plictisești într-un astfel de loc.
Ce alte orașe din Europa îți promit vară în luna octombrie? Madeira, Portugalia. Acest loc este unul de vis. Iar în timpul iernii nu o să vezi mai puțin de 23 ° C pe parcursul zilei. Aici te poți bucura de plajă, de natură, dar și de o mulțime de locuri spectaculoase.
O altă destinație deloc departe de România este Valletta, în Malta. Faci doar câteva ore cu avionul până aici, iar în perioada iernii temperaturile ajung pe la 26 °C. De asemenea, în luna octombrie poți considera că încă ești în plină vară.
Aici te bucuri de atracții istorice, dar și de o arhitectură uimitoare. Iar în aceeași listă regăsim și insula Creta. Aceasta este una dintre insulele grecești care rămân calde atât iarna, cât și toamna. Astfel, poți merge în continuare la plajă și te poți bucura de peisajele din zonă.
Ce alte orașe din Europa îți aduc vară și în luna octombrie? Limassol, Cipru. Faci în jur de două ore cu avionul până aici. Te bucuri de palmieri, de un cadru superb, dar și de câteva plaje generoase. Totodată, dacă iubești drumețiile ai pe unde să te plimbi.