Giovanni Becali a vorbit despre cei mai buni conducători din fotbalul românesc, în cadrul emisiunii „Giovanni Show”, o producție exclusivă marca FANATIK. Cine sunt cei mai tari oameni care au activat în conducerea fotbalului autohton în viziunea cunoscutului impresar.
Giovanni Becali, cel care a alcătuit top 3 cei mai mari fotbaliști români din istorie la „Giovanni Show”, a vorbit acum deschis despre oamenii pe care i-a cunoscut și pe care i-a considerat cei mai buni din fotbalul românesc. Cine sunt celebrele personaje rostite de agentul de jucători și cine este, în opinia lui, pe prima poziție.
„Pentru mine, Cristi Borcea este numărul 1 în fotbalul românesc. Și cu bani, și fără bani. Se împrumuta, avea de unde. Împrumuta sute de mii, milioane. E cel mai mare conducător, știe să facă echipa, știe să își trateze suporterii, că pe baza asta am avut discuții eu când eram președinte executiv, iar el director. El găsea jucătorii înaintea mea, nu-i găseam nici eu, nici Victor. Se ascundeau, erau în vacanță, i-a găsit pe la mare, pe nu știu unde… Borcea a fost numărul 1 al fotbalului românesc, nu ca proprietar de club.
Meme, uriaș. A fost și Meme, dar el are handicapul că nu poate vorbi multe. Borcea vorbea și punea și bani. Meme e închis, are multe de spus, dar le spune cu inteligență, subtil. Am avut o relație foarte bună cu Jean Pădureanu.
Cel mai mare a fost nea Ion Alecsandrescu, Dumnezeu să-l ierte. Pe timpul lui Jean Pădureanu, el a fost, i se spunea ‘Sfinxul’. Eu am avut scandaluri cu el, i-am luat pe Filipescu și Adrian Ilie cu forța. Tică Danilescu, care a fost și el un personaj important în fotbal, un fel de Meme Stoica care nu putea trece peste nea Ion!”, a spus inițial Giovanni Becali.
Givoanni Becali a avut contre cu mai mulți oameni din fotbal. S-a întâmplat și cu Ion Alecsandrescu, președintele cu care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, dar și cu Tică Danilescu, celebrul conducător care a scris istorie la Steaua și Dinamo.
„Filipescu și Adrian Ilie erau la Steaua, și Galatasaray a trimis 3 milioane în contul Stelei. Adrian Ilie se îmbrăca să plecăm, mă cheamă Tică Danilescu și a spus că au trimis banii înapoi. Le-am zis lui Galatasaray să trimită iar banii, am luat jucătorul și am plecat direct cu elicopterul acolo. Am ajuns, prezentare pe stadion. După o săptămână, Filipescu, ei voiau 3 milioane. Le-am zis că nu le dă, că el e 1,7 milioane. L-am luat și pe el cu elicopterul. Au început să mă acuze că mă arestează că le-am furat jucătorii!”, a mai spus Giovanni Becali.
Giovanni Becali a povestit ulterior și despre Dumitru Dragomir, bunul său prieten din prezent. Deși îl consideră cel mai mare conducător din fotbalul românesc până în 1989, cei doi au avut parte și de momente tensionante între ei. La un moment dat, au fost la un pas să se bată după o emisiune televizată.
„Mitică a fost mare, poate cel mai mare până în revoluție. Ne-am urmărit cu mașinile prin oraș, ca în filme. Am fost la Antenă, cu Tucă, eu într-un studio, el în altul. Ne bălăcăream, zicea fiecare ceva. I-am zis că vin după el când am ieșit. M-am dus după el în Dorobanți, nu a oprit mașina. Avea un portar într-o baracă și i-a zis că vin să îi bat, am luat mașina și am plecat.
Mitică a scos pistolul când ne-am luat cu unii mai mari, care voiau să ne bată, la Cazino Victoria. Când am văzut noi cât erau de mari, a scos Mitică pistolul și s-au înghesuit toți în mașină”, a mai povestit Giovanni Becali la „Giovanni Show”.