News

Top dobânzi la depozite bancare și conturi de economii. Află unde-ți poți feri banii de inflație

26.02.2021 | 11:57
Top dobanzi la depozite bancare si conturi de economii Afla undeti poti feri banii de inflatie
Top dobânzi la depozite bancare și conturi de economii. Află unde-ți poți feri banii de inflație. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Orice om cumpătat economisește „bani albi pentru vremuri negre”. Iar economiile nu stau mai bine decât la bancă. Într-un depozit la termen sau un cont de economii. Află care este topul dobânzilor cele mai mari pe care le oferă băncile pentru a te asigura că economiile tale nu se vor devaloriza lovite de inflație.

Dobânzile au scăzut mult în ultimii ani, sistemul bancar fiind și el afectat dramatic de acesta Al Treilea Război Mondial declanșat de coronavirusul SARS-CoV-2 prin pandemia de COVID-19.

ADVERTISEMENT

Pe lângă această realitate tristă, mai trebuie să ții cont atunci când te hotărăști să-ți adăpostești banii într-un depozit bancar sau cont de economii și de costurile impuse de bănci, care transformă dobânda afișată în oferte în dobândă anuală efectivă – DAE.

Top dobânzi la depozite bancare și conturi de economii. Află unde-ți poți feri banii de inflație

DAE se calculează simplu și… complicat. Din dobânda oferită în… reclame, se scade, în primul rând, impozitul pe dobândă perceput de stat, 10%, apoi toate comisioanele băncii, de constituire a depozitului la termen sau al contului de economii, de administrare a acestora, de retragere anticipată a unei sume de bani sau chiar de retragere la termen.

ADVERTISEMENT

Atenție: plus costurile contului curent prin intermediul căruia se creează și se administrează depozitul la termen sau contul de economii. Nu poți constitui un depozit la termen sau un cont de economii fără să ai un cont curent, oricare ar fi banca aleasă.

Nu trebuie să te descurajeze această listă aparent interminabilă a costurilor pe care le presupune constituirea și folosirea unui depozit bancar la termen sau a unui cont de economii. Majoritatea băncilor au comisioane mici sau, unele dintre ele, chiar nu mai percep comisioane pentru anumite operațiuni prestate.

ADVERTISEMENT

Pentru o analiză completă și eficientă a celui mai profitabil depozit bancar sau cont de economii, este obligatoriu să analizezi cu mare atenție toate costurile amintite mai sus, care pot micșora sensibil dobânda oferită la… ofertă de orice bancă. În fond, acolo sunt banii dumneavoastră, „vorba” cunoscutei reclame!

În valută, majoritatea dobânzilor tind spre valori… negative!

FANATIK îți prezintă mai jos un TOP al dobânzilor practicate de cele mai importante bănci din România la depozite bancare la termen și conturi de economii. În lei. Pentru că la valută majoritatea dobânzilor tind spre valori… negative!

ADVERTISEMENT

Atenție: sunt dobânzile la variantele „clasice” ale instrumentelor bancare amintite, pentru că toate băncile diversifică permanent oferta și scot pe piață multe variante pentru diferite categorii sociale, de vârstă sau în funcție de capitalizarea dobânzii, depuneri și retrageri în termenul stabilit sau sumele depuse.

Dobânzi depozite la termen (12 luni)

  1. TBI     3,80     3,42
  2. BRCI     3,60     3,24
  3. CEC Bank     3,00     2,50
  4. Idea Bank     2,95     2,66
  5. OTP Bank     2,95     2,05
  6. Banca Românească     2,85     2,18
  7. Garanti BBVA     2,55     1,68
  8. Vista Bank     2,50     1,64
  9. First Bank     2,40     1,44
  10. Libra Bank     2,25     1,35
  11. Alpha Bank     2,20     1,28
  12. Banca Transilvania     1,60     0,94
  13. Raiffeisen     1,35     0,61
  14. BCR     1,25     0,28
  15. ING     1,20     0,08

(Dobânda, primul număr și DAE, al doilea număr, sunt exprimate în procente – %. Date conform finzoom.ro și conso.ro)

Contul de economii are avantajul flexibilității față de depozitul la termen

Avantajul cel mai important al unui cont de economii față de un depozit la termen este faptul că ai acces oricând la banii tăi. Adică poți depune sau scoate bani oricând fără să pierzi nimic din dobândă. Și ai automat dobândă la dobândă calculată și „livrată” lunar de bancă în contul tău de economii. Dezavantajul este că dobânzile sunt mai mici decât la un depozit la termen.

Dobânzi la conturi de economii (%)

  1. Intesa Sanpaolo Bank     2,38
  2. BCR     1,90
  3. Libra Bank     1,40
  4. Pro Credit Bank     1,31
  5. BCR     1,20
  6. OTP Bank     1,16
  7. Garanti BBVA     1,00
  8. ING     0,70
  9. CEC Bank     0,50
  10. Idea Bank     0,45
  11. Raiffeisen     0,40
  12. First Bank     0,40
  13. Banca Transilvania     0,40
  14. UniCredit Bank     0,40
  15. BRD     0,30
  16. Banca Românească     0,30
  17. Alpha Bank     0,30
  18. BRCI     0,15

 Atenție! Citește și nu uita!

  • Alege depozite cu capitalizarea dobânzii (adică acele depozite la care banca respectivă calculează dobânda și la dobândă).
  • Alege o bancă fără comision la retragerea banilor în ziua scadenței și retrage banii din depozit doar în ziua scadenței pentru că altfel, în oricare din zilele anterioare plătești comision la retragerea de numerar, calculat la întreaga sumă retrasă! Adică atât la dobândă, cât și la suma de bani depusă inițial de tine în depozit.
  • Transferă banii pe care vrei să-i retragi din contul de economii în contul curent pentru a nu plăti comision la retragerea de numerar la ghișeul băncii. Din contul curent poți retrage bani cu cardul de debit de la orice bancomat al băncii fără niciun comision. Iar dacă salariul îți este virat la banca respectivă, chiar și de la bancomatele altor bănci…
  • 10% este impozitul pe dobândă perceput de stat
ADVERTISEMENT
Tags: